Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza - Cea din Moldova a fost suprimată repede, dar în Ţara Românească, revoluţionarii au preluat puterea şi guvernat pe timpul verii acelui an. Tânărul Cuza, având un rol important a fost trimis la Viena ca prizonier, dar a evadat la scurtă vreme.Alexandru Ioan Cuza Alexandru Ioan Cuza - După aceea, a urmat o scurtă carieră în armata moldovenească, devine ministru de Război în 1858 şi a reprezentat Galaţiul în întrunirea de la Iaşi, având sprijinul puterilor europene să nominalizeze un principe al Moldovei. Cuza a fost un orator proeminent în dezbateri, susţinând uniune celor două principate, Moldova şi Ţara Românească. Însă nu a fost ales un principe străin, ci a fost ales el însuşi domnitor al Moldovei pe 5 ianuarie 1859 (17 ianuarie Gregorian) şi al Ţării Româneşti pe 24 ianuarie 1859 (5 februarie Gregorian). Astfel colonelul A. I. Cuza realizează o uniune de facto a celor două principate româneşti, care va fi până la urmă acceptată de puterile europene la Congresul de la Paris, pe 18 octombrie 1858. Unirea fiind declarată legal trei ani mai târziu pe 24 ianuarie/5 februarie 1862, numele noi ţări fiind România, iar capitala Bucureşti. Cuza nu era un diplomat şi îi lipsea originea regală, dar ştia cum să aleagă miniştri şi colaboratori de la care să obţină sfaturi preţioase. Imediat a obţinut acceptul sultanuluji de a avea un parlament unificat şi un cabinet pentru restul vieţii sale, obţinând astfel garanţia unei Românii unite pe timpul vieţii sale. Asistat de consilierul Mihail Kogălniceanu, un lider intelectual al revoluţiei din 1848, Cuza a iniţiat o serie de reforme care a contribuit la modernizarea societăţii româneşti şi a structurilor de stat, inclusiv: • Legea averilor mănăstireşti, secularizarea domeniilor monastice (1863). Probabil mai mult de un sfert din zonele agricole erau controlate de mănăstirile biserica ortodoxe, care susţineau călugări greci în mănăstiri precum cele de la Muntele Athos şi Ierusalim, dar reprezentau o pierdere pentru veniturile statului. Cuza a obţinut sprijinul parlamentului să exproprieze aceste terenuri, oferind în schimb compensaţii, dar patriarhul a refuzat negocierea. Aceasta a fost o greşeală: câţiva ani mai târziu, guvernul a retras oferta, şi nici o compensaţie nu a fost plătită. • Reforma Agrară, eliberând ţăranii din ultimile datorii feudale, eliberând mişcarea şi redistribuirea pământului (1864). Aceasta a avut mai puţin succes. Într-o încercare de a obţine susţinerea ţăranilor, Cuza a obţinut un conflict cu boierii conservatori. Un proiect de lege dând ţăranilor terenul pe care muncesc a fost respins. Conservatorii au răspuns cu o lege care oprea toate responsabilităţile şi datoriile ţăranilor, dar moşierii păstrau tot pământul. Cuza şi-a folosit dreptul de veto, apoi a ţinut un prebiscit pentru modificarea constituţiei după modelul lui Napoleon al III-lea. Planul lui era să obţină sufragii universale, iar puterea domnitorului să fie prin emiterea de ordonanţe. Cu aceste puteri plenare noi, Cuza a promulgat Legea Agrară din 1863. Ţăranii au primit titlul de proprietate pe terenurile pe care muncau, în timp ce moşierii rămâneau cu o treime din suprafaţă. Unde nu era destul teren, boierii erau despăgubiţi din terenurile statului (confiscate de la mănăstiri). • Codul Civil şi Penal (1864) • Legea educaţiei, stabilind educaţie publică gratuită şi obligatorie (1864) • Fondarea Universităţiilor din Iaşi (1860) şi Bucureşti (1864) • Dezvoltarea unei armate moderne a României. Reformele drastice impuse de el ca să aducă România în secolul XIX european i-au înstrăinat aliaţii săi, şi a eşuat în efortul său de a crea o alianţă a ţăranilor prosperi cu un prinţ liberal puternic, care să conducă precum un tiran binevoitor, precum Napoleon al III-lea. Problemele financiare, scandalurile legate de amanta sa şi nemulţumirea populară au adus o revoluţie, Cuza fiind forţat să abdice de către aşa-zisa "Monstruoasă coaliţie", formată de conservatori şi liberali radicali. La ora 4 a dimineaţei de 22 februarie 1866, o bandă de conspiratori militari intră în palat şi-l fac pe domnitor să-şi semneze abdicarea, a doua zi, ducându-l dincolo de graniţele României