Contractul de concesiune

Contractul de concesiune
Pierre Delvolve defineşte concesiunea ca fiind “ o convenţie prin care o persoană publică însărcinează cu prestarea unui serviciu public o întreprindere privată care asigură finanţarea lucrărilor, exploatarea lor şi care este remunerată din redevenţele percepute de la usageri.”
Gilles Lebreton consideră concesiunea serviciului public un act administrative prin care o persoană publică, numită concedent încredinţează unei persoană privată, numită concesionar , gestiunea serviciului public pe riscul său , recunoscându-i dreptul de a percepe redevenţa de la beneficiarii serviciului.

În doctrina românească actuală , Antonie Iorgovan arată că prin contractul de concesiune, o parte – cedentul – transmite altei părţi – concesionarul – spre administrare rentabilă , pe un termen determinat, în schimbul unei redevenţe, o activitate economică, un serviciu public, o subunitate productivă sau un teren proprietate de stat.
Concesionarea serviciilor publice reprezintă un mod prin care administraţia armonizează interesul general al comunităţii locale cu interesul particular al operatorului serviciului public, persoană privată, în speţă.

Contractul de concesiune
Concesiunea publică este o formă contractuală de exercitare a dreptului de proprietate publică.
Legea 219/1998 a concesiunii, conturează conceptual de concesiune stipulând că operaţiunea de concesionare se face în baza unui contract prin care o persoană, numita concedent, transmite pentru o perioada determinată, de cel mult 49 de ani, unei alte persoane, numită concesionar, care acţionează pe riscul şi pe răspunderea sa, dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun, a unei activităţi sau a unui serviciu public, în schimbul unei redevenţe.

Reglementarea concesiunii este o chestiune pe care autorităţile publice au privit-o cu mare seriozitate, datorită importanţei instituţiei şi datorită consecinţelor pe care le are această operaţiune juridică în viaţa comunităţilor locale.Doctrina românească , în special de după 1866 , manifestă rezerve în ceea ce priveşte această instituţie, lucru reflectat în faptul că lipsesc reglementări în materie atât în Codul Civil, în Codul Comercial.