Costache Girgiuveanu - caracterizare

Trimis la data: 2007-07-26 Materia: Romana Nivel: Liceu Pagini: 4 Nota: / 10 Downloads: 11
Autor: Cristiana Nemira Dimensiune: 15kb Voturi: Tipul fisierelor: doc Acorda si tu o nota acestui referat: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
vezi mai multe detalii vezi mai putine detalii
Raporteaza o eroare
E tipul avarului, înscriindu-se în descendenţa lui Hagi-Tudose al lui Delavrancea sau Harpagon al lui Molière, dar se distanţează de acestea prin încercarea de aşi depăşi condiţia. George călinescu îşi apără personajul, negând înscrierea lui în şirul avarilor, aducând ca argument faptul că Giurgiuveanu este umanizat de dragostea lui sinceră pentru Otilia, chiar dacă nu reuşeşte să şi-o materializeze. Costache are o vârstă înaintată, dar speră să poată trăi mult. Este un însetat de bani, şi de viaţă. Are multă afecţiune pentru Otilia, dar practic nu întreprinde nimic pentru a-i asigura viitorul şi nici pentru a o înfia.

Autorul îi lămureşte biografia lui moş Costache printr-o abundenţă de detalii. Această biografie se împleteşte cu cea a familiei Tulea, dar şi cu cea a familiei lui Felix Sima. „Doctorul Iosif Sima, fost medic militar, apoi demisionat, nu mai avea de mult rude apropiate de sânge. Singura lui soră, soţie a lui Costache Giurgiuveanu (cel căutat), murise şi ea de mult. Văduv el însuşi de vreo zece ani, doctorul îşi ţinuse băiatul mai mult în pensionate şi internate. După o lungă boală plictisitoare, se stinge şi el cu satisfacţia că copilul e mare şi cu viitorul oarecum asigurat. În afară de un oarecare depozit de bani, doctorul lăsa lui Felix o casă cam veche, dar indicat ca tutore „unchiul Costache”, cumnatu-său. De un an de zile, Giurgiuveanu reprezenta pe Felix în raporturile cu şcoala, plătea taxele, semna în calitate de corespondent, iar Felix, la rândul său îi trimitea ştiri despre el.”

Aşadar, în casa „unchiului” Costache vine Felix într-o seară de la începutul lui iulie 1909; o casă din strada Antim, unul dintre imobilele pe care le posedă bătrânul şi de pe urma cărora dispunea de mari sume de bani, rezultate din chirii.
Prezentarea lui Costache se face tot prin prisma lui Felix. Vedem ceea ce, sosit aici, se vede el însuşi. Portretul fix fixează deja unele trăsături ale personajului: „Capul îi era atins de o calviţie totală, şi faţa părea aproape spână, şi, din cauza aceasta, numai doi dinţi vizibili, ca nişte aşchii de os.” Omul e capabil să zâmbească, dar lui Felix zâmbetul şi înfăţişarea bătrânului îi trezesc imaginea unei bufniţe. Bâlbâiala lui moş Costache e unul dintre primele lucruri pe care le observă Felix la bătrân. Întrebat dacă aici şade domnul Costache Giurgiuveanu, acesta răspunde:

„– Nu - nu - nu ştiu... nu-nu stă nimeni aici, nu cunosc...”. Băiatul se miră nespus şi „ieşi ameţit pe uşa gotică şi apoi pe poarta ruginită trecu prin faţa muscalului, care sforăia mereu, şi porni dezorientat înainte.”
Încă de la începutul romanului, apariţia sa este bizară, deconcertându-l pe Felix atunci când îi spune: „nu-nu stă nimeni, aici”, răspuns de domeniul absurdului. Felix îşi imaginase că tutorele său e un om masiv, „de o greutate extraordinară”, având în vedere că ştia despre el că este bogat, deţine mai multe imobile, îi fusese lăsat în grijă, argumente pentru a-şi închipui că giurgiuveanu are forţă. Însă îi apare în faţă un om mititel, puţin adus pe sapte, cu o chelie de porţelan, cu faţa spână, buzele galbene de prea mult fumat, cu ochii clipind rar şi moale.

Aspectul exterior şi interior al casei părăginite, aflate aproape în ruină, trimite – cu toate detaliile descriptive – către avariţia personajului, dar şi către un soi de parvenitism, arhitectura casei sugerând „intenţia de a executa grandiosul clasic în materiale nepotrivite”. Ca orice avar, Costache Giurgiuveanu se teme de orice nou venit, ca de un intrus nedorit, un potenţial atentat la averea sa.
Nedumerit de primirea ce i se, încurcat de imagini care, în mintea lui, nu se legau, Felix este gata să părăsească imobilul. Totui, o apariţie nouă, o faţa subţirică îl opreşte. Reacţia bătrânului se schimbă dintr-o dată şi Felix este poftit înăuntru.

Drumul personajului de-a lungul romanului include fapte, întâmplări, discuţii la care ia parte, vorbe surprinse în treacăt şi gesturi care-l definesc şi-l fac tot mai viu. De exemplu, neacceptând ideea unei servitoare, căci aceasta ar însemna un sacrificiu bănesc, moş Costache o ţine pe Marina, femeie celibatară, slabă de minte, dar oarecum rudă, în schimbul serviciilor făcute. Singura slăbiciune a bătrânului acestuia ciudat este Otilia, fiica vitregă. Fata exercită asupra lui o mare influenţă. Otilia realizează un adevărat tampon între el şi ceilalţi, atenuând atât cât este posibil răutăţile pe care le provoacă avariţia bătrânului. Ea e convinsă că „papa e un om bun, însă are şi ciudăţeniile lui. Trebuie să fii îngăduitor”, îl sfătuieşte ea pe Felix.

Ceea ce numeşte Otilia „ciudăţenii” sunt în realitate fapte dezvăluind tipologia avarului, gata să fixeze dimensiunile obiectelor şi chiar ale oamenilor, după dimensiunile câştigului ce-l poate obţine prin ei. Pascalopol îi este apropiat, dar dacă-l poate înşela fie şi cu o sumă mică de bani, profitând de neatenţia lui, Giurgiuveanu este mulţumit.

Felix este nepotul lui şi are o sursă importantă de bani, dar şi lui Felix îi micşorează venitul prin nenumărate potlogării, începând de la ciupeala zilnică a vreunei piese de cinci lei, sub pretextul că „M-m-mai dă-mi cinci lei. N-am acum la îndemână, sunt cam strâmtorat” până la descoperirea uluitoare pentru Felix, a unui „pachet de coale scrise, cusute printr-o sfoară roşie. În chip de caiet, şi cu titlu care-l izbi cu toată graba lui, întrucât găsise acolo numele său. Scoase caietul şi citi pe copertă
Cont de cheltuieli
Ce-am făcut pentru minorul Felix Sima”.
De aici, Felix află că i s-ar fi „dat în mână pentru teatru 20”, „cumpărat instrumente chirurg 10”, „adus doctor fiind bolnav 30”, „haine, rufărie, 120”, „dat bani nevoi tinereşti 200” şi altele. Ceea ce-l izbeşte şi mai tare este că tot în contul lui bătrânul trecuse şi „materile pentru construcţie 2142”, deci că îşi construia o casă din venitul lui. Fire dezinteresată în privinţa banilor, Felix „deveni matur prin experienţă, găsise că era ruşinos şi primejdios ca altcineva să ştie cât venit are şi cum îl fură bătrânul” şi ascunde caietul.

S-ar părea că iubirea sinceră pentru Otilia umanizează personajul, în realitatea însă ezitările cu care acoperă îl împiedică să ducă la bun sfârşit. Bătrânul nu acceptă ideea nici unei schimbări, starea lui dominantă este voit imuabilă: într-un singur sens pot evolua lucrurile: averea trebuie să crească, prin orice mijloc.
Actele de generozitate, destul de rare de altfel, cu care îl învăluie pe Felix şi pe Otilia sunt neconvingătoare. Ştie că singura cale de a-i oferi fetei un echilibru este adopţiunea sau măcar întocmirea unui testament în favoarea ei. Nu o face şi abia după primul atac al bolii, speriat de insistenţa cu care rudele îi caută banii, moş Costache intenţionează să treacă o sumă de bani pe numele fetei.

Otilia, suferind mult de pe urma nedreptăţilor la care este supusă, îi mărturiseşte lui Felix: „Dar papa mă iubeşte, şi apoi... e îndatorat să aibă grijă de mine fiindcă mama i-a dat o mulţime de bani fără nici un act, pe care papa i-a vârât în afacerile lui... Dacă nu murea pe neaşteptate mama, ar fi fost altfel... Papa voia să mă adopteze... Şi acum ar voi, nu-l lasă tanti Aglae... În sfârşit, mizerii care cred că-ţi sunt indiferente.”
Bătrânul Costache se deplasează în câmpul său de acţiune pe spaţii largi. Avariţia lui se manifestă începând de la privaţiuni personale (îmbrăcăminte, hrană, interdicţia de a fi chemat doctorul pentru consult, chiar şi în caz de boală) până la gesturi doar aparent generoase, cum ar fi cel de a-i construi Otiliei o casă, după un plan arhitectural întocmit de el.

Pentru moş Costache banul reprezintă un scop în sine, el fiind reprezentativ ca personaj, pentru tipul burghezului avar. Orice se poate transforma în afacere: imobilele pot fi închiriate studenţilor, iar când aceştia nu au bani pentru a plăti chiriile, le pot fi confiscate bunuri care apoi sunt comercializate, localurile sunt închiriate pentru nunţi, cursurile universitare se vând şi se cumpără printr-o reţea specială a lui moş Costache, la fel seringile, instrumentele medicale şi orice altceva. Felix deţinea multe informaţii de la un coleg. „Colegul îl informă că şedea într-o casă ...

  • pag. 1
  • pag. 2
  • pag. 3
  • pag. 4

Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles