Adverbul

Anumite elemente ale clasei adverbului au statut discutabil, situându-se la interfaţa mai multor clase, sau apropiindu-se prin caracteristici sintactice sau funcţionale de elemente ale altor clase, cu precădere de prepoziţii sau conjuncţii.

Prin posibilitatea de a exprima determinări spaţio-temporale, unele adverbe (dedesupt, înainte, în spate) se apropie de prepoziţii. Între cele două clase există depsebiri sub aspectul structurii şi al comportamentului sintactic. Sub aspect sintactic, perpoziţia cere în mod obligatoriu prezenţa termenului asociat (Nu mai lociueşte nimeni deasupra lor), termen care lipseşte în cazul adverbului (Stau la ultimul etaj. Nu mai locuieşte nimeni deasupra.). uneori prepoziţiile propriu-zise se comportă ca adverbele, termenul al doilea nefiind lexicalizat, dar putând fi recuperat contextual (Acum sunt la şedinţă. Vorbim după.).

La nivelul structurii interne, faţă de aceste adverbe, în anumite cazuri prepoziţiile prezintă anumite perticule: -l, -a (dedesuptul, înaintea). Criteriul structurii nu este valabil însă în toate stuaţiile (deasupra are aceeaşi formă şi ca prepoziţie, şi ca adverb).

În ansamblu, clasa adverbului este caracterizată printr-o eterogenitate sintactică accentuată.Eterogenitatea sintactică se corelează cu eterogenitatea semantică. Clasa adverbului cuprinde elemente autonome semantic (greu, bine), elemente deictice, care îşi precizează referinţa prin raportare la situaţia de comunicare (ieri) sau anaforice, care îşi procură referinţa din context (Îţi aminteşti de[ iarna geroasă de acum câţiva ani]?

Atunci m-am îndrăgostit prima dată), termeni modalizatori, care introduc punctul de vedere al locutorului (posibil, poate), precum şi o serie de termeni relaţionali, cu rol joncţional în cadrul frazei (unde, oricum) sau cu rol de structurare a textului (de accea, de aici, cu toate acestea). Fiecare dintre aceste categorii semantice are particularităţi sintactice proprii.

În ansamblul clasei adverbelor, o serie de elemente se disting prin trăsături sintactico-semantice speciale. Ele aparţin aparţin clasei cliticelor, repreyentând subclasa cliticelor adverbiale sau a semiadverbelorcaracterul de clitic este dat de pierderea parţială a autonomiei şi de apariţia în discurs numai în prezenţa unui suport fonetic şi lexical, cu care alcătuiesc o unitate accentuală şi sintactică (numai iubirea, doar el, chiar frumoasă, tot vorbeşte, şi mâine).