1 Decembrie - proclamarea marii uniri

Trimis la data: 2006-04-24 Materia: Istorie Nivel: Gimnaziu Pagini: 23 Nota: / 10 Downloads: 10
Autor: Palavescu irin Dimensiune: 125kb Voturi: Tipul fisierelor: doc Acorda si tu o nota acestui referat: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
vezi mai multe detalii vezi mai putine detalii
Raporteaza o eroare
De la 1 decembrie 1918 ziua în care s-a vestit lumii, prin hotărârea Adunării Naţionale de la Alba Iulia, Unirea tuturor românilor sub sceptrul Regelui dezrobitor Ferdinand I – şi până în timpul de faţă, fiecare cetăţean al României întrgite a avut prilej să asculte ori să citească diferite lămuriri cu privire la felul cum s-a înfăptuit Unirea aceasta şi la temeiurile care îi garantează trăinicia.

1 decembrie proclamarea marii uniri - Nu erau însa şi nu sunt toate lămuririle izvorâte dintr-o cunoştinţă deplina a împrejurărilor, nici dintr-o neprihănită iubire a adevărului istoric. Unii din cei ce le dau, mai ales străinii care nu au văzut din capul locului cu ochi buni întregirea României, urmăresc scopul de a înfăţişa Unirea aceasta în aşa fel încât să trezească în sufletul celor slabi de înger îndoială, spunând că ea nu ar putea să fie trainică sau că nu ar fi izbânda neîndoielnică a vredniciei neamului românesc.

1 decembrie - proclamarea marii uniri - Se întâmplă să auzim câteodată astfel de păreri nu numai din partea străinilor, cu gânduri potrivnice, ci şi din partea unor români care – deşi socotiţi ca oameni de ispravă şi buni patrioţi – nu-şi vor fi luat osteneala să cugete mai îndelung şi mai pătrunzător, înainte de a fi rostit păreri puţin lămurite cu privire la temeiurile Unirii naţional-politice a tuturor românilor.

Unirea naţional-politică, de la anul 1918, nu se cuvine să fie înfăţişată, nici măcar în parte, ca un dar, coborât asupra neamului românesc din încrederea şi simpatia lumii civilizate, nici ca o alcătuire întâmplătoare, răsărită din greşelile duşmanilor de veacuri. Chiar dacă asemenea greşeli nu s-ar fi săvârşit niciodată împotriva românilor subjugaţi de-a lungul veacurilor de stăpânire ungurească, austriacă sau rusească, stăpânirile acestea nedrepte ar fi trebuit să se dezumfle şi micşoreze îndată ce dreptul tuturor popoarelor de a-şi croi soarta după buna lor pricepere a izbutit a se înălţa la treapta de putere hotărâtoare în noua întocmire a aşezământului de pace europeană.

De aceea, Unirea românilor trebuie înfăţişată totdeauna – potrivit adevărului – ca urmarea firească a unei pregătiri istorice de sute de ani, în cursul cărora acest popor de eroi şi de mucenici a izbutit să-şi apere cu uimitoare stăruinţă „ sărăcia şi nevoile şi neamul" (M. Eminescu–„ScrisoareaIII"),rămânând împotriva, tuturor năvălirilor barbare şi vremelnicelor stăpâniri străine, în cea mai strânsă legătură cu pământul strămoşesc în care, ca într-un liman de mântuire, şi-a putut adăposti traiul de-a lungul vremilor de urgie.

Astfel, statul român, întregit în forma lui de astăzi, trebuie preţuit ca unul dintre cele mai statornice, având temeiuri adânci şi nezguduite în alcătuirea geografică a pământului strămoşesc, în firea poporului român şi în trăinicia lui nepilduită, în legăturile lui sufleteşti întărite prin unitatea aceluiaşi grai, aceleiaşi credinţe, aceloraşi datini şi obiceiuri, în asemănarea nedesminţită a întocmirilor şi aşezămintelor moştenite din bătrâni şi, mai presus de toate, în puterea morală a conştiinţei naţionale, fără de care ar fi şubrede şi nesigure toate celelalte temeiuri.

Să cercetăm, pe rând, aceste temeiuri spre a ne putea da seama de sprijinul adus de fiecare în parte şi toate laolaltă pentru a întări clădirea de unire naţional-politică a românilor.

  • pag. 1
  • pag. 2
  • pag. 3
  • pag. 4
  • pag. 5
  • pag. 6
  • pag. 7
  • pag. 8
  • pag. 9
  • pag. 10

Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2019 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2019 Evaluare Nationala 2019 Ultimele informatii despre evaluare nationala
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles