Specificul operatiunilor de comert international

Trimis la data: 2010-10-23 Materia: Comert Nivel: Facultate Pagini: 6 Nota: / 10 Downloads: 111
Autor: Malvina Stanescu Dimensiune: 16kb Voturi: Tipul fisierelor: doc Acorda si tu o nota acestui curs: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
vezi mai multe detalii vezi mai putine detalii
Raporteaza o eroare
Consideratii generale privind operatiunile de comert international
Operatiunile de comert international apar in literatura de specialitate din tara si din strainatate sub denumirea de tranzactii comerciale internationale, afaceri comerciale sau economice internationale, operatiuni de comert exterior. Toti acesti termeni desemneaza operatiunile de vanzare-cumparare de produse derulate intre agentii economici pe plan international, decontate in valuta convertibila sau in natura. Operatiunile de comert international au ca principal element produsul, iar acest concept trebuie nuantat.
Referate similare: Nu exista cursuri similare

Operatiunile de comert international pot fi analizate din mai multe perspective. Din perspectiva macroeconomica aceste operatiuni sunt privite ca operatiuni comerciale (comert cu bunuri si servicii), operatiuni financiare sau de capital (investitii directe), respectiv operatiuni monetare (fluxurile de pe pietele inter-bancare si valutare internationale).

Din perspectiva microeconomica operatiunile de comert international sunt analizate ca derulandu-se, pe de o parte in cadrul sistemului pietelor libere, care permite o alocare a resurselor si realizarea productiei prin preturi libere. Pe de alta parte, comertul international poate fi analizat ca derulandu-se prin intermediul pietelor intra-firma, organizate si coordonate administrativ de la centru, alocarea resurselor si realizarea productiei desfasurandu-se strict in functie de interesele firmelor, in special multinationale.

Din perspectiva manageriala, analiza are loc din punct de vedere al procesului de internationalizare al intreprinderilor (firmelor). Daca, analizam internationalizarea unei intreprinderi (firme) strict din perspectiva metodelor de intrare pe piata internationala, operatiunile de comert international sunt derulate in cadrul exportului direct sau indirect, al actiunilor de cooperare (licentiere, francizare, subproductie etc.) sau al celor privind crearea de societati mixte, implantarea de sucursale sau de filiale pe calea investitiilor straine directe.

De asemenea, trebuie remarcat faptul ca operatiunile de comert international se deruleaza prin intermediul agentilor economici din tari diferite, denumiti in literatura de specialitate: intreprinderi, firme sau companii. Indiferent de termenul pentru care s-a optat, ei reprezinta organizatii legale, cu personalitate juridica, cu o structura organizationala si management proprii, avand scop lucrativ, marime diferita si actionand sporadic sau permanent pe piata internationala.

Evident ca, alaturi de acesti agenti economici, in derularea operatiunilor de comert international sunt implicati si actori din mediul extern intreprinderii (firmei), respectiv: bancile, care mijlocesc platile internationale si ofera servicii in materie de finantare sau de acoperire a riscurilor comerciale; expeditorii si transportatorii internationali cu rol in expeditia si transportul international al marfurilor; societatile de asigurare care preiau o parte din riscurile comerciale; administratiile vamale si fiscale din tarile partenerilor de afaceri, care asigura derularea operatiunile comerciale potrivit legislatiei in vigoare.

1.2. Modalitati de realizare a operatiunilor de comert international
Operatiunile comerciale prin care bunurile si/sau serviciile unei tari sunt vandute in alte tari constituie operatiuni de export. Dupa modalitatea de organizare, operatiunile de export imbraca doua forme: operatiuni de export direct si operatiuni de export indirect.

1.2.1. Operatiuni de export direct
Exportul direct este o operatiune comerciala de vanzare de bunuri pe pietele externe, organizata si desfasurata de intreprinderile producatoare, in nume si pe cont propriu, prin stabilirea unor relatii nemijlocite cu partenerii externi, riscul comercial fiind asumat exclusiv de exportatori.

Aceasta operatiune presupune pe de o parte, experienta in relatiile cu strainatatea, in conditiile in care exportatorul iti asuma in mod direct riscul comercial, dar si mijloacele banesti necesare sustinerii acestui demers. Pe de alta parte, firma exportatoare trebuie sa aiba o structura organizationala adecvata, care sa permita cercetarea pietelor externe, negocierea si incheierea contractelor internationale de vanzare-cumparare si derularea lor corespunzatoare.

In contrapartida insa, operatiunile de export direct asigura intreprinderii producatoare posibilitatea sa fie in contact direct cu pietele externe, sa cunoasca exigentele consumatorilor externi si sa-si adapteze, in mod corespunzator, produsele. In plus, profitul comercial revine in intregime intreprinderii exportatoare, iar promovarea produselor sub marca proprie permite consolidarea pozitiei ei pe pietele externe.

Operatiunile de export direct se pot derula prin structurile interne intreprinderilor producatoare (compartimente de export) sau prin structuri externe create si controlate de exportatori (reprezentanti, birouri comerciale, succursale, filiale). Prin structurile lor externe, intreprinderile producatoare urmaresc o informare continua cu privire la situatia conjuncturala de pe pietele externe, o prospectare a acestor piete, promovarea produselor si o derulare corespunzatoare a operatiunilor de export.

In practica, intreprinderile mici si mijlocii, care au o parte redusa din productia lor destinata exportului, nu dispun de o structura organizationala si functionala destinata exclusiv relatiilor comerciale externe, acest lucru fiind accesibil numai marilor intreprinderi.
Exportul direct desfasurat prin structurile interne intreprinderii producatoare se realizeaza ca urmare a actiunilor de promovare efectuate de exportator pe pietele externe sau a castigarii unor licitatii internationale.

Reprezentantii in strainatate sunt persoane fizice angajate ale intreprinderilor producatoare, care pe baza unei remuneratii fixe si a unui comision acordat in functie de rezultate, actioneaza pe o piata externa, in numele si in contul angajatorului, in vederea cercetarii pietei, promovarii si vanzarii produselor intreprinderii pe care o reprezinta. In acest caz, operatiunile privind incheierea si derularea contractelor internationale de vanzare-cumparare sunt gestionate de intreprinderile producatoare.

Birourile comerciale sunt compartimente operative, fara personalitate juridica, create in strainatate de intreprinderile ce realizeaza operatiuni de export direct. Scopul il reprezinta desfasurarea unor operatiuni premergatoare incheierii contractelor internationale de vanzare-cumparare (prospectarea pietei, culegerea de informatii privind conjunctura pietei, promovarea produselor, pregatirea si desfasurarea negocierilor comerciale etc.); urmaririi, la fata locului, a manierei in care se deruleaza contractele incheiate; coordonarii corespunzatoare a operatiunilor post contractuale (asistenta tehnica, service post-vanzare), fara ca birourile comerciale sa poata realiza acte de comert.

Sucursalele sunt unitati economico-financiare, fara personalitate juridica, amplasate de intreprinderile exportatoare in strainatate, in vederea desfacerii produselor lor pe pietele externe.
Sucursalele impreuna cu intreprinderile mama elaboreaza si pun in practica politicile comerciale ale intreprinderilor de care apartin, asigurand vanzarea produselor pe pietele de implantare.

Filialele sunt societati comerciale cu personalitate juridica, implantate in strainatate de intreprinderi producatoare si aflate sub controlul acestora din urma, cu scopul producerii si/sau comercializarii de bunuri in tara de implantare, potrivit strategiei de afaceri pusa in practica de intreprinderea mama (rationalizarea procesului de productie, extinderea pietelor de desfacere, aprovizionarea cu materii prime in conditii mai avantajoase etc.).

Adesea, comercializarea se realizeaza pe arii geografice care depasesc teritoriul tarii de implantare, bunurile fiind destinate spatiului regional sau global. Implantarea de filiale in strainatate se poate realiza pe calea fuziunilor-achizitiilor (preluarea unei firme locale) sau a investitiilor pe loc gol (crearea unei unitati de productie si/sau de comercializare in spatiul de implantare).

De asemenea, asocierea unei intreprinderi producatoare straine cu un partener local si constituirea unei societati mixte, cu participarea intreprinderilor implicate atat la capitalul social cat si la activitatea societatii, constituie o alta cale de implantare in strainatate de filiale.

Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles