Baza de date Microsoft Acces

Trimis la data: 2007-05-19 Materia: Informatica Nivel: Facultate Pagini: 33 Nota: / 10 Downloads: 33
Autor: Catinca vlad Dimensiune: 577kb Voturi: Tipul fisierelor: doc Acorda si tu o nota acestui referat: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
vezi mai multe detalii vezi mai putine detalii
Microsoft access 2003 este aplicaţia de management al bazelor de date pusă la dispoziţie de suita Microsoft Office. Spre deosebire de Excel, access va permite să stocăm şi să administrăm volume mari de date, organizate în unităţi numite înregistrări. O bază de date access constă din următoarele obiecte:
Raporteaza o eroare

• Tabele – conţin toate înregistrările
• Interogări – localizează înregistrări specifice
• Formulare – afişează înregistrările din tabele, una cîte una
• Rapoarte – tipăresc loturi de înregistrări
• Pagini de acces la date – pun la dispoziţie date prin intermediul paginilor Web
• Macrocomenzi – acţiuni automate uzuale
• Module – stochează declaraţii si proceduri Visual Basic, care ne permit să scriem programe pentru bazele de date, astfel încât acestea să poată interacţiona cu alt software.

Utilitarele de asistenţă din aplicaţia access asigură un proces simplu, pas cu pas, de configurare a tabelelor, formularelor, paginilor de acces la date, rapoartelor şi interogărilor.

Prezenta lucrare conţine 5 paragrafe.

§ 1 conţine noţiuni de baze de date,tipuri BD. O bază de date (BD) reprezintă o colecţie de date integrată, anume structurată şi dotată cu o descriere a structurii şi a relaţiilor dintre date.
§ 2 conţine caracteristica generală a SGBD access.
§ 3 conţine tabelele access ,care în baza lor se definesc celelalte clase de obiecte.
§ 4 conţine funcţii access.
Ultimul § conţine interogări access care include şi subpunctele interogări de selecţie,de sortare, de actualizare a datelor,de excludere a înregistrărilor, de grupare şi totalizare şi interogări încrucişate.

§.1 Noţiune de bază de date.Tipuri de BD.

Printre multiplele forme de organizare a datelor, bazele de date ocupă un loc aparte.

O bază de date (BD) reprezintă o colecţie de date integrată, anume structurată şi dotată cu o descriere a structurii şi a relaţiilor dintre date.
În funcţie de modul de organizare a informaţiilor, se cunosc cîteva modele de BD:

ierarhic (arborescent), reţea, relaţional ş.a.

Modelul ierarhic.Cu ajutorul modelului conceptual ierarhic, schema bazei de date poate fi reprezentată sub forma unui arbore în care nodurile exprimă colecţii de date, iar ramurile reflectă relaţiile de asociere între înregistrările colecţiilor de date superioare şi inferioare.

Accesul la înregistrările colecţiilor de date inferioare se face prin traversarea arborelui, adică se parcurg toate colecţiile aflate în subordonare ierarhică dintre colecţia – rădăcină şi colecţia cercetată. Unui element superior îi pot corespunde unul sau mai multe elemente inferioare, iar unui element inferior îi corespunde un singur element superior.

Modelul reţea. Modelul reţea se aseamănă cu cel ierarhic, diferenţa constînd în aceea că unui element inferior îi pot corespunde unul sau mai multe elemente superioare.

Modelul relaţional. Modelul relaţional este în prezent cel mai răspîndit model de baze de date. Acest model are o singură structură de date: relaţia sau tabelul. O bază de date relaţională este un ansamblu de relaţii (tabele) grupate în jurul unui subiect bine definit. Deci, o relaţie poate fi redată printr-un tabel, în care fiecare rînd reprezintă o înregistrare diferită, iar fiecare coloană un atribut. Coloanele tabelului sunt identificate prin nume diferite şi reprezintă cîmpurile (atributele, caracteristicile) modelului conceptual.

În fiecare coloană datele trebuie să fie de acelaşi tip. Căutarea în acest model de BD se face secvenţial toate articolele şi comparînd criteriile de căutare. Articolele ce satisfac conditiei căutării se selectează şi pot fi afişate.

Subiectele pe care se axează tabelele unei BD pot fi cele mai diverse: activitatea unei firme, stocarea mărfurilor la un depozit, rezultatele unui recensămînt,etc. Deşi în modelul relaţional principala structură de date o reprezintă tabelul, o bază de date este mai mult decît o simplă mulţime de tabele.Pe parcurs vom vedea că între tabelele bazei de date există o interdependenţă strînsă, în timp ce între tabelele de calcul obişnuite această interdependenţă practic lipseşte.

Gestiunea bazelor de date.

Sistemul de gestiune a bazelor de date (SGBD) este acel sistem de programe care facilitează şi supervizează introducerea de informaţii în baza de date, actualizarea şi extragera din bază, controlul şi autorizarea accesului la date. Un sistem de gestiune a bazelor de date trebuie să fie capabil să îndeplinească următoarele funcţii:

de descriere ,care rezidă în definirea structuriidatelor, a relaţiilor dintre acestea şi a condiţilor de acces la informaţile conţinute în baza de date;
de actualizare, care presupune inserarea, redactarea şi suprimarea datelor;
de interogare a BD, care permite obţinerea diferitor informaţii din BD conform unor criterii de căutare;
de obţinere de date noi, care constă în prelucrarea informaţiei iniţiale în scopul obţinerii unor totaluri, medii etc.;
de întreţinere, care constă în crearea copiilor de rezervă, compactarea BD şi repararea ei în cazul deteriorării;
de securitate a datelor, care rezidă în protejarea BD împotriva accesului neautorizat şi în atribuirea drepturilor de acces.

Administrarea bazelor de date.

Administrarea BD presupune coordonarea lucrărilor de proiectare a BD, protecţia (securitatea) informaţiei, dezvoltarea BD,etc. Aceste funcţii le îndeplineşte Administatorul Bazei de Date (ABD). El defineşte obiectele sistemului , elaborează principiile de protecţie a datelor, răspunde de alegerea şi implimentarea SGBD, asigură funcţionarea normală a sistemului.

§. 2 SGBD access. Caracteristica generală

La începutul anilor 80 s-a produs o trecere în masă la elaborarea şi utilizarea sistemelor de gestiune a bazelor de date de tip relaţional.Acest fenomen se explică prin atingerea unor limite tehnice şi prin flexibilitatea redusă a sistemelor de gestiune a bazelor de date cu structuri arborescente şi reţea care se foloseau pînă atunci .

Înzestrate cu limbaje de generaţia a patra şi cu generatoare de aplicaţii puternice , SGBD de tip relaţional oferă numeroase facilităţi de proiectare şi dezvoltare a aplicaţilor .Cele mai răspîndite SGBD de acest tip sunt: Oracle, Informix, SyBase, MySQL, Interbase, access, acesta din urmă fiind subiectul capitolului de faţă.
Sistemul de gestiune a bazelor de date MS access 2003 (şi versiunile care l-au precedat) a fost realizat de corporaţia Microsoft şi reprezintă o nouă ideologie în acest domeniu, avînd performanţe sporite.

Lansarea sistemului MS access 2003

SGBD MS access funcţionează numai în mediul Windows. Există mai multe modalităţi de lansare a sistemului access, una din ele fiind executarea consecutivă a acţiunilor Start/All Programs(sau Programs)/Microsoft Office/Microsoft Office access 2003.

Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
 
Linkuri utile
Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.