Antonio Vivaldi

Trimis la data: 2004-12-19 Materia: Muzica Nivel: Liceu Pagini: 4 Nota: / 10 Downloads: 19
Autor: Sergiu Tudor Dimensiune: 11kb Voturi: Tipul fisierelor: doc Acorda si tu o nota acestui referat: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
vezi mai multe detalii vezi mai putine detalii
Antonio Vivaldi (Antonio Lucio),compozitor itlian (Veneţia, 1678- Viena, 1741). Fiu al unui violonist legat de basilica San Marco din Veneţia, el însuşi violonist , a primit tonsura monahală la 15 ani şi a fost hirotonisit preot la 25. Atins de o maladie cronică, despre care se presupunea că era astm, cel pe care Veneţia îl supranumea „Preotul roşu”, din cauza culorii părului său, a ştiut să se facă exceptat de la îndătoririle ecleziastice începând din 1703 , iar din acel moment a putut să se consacre compoziţiei şi învăţământului. Numit responsabil muzical la La Pieta (aşezământ rezervat orfanilor şi copiilor ilegitimi ai oraşului), în pofida unor întreruperi uneori foarte lungi (mai mult de doi ani la Mantova, între 1718 şi 1720), avea să rămână fidel acestei funcţii până în 1740.
Raporteaza o eroare

Antonio Vivaldi (Antonio Lucio),compozitor itlian (Veneţia, 1678- Viena, 1741). Fiu al unui violonist legat de basilica San Marco din Veneţia, el însuşi violonist , a primit tonsura monahală la 15 ani şi a fost hirotonisit preot la 25. Atins de o maladie cronică, despre care se presupunea că era astm, cel pe care Veneţia îl supranumea „Preotul roşu”, din cauza culorii părului său, a ştiut să se facă exceptat de la îndătoririle ecleziastice începând din 1703 , iar din acel moment a putut să se consacre compoziţiei şi învăţământului. Numit responsabil muzical la La Pieta (aşezământ rezervat orfanilor şi copiilor ilegitimi ai oraşului), în pofida unor întreruperi uneori foarte lungi (mai mult de doi ani la Mantova, între 1718 şi 1720), avea să rămână fidel acestei funcţii până în 1740.
Totuşi, a început să călătorească din ce în ce mai mult ca virtuoz şi compozitor (Roma în 1722 şi 1724, unde a cântat în faţa Papei; probabil Dresda şi Darmstadt, cu siguranţă Amsterdam, unde a fost publicată cea mai importantă parte a creaţiei sale; Florenţa, Praga, în sfârşit Viena, unde a murit, uitat şi în mizerie). La La Pieta, avea să formeze elevi, să întreţină o orchestră (repede devenită celebră în întreaga Europa) şi să compună pentru concertele publice pe care aşezământul le oferea duminica.
Acestor ocupaţii, deja solicitante pentru un om care se plângea fără încetare de sănătatea sa oscilantă, din 1713 li s-a adăugat o debordantă activitate de impresar şi de compozitor de opere, domenii în care a căpătat o autoritate suficient de mare pentru a provoca rivalităţi tenace, concretizate chiar într-un pamflet, redactat împotriva lui de Benedetto Marcello (II Teatro alla moda, 1720).
Această consacrare în toate genurile (pentru că a fost fecund şi în materie de muzică religioasă) avea să confere compozitorului o glorie internaţională incontestabil fără precedent în istoria muzicii. Toţi turiştii care treceau prin Veneţia căutau să-l asculte pe „Preotul roşu”, de la Edward Wright la violonistul Pisendel, de la flautistul J.J. Quantz, epistolarul De Brosses şi până la regele Friedrich al IV-lea al Danemarcei. Astfel, există numeroase şi preţioase mărturii asupra a ceea ce reprezenta viaţa muzicală veneţiană în prima jumătate a secolului al XVIII-lea şi asupra efectului electrizant al interpretării şi creaţiilor lui Vivaldi. Numeroase dintre partiturile lui publicate au fost, astfel, dedicate mai marilor acestei lumi: Ferdinand al III-lea al Toscanei (L’Estro armonico, 1711), contele Morzin (II Cimento dell’armonia e dell’invezione, 1724, culegere conţinând Anotimpurile ), Carol al VI-lea de Habsburg (La Creta, 1728). Culegeri tipărite şi copii în manuscris (mai ales concerte) ale lui Vivaldi au circulat în întreaga Europă până în jurul anului 1750 şi se ştie că, începând din 1720, Johann Sebastian Bach se pare că a avut pentru aceste lucrări un asemenea entuziasm, încât a recopiat sau a transcris un mare număr dintre ele (cea mai cunoscută şi mai interesantă dintre aceste transcripţii fiind aceea a Concertului pentru patru viori op. 3 nr. 10 în Concertul pentru patru clavicine BWV 1065), asigurând astfel, fără să fi inteţionat, suravieţuirea lucrărilor modelului său.
Se pare că de-a lungul întregii vieţi Vivaldi a fost considerat ca un artist aflat în afara normelor, extravagant de bună voie, chiar scandalos (duşmanii lui aveau cum să răspândească bârfe, mai ales în legătură cu atracţia lui afişată faţă de bani şi de fast sau cu iubirile lui reale sau presupuse, printre altele faţă de o mezzo soprană pe nume Anna Giro, fiica unui perucher fraqncez numit Giraud şi pentru care a scris un mare număr de pagini vocale). Acest tipaj întreţinut în Veneţia în jurul său explică oare eclipsa lui subită şi moartea sa în mizerie, petrecută în momentul în care a făcut imprudenţa să plece din Italia, unde comentariile suscitaqte de persoana lui aveau rol de publicitate pentru muzica sa?
Importanţa creaţii lui instrumentale, simbolizată ideal de seria celor patru concerte inspirate de cele patru anotimpuri, vine din autoritatea cu care el a ştiut să respingă structura de concerto grosso a lui Corelli, pentru a impune foarte repede forma mai scurtă (între opt şi zece minute) a concertului cu solist în doar trei părţi simetrice (repede – lent – repede). Solist el însuşi Vivaldi practica cu mare naturaleţe această formă concertantă, atunci când sonata, simfonia sau cvartetul erau, de asemenea, pe punctul de aşi face apariţia. Spirit aventuros, auz excepţional, virtuoz curajos şi improvizând cu plăcere, de asemenea dirijor (unul dintre primii din istorie), Vivaldi şi-a consacrat întregul geniu descoperirii neîncetate a unor noi combinaţii ritmice şi armonice şi a unor îmbinări imprevizibile de instrumente, conferind un rol de prim – plan personajelor noi, destinate aşi face un loc în orchestră, precum violoncelul (27 de concerte) sau fagotul (39), fără a uita oboiul şi nici flautul, pe care le tratează întotdeauna într-o maneră foarte personală, si chiar alte instrumente încă mai marginale, camandolina sau orga. Din practicele de la San Marco, a moştenit atracţia pentru a face să dialogheze mai multe „coruri” de instrumente.
Aceste daruri de inventivitate şi aspectele descriptive ale muzicii sale (numeroase pagini cu titluri precum Sticletele, Furtună pe mare sau Anotimpurile) îl situează pe Vivaldi la originile concertului modern de „orchestraţie”. Nimeni înaintea lui, într-adevăr, nu se preocupase până la acest nivel de culoarea şi specificitatea melodică a fiecărui instrument şi, în consecinţă, de dispunerea lor atât în disfăşurarea lucrării, cât şi în spaţiu, în momentul înterpretării, de unde, de exemplu, efectele de „mască” sau de ecou, cu bună ştiinţă întroduse în lucrare (puţin preocupat de aceste specificităţi, negândindu-se decât la bogata neutralitate polifonică şi neavând ca scop decât îmbogăţirea armoniei, Bach comite în trasncripţiile sale nonsensul de a modifica instrumentaţia). Înaintea romantismului, doar creaţia lui Haydn avea să mai conţină intenţii analoage. Or, în jurul anilor 1760, Haydn fusese muzicianul familiei Morzin, cu care Vivaldi se aflase în relaţii strânse: de altfel, pare probabil că tânărul muzician austriac să fi studiat lucrările veneţianului, atunci când acesta din urmă căzuse deja în uitare. Ceea ce este sigur este faptul că Haydn a avut prilejul să descopere Anotimpurile în biblioteca muzicală a prinţului Esterhazy.
Această preocupare constntă a lui Vivaldi de a conferi maximum de viaţă tuturor instrumentelor se traduce, în părţile rapide, printr-o mare vivacitate a ritmurilor, care conferă întreaga strălucire celor în jur de 800 de lucrări cărora le putem identifica imediat autorul. Mişcările lente sunt de o intensitate a cărei confirmare o găsim în producţia religioasă a lui Vivaldi, în care se intercalează coruri agitate şi lungi solouri vocale cu caracter uneori extatic.
S-a descoperit urma a mai mult de 90 de opere scrise de mâna lui Vivaldi (sau la care, după obiceiul timpului, a participat parţial ). Aceste lucrări dramatice abordează toate climatele expresive, de la aventura profană la recitativul feeric, trecând prin povestea biblică, tratată într-un stil nobil ce putea să rivalizeze cu acela al oratoriilor lui Handel. Juditha triumphans, de exemplu, poate fi privit fie ca operă, fie ca „oratoriu militar şi sacru”, aşa cum indică subtitlul manuscrisului datat 1716. Ca şi muzica religioasă, opera vivaldiană trebuie explorată de acum înainte la fel de atent cum a fost muzica sa pur instrumentală.
Admiraţia exagerată a muzicienilor şi publicului faţă de Vivaldi, după 1945, pare de departe să fi dăunat ideii că avem de-a face cu un creator de asemenea anvergură. Dacă veneţianul fusese practic uitat până la cercetările lui Marc Pincherle (începute în 1913), ulterior s-a urmărit ...

Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
 
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.