Corectarea tulburarilor de pronuntie

Trimis la data: 2007-06-04 Materia: Psihologie Nivel: Facultate Pagini: 6 Nota: / 10 Downloads: 3114
Autor: Alexandra Oprescu Dimensiune: 17kb Voturi: Tipul fisierelor: doc Acorda si tu o nota acestui referat: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
vezi mai multe detalii vezi mai putine detalii
Pentru emiterea corectă a fiecărui sunet, se realizează o poziţie specifică a elementelor aparatului fonoarticulator cu mişcări sincrone, dar şi cu participarea corespunzătoare a respiraţiei, iar abaterea de la acestea, din anumite motive, determină distorsiunea pronunţiei. Or, pentru a fi eficiente, în terapia logopedică, subiectul trebuie învăţat să adopte o poziţie corectă a aparatului fonoarticulator, ceea ce presupune existenţa unei metodologii adecvate.
Raporteaza o eroare

Dintre metodele şi procedeele care au o valoare mai mare, pot fi citate acelea cu acţiune indirectă asupra corectării pronunţiei şi prin intermediul cărora se înlesnesc căile de acţiune a metodelor propriu-zis logopedice şi care sunt specifice fiecărei categorii de tulburări de limbaj.
În corectarea tulburărilor de pronunţie, se aplică, la început, o serie de metode cu caracter general, în funcţie de gravitatea tulburării. Acestea urmăresc să pregătească atât organic, funcţional, cât şi psihologic subiectul şi să uşureze aplicarea metodelor şi procedeelor logopedice individualizate, în funcţie de caz, şi de natura tulburării. Spre deosebire de adulţi, la care se acţionează nemijlocit asupra tulburărilor de pronunţie, la copiii de o anumită vârstă, acţiunea este mijlocită prin dezvoltarea limbajului, în general.

Se disting două categorii de metode şi procedee educaţional-recuperative, şi anume: metode şi procedee cu caracter sau de ordin general şi metode şi procedee specific logopedice. Dacă prima categorie (metode şi procedee cu caracter general) se poate aplica în orice tulburare de limbaj (şi nu numai în tulburările de pronunţie), cele din a doua categorie (metode şi procedee specific logopedice) sunt proprii fiecărei tulburări de limbaj în parte, ceea ce înseamnă că se înregistrează diferenţe majore, atât în forma de aplicare a acestora, cât şi în conţinutul lor, când este vorba de o tulburare sau alta.

În categoria metodelor şi procedeelor educative, care au un caracter general-logopedic, sunt cuprinse: 1) gimnastica şi miogimnastica corpului şi a organelor care participă la realizarea pronunţiei; 2) educaţia respiraţiei şi a echilibrului dintre expir şi inspir; 3) educarea auzului fonematic; 4) educarea personalităţii, înlăturarea negativismului faţă de vorbire şi a tulburărilor comportamentale.

1. Gimnastica şi miogimnastica corpului şi a organelor care participă la realizarea pronunţiei se referă la îmbunătăţirea motricităţii generale şi a mişcărilor fono-articulatorii. În acest scop, se pot indica o serie de exerciţii care au o importanţă deosebită nu numai pentru dezvoltarea limbajului, dar şi pentru sănătatea organismului. Aceste exerciţii urmăresc fortificarea trunchiului, a gâtului şi a membrelor. În toate cazurile, exerciţiile fizice generale trebuie asociate cu cele de respiraţie. Exerciţiile fizice generale au scopul de a uşura desfăşurarea unor mişcări complexe ale diferitelor grupe de muşchi care iau parte la activitatea de respiraţie şi la funcţionarea aparatului fono-articulator. Se ştie că, obişnuit, pentru pronunţarea fiecărui sunet, corpul, membrele, gâtul etc. capătă o anumită poziţie, fie de relaxare, fie de încordare.

Se pot distinge două subcategorii de exerciţii: unele cu scopul de a relaxa organismul şi musculatura aparatului de emisie, exerciţii utile în majoritatea tulburărilor de limbaj şi în pronunţarea majorităţii sunetelor limbii române, iar altele de încordare, care se folosesc, în special, în timpul pronunţării sunetelor surde.

În cazul exerciţiilor fizice generale, este indicat ca fiecare mişcare să fie executată în mod ritmic, ceea ce va uşura introducerea ritmului şi la nivelul vorbirii. Pentru dezvoltarea motricităţii organelor fono-articulatorii, se recomandă o serie de exerciţii ce se referă la dezvoltarea mişcărilor expresivităţii faciale, făcute în mod diferenţiat, în funcţie de caz.. Cele mai importante exerciţii, folosite în acest scop, sunt: umflarea simultană a obrajilor; închiderea şi deschiderea ochilor, concomitent cu ridicarea şi coborârea ritmică a sprâncenelor; imitarea râsului şi a surâsului; încreţirea şi descreţirea frunţii; umflarea alternativă a obrajilor etc.

Motricitatea linguală joacă un rol esenţial în pronunţarea sunetelor, deoarece la fiecare sunet limba se dilată, se contractă, ia forme diferite şi ocupă alte poziţii în cavitatea bucală. Exerciţiile pentru dezvoltarea motricităţii mandibulare se folosesc, în special, la cei care au o muşcătură deschisă, sau la cei cu traumatisme maxilo-faciale. Aceste exerciţii constau în : ridicarea şi coborârea ritmică a mandibulei; mişcări spre dreapta şi spre stânga a mandibulei; imitarea rumegatului animalelor; imitarea căscatului etc.

Pentru dezvoltarea motricităţii labiale, este necesar să se folosească o serie de exerciţii, pornind de la rolul important pe care-l joacă buzele în pronunţarea fiecărui sunet, silabă şi cuvânt. Cele mai indicate exerciţii sunt: acoperirea alternativă a unei buze prin cealaltă; formarea unei pâlnii, ca la pronunţarea sunetelor o şi u; strângerea buzelor şi suflarea aerului cu putere, ca la pronunţarea sunetelor b şi p; retragerea şi extensia comisurilor laterale; umflarea buzelor prin reţinerea aerului în cavitatea bucală; vibrarea buzelor prin imitarea sforăitului de cal şi multe altele. Aici, ca şi în cazul celorlalte exerciţii, inventivitatea logopedului este foarte importantă, pentru a adopta şi pune în valoare noi procedee.

2. Educarea respiraţiei şi a echilibrului dintre inspir şi expir are un rol important nu numai în asigurarea unor funcţii biologice, dar şi în pronunţie. În timpul expirului, suflul face să vibreze coardele vocale implicate în producerea sunetelor. Presiunea expirului şi a inspirului se modifică în funcţie de fiecare sunet, devenind când mai puternică, când mai puţin puternică, prin alternanţă, dar păstrând un echilibru ritmic. Nici musculatura necesară actului respiraţiei nu este suficient de dezvoltată la copiii cu o vorbire deficitară, din cauza lipsei de exersare naturală.

Se ştie că în funcţie de sex, se disting două tipuri de respiraţie, şi anume: la bărbaţi, o respiraţie costo-abdominală, în care rolul hotărâtor, pentru realizarea expirului, îl joacă muşchii abdominali şi costali inferiori, iar la femei, predomină respiraţia de tip toracic, manifestată prin contracţia şi relaxarea preponderentă a cutiei toracice.

La copii, pe lângă faptul că respiraţia nu se desfăşoară în mod ritmic, nu există nici o diferenţiere netă între cele două tipuri de respiraţie caracteristice sexului respectiv. Unii logopaţi încearcă să vorbească şi în timpul inspirului, nu numai al expirului (cum este normal).

Exerciţiile de respiraţie se desfăşoară în funcţie de vârsta subiectului: la copiii mici, ele se pot desfăşura sub forma jocului în aer liber sau în camere bine aerisite. În acest sens, se pot folosi o serie de jucării în care să se sufle; exerciţiile să fie făcute din diferite poziţii ale corpului: culcat, în picioare, şezând etc. La copiii mai mari, se pot utiliza materiale didactice vizuale, spirometrul, dar se poate exersa expir-inspirul şi pe baza apelării la înţelegere. Atât la adulţi, cât şi la copii, exerciţiile de respiraţie se pot face fără a fi însoţite de vorbire sau concomitent cu ea. De asemenea, ele pot fi făcute individual sau în grup, şi este de remarcat că se instalează mai uşor ritmul dintre expir şi inspir, dacă aceste exerciţii sunt făcute în timpul mersului, pentru că el conţine deja componenta automatizată, ritmică. Se recomandă ca exerciţiile de respiraţie, efectuate o dată cu pronunţarea, să se realizeze la început, cu ajutorul cântului şi al recitării de poezii ritmice. Se mai pot emite vocale cântate, anumite exclamaţii, interjecţii etc. În final, se ajunge la o vorbire ritmică, prin sincronizarea expirului cu inspirul.

3) Educarea auzului fonematic, adică a capacităţii de a identifica, discrimina şi diferenţia sunetele limbii, contribuie la realizarea unei pronunţări corecte. Tulburările auzului fonematic pot merge de la incapacitatea diferenţierii tuturor sunetelor sau numai a unora şi până la imposibilitatea perceperii chiar a silabelor şi cuvintelor, ca unităţi specifice limbajului.

La copiii preşcolari, dezvoltarea auzului fonematic se poate face sub forma unor jocuri (ghicirea vocii celor care îl strigă, identificarea vocii unor persoane cunoscute sau a strigătului animalelor, a păsărilor înregistrate pe casetă, prin întrecere ...

Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
 
Linkuri utile
Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.