Calin(file din poveste)

Sintagma “mândra glăsuire a pădurii de argint “ este în acelaşi timp o imagine auditivă, personificare , epitet, inversiune ce personifică pădurea , atribuindu-i un limbaj misterios şi o muzică sublimă, creând imaginea sintetică a sonorităţilor armonioase ale pădurii.

Versurile 3 şi 4 ne adâncesc în lumea basmului . Comparaţia metaforică “ iarba pare de omăt “crează senzaţia de ireal prin folosirea verbului “a părea “. Astfel, lumina lunii care domină peisajul, face ca albul iernii să pară răcoros, hibernal.Simbolul prospeţimii şi al iubirii nestinse este dat de epitetul cromatic “ flori albastre “, iar suavitateta florilor aflate sub greutatea boabelor de rouă este sugerată de epitetul “ tremur ude “.De asemenea , acest epitet poate sugera emoţia florilor în aşteptarea fericitului eveniment.

Imaginea olfactivă “ văzduh tămâiet” este un epitet ce concentrează în el miresmele şi tăria parfumului din pădure , de parcă ne-am afla într-un adevărat templu.În versurile 5-6 se accentueză senzaţia de ireal , prin repetarea verbului “ pare”. .Prin epitetul “ trunchi vecinici “ este sugerată idea de permanenţă, de vechime, iar prin personificarea “suspină “ este desemnat freamătul vrăjit al copacilor , cuprinşi şi ei de emoţia evenimentului.

Versurile următoare , 7-12 , cuprind descrierea izvoarelor.Ele conţin diverse figuri de stil ce au rolul de a ne ajuta să ne imaginăm jocul apelor. Epitetul antitetic “mândrul întuneric “ sugerează universul plin de taine , în care lumina coexistă cu întunericul; “izvoare zdrumicate “ este un alt epitet care desemnează mişcările capricioase , pline de surprize ale apei .

Sintagama “ printre pietre licurind “ este un epitet care relevă sclipirile fugare ale apei ce apar şi dispar, iar “harnici unde “ , un epitet personificator antepus ce sugerează că izvoarele sunt nişte fiinţe zburdalnice.Personificarea “ suspină-n flori “, asociată cu epitetul “molatic “ redă glasul tainic , duios şi bland al acestora.

Metafora “bulgări fluizi “, alcătuită din doi termeni antitetici în care solidul se asociază cu lichidul, sugerează mişcarea iluzorie a volumelor de apă care cresc şi descresc, mişcarea jucăuşă şi veselă , rostogolirea lor continuă. Metafora “ cuibar rotind de ape “ este amplă , formată din substantivul “cuibar “ ce sugerează idea de pace , linişte , căldură şi verbul la gerunziu “rotind “ care sugerează alergarea concentrică şi permanentă a undelor , împreună desemnând vârtejul de apă în care luna îşi reflectă chipul luminos.

Ultimile patru versuri redau zborul fluturilor şi al albinelor , un adevărat fluid animat din aer, colorat în alb, albastru, auriu care aduce bucuria culorilor, freamătul vieţii, graţia mişcării şi miresme plăcute, impresie sugerată de repetiţii, de epitete cromatice , de hiperbola metaforică “ a popoarelor de muşte “.

În concluzie , cadrul natural se caracterizează prin vitalitate ( sugerată de frecvenţa folosirii verbelor de mişcare ), puritate ( sugerată de albul strălucitor şi de albastru) ,armonie ( reflectată prin mişcările armonioase , pline de graţie ) , strălucire ( sugerată de epitetele “pădure de argint “,şi” râuri sclipitoare “ ), acest peisaj încântând prin colorit ,mişcare,muzică şi miresme.