Concert din muzica de Bach - comentariu

Investigaţia psihologică şi fiziologică se adânceşte în romanele Fecioarele despletite, Concert din muzică de Bach, Drumul ascuns, Rădăcini şi se întregeşte cu o incisivă prezentare a mediului social. Criticul “Sburătorului”, E. Lovinescu, vedea în opera Hortensiei Papadat-Bengescu o ilustrare a evoluţiei necesare de la subiectiv la obiectiv în cadrul prozei româneşti.
Opera scriitoarei ilustrează şi un alt principiu lovinescian, acela al inspiraţiei citadine. Marele oraş este mediul în care evoluează cu naturaleţe personajele Hortensiei Papadat-Bengescu. “Cetatea vie”, cum numeşte Bucureştii Mini, personajul romanului Fecioarele despletite, nu mai reprezintă, ca pentru literatura de inspiraţie sămănătoristă a începutului de secol, un loc al pierzaniei, al tuturor viciilor, ci un cadru de viaţă.

Romanele Fecioarele despletite, Concert din muzică de Bach, Drumul ascuns şi Rădăcini, alcătuiesc ciclul Hallipilor numit astfel după familia ai cărei reprezentanţi se află în centrul acţiunii care cuprinde şi alte familii legate prin rudenie, prietenie sau interese precum Rim, Drăgănescu sau Maxenţiu.

Deşi iniţial nu au fost proiectate ca un ciclu, cele patru romane au fost realizate unitar, formând ceea ce se numeşte “o cronică de familie” (a doua din literatura română după “Romanul Comăneştenilor” de D. Zamfirescu), comparabilă cu celelalte cronici scrise de Emile Zola (“Les Rougon Maquart”), Galsworthy (Forsyte-Saga), Roger Martin du Gard (Les Thibault) H. Papadat-Bengescu foloseşte, ca şi aceştia, formula romanească tipică: mai multe romane ce pot avea existenţă de sine-stătătoare, în care câteva generaţii ale unei familii sunt proiectate pe un cadru social-istoric, luminându-se succesiv diferitele grupuri, preluând şi urmărind evoluţia unor personaje. Originalitatea autoarei române constă în importanţa acordată laturii psihologice, folosind modalităţi artistice specifice şi înscriindu-se astfel în preocupări europene moderne, contemporane ei.

Din punct de vedere social, personajele romanelor din ciclul Hallipa sunt în majoritate îmbogăţiţi de dată recentă care îşi pun întreaga energie nu în slujba dobândirii de avere, subiecte balzaciene, ci în serviciul parvenirii în ierarhia socială, pentru a li se uita originea umilă şi a pătrunde în societatea înaltă. Acest snobism, comparabil cu cel al personajelor lui Marcel Proust, este evident în cazul unor personaje ca Ada Razu şi Coca-Aimée .

Viziunea lipsită de iluzii, adesea grotească, a acestei lumi pe care o oferă romanele Hortensiei Papadat-Bengescu se sprijină pe modalităţi narative moderne ce adâncesc perspectiva. Astfel prezentarea evenimentelor şi a personajelor de către narator alternează cu introspecţia (analiza psihologică întreprinsă de către personajul însuşi) şi cu diferitele puncte de vedere asupra aceleiaşi situaţii. Apar şi personajele-reflectori, Mini şi Nory, din perspectiva cărora sunt prezentate o mare parte din evenimente şi personaje, cititorul află despre situaţia din familia Rim sau despre cauza suferinţei Lenorei, de exemplu, pe măsură ce Mini şi Nory iau ele însele cunoştinţă de aceste lucruri.