D-l Goe caracterizarea personajului principal

Numele lui Goe sugerează vulgaritatea, lipsa de măsură şi de control. Alăturarea acestui nume de formula politicoasă de referire „domnul” în titlu, creează un contrast comic, ilar. Se observă astfel intenţia autorului de a ironiza, de a zeflemisi.

Goe este personajul principal al schiţei. El se află în centrul acţiunii şi, prin tot ce face, pune în evidenţă ideea operei.Autorul îi conturează portretul folosind mai puţin caracterizarea directă. Cele mai multe trăsături sunt reliefate prin caracterizarea indirectă.

În mod direct, autorul afirmă clar că „fiul şi nepoţelul” era în centrul preocupărilor lor, ceea ce demonstrează faptul că Goe era obişnuit să i se respecte toate capriciile, să i se îndeplinească toate dorinţele.

Caragiale nu cultivă portretul fizic. Şi aici portretul fizic este sumar, redus la câteva detalii de vestimentaţie, prezentate în mod direct: „Tânărul Goe poartă un frumos costum de marinar, pălărie de paie, cu inscripţia pe panglică „le Formidable”.

Indirect se desprind informaţii şi despre mediul în care trăia: într-o familie înstărită, care-şi permite să-i cumpere haine elegante, de la magazine de lux, cu firme celebre „le Formidable”.

Trăsăturile morale ale personajului sunt puse în relief prin diferite mijloace de caracterizare indirectă, fapte, comportare, mod de exprimare.O primă trăsătură evidentă este aceea că este un copil leneş şi răsfăţat. Se complace în situaţia de repetenţie şi pretinde să fie recompensat anticipat „ca să nu mai rămâie repetent”.

Dialogul devine mijloc principal de caracterizare deşi Goe nu are prea multe replici. Ele au însă o forţă de sugestie deosebită prin modul în care sunt construite. Astfel dialogul de pe peron cu privire la forma corectă a cuvântului „marinar” este edificator.

Goe are doar două replici, destul de scurte dar care sunt încărcate de semnificaţii privind caracterul personajului. Indirect ele dovedesc aroganţa, obrăznicia şi lipsa de respect prin adresarea vulgară „Vezi că sunteţi proaste amândouă?”. El demonstrează şi lipsa de recunoştinţă faţă de rudele sale care-i fac toate hatârurile. Prin a doua replică eroul se dovedeşte incult.

Dialogul evidenţiază şi o altă trăsătură a lui Goe. El este autoritar cu cele trei doamne. Îşi impune punctul de vedere, care, deşi este greşit, este acceptat şi chiar admirat: „-Apoi de! n-a învăţat toată lumea carte ca dumneata!”.

Tot prin acest dialog se creează un contrast comic între aparenţă şi realitate, între replicile admirative ale femeilor privind ştiinţa sa de carte şi situaţia de repetent a lui Goe.

Prin caracterizare indirectă, din faptele şi întâmplările petrecute în tren, în timpul călătoriei, se reliefează alte trăsături de caracter ale personajului. Goe imită atitudinea adulţilor,, în tren nu intră în compartiment ci „vrea să şadă în coridorul vagonului cu bărbaţii”.

Pierderea pălăriei este pentru Goe un nou prilej să-şi dovedească lipsa de educaţie. Trezindu-se fără pălărie, el începe „să zbiere” fără să-i pese că se află într-un tren plin şi că-i deranjează pe călători: „Mamiţa! mam’mare! tantii!”, „Să oprească!” Goe vrea să-şi impună voinţa în faţa tuturor, chiar şi în faţa căilor ferate, mirat parcă de nesupunerea lor.

Goe este de un neastâmpăr fără limite. Se completează şirul de isprăvi cu alte două: se încuie în toaletă, încât le sperie de moarte pe cucoane şi trage semnalul de alarmă.

Ultima trăsătură a personajului se desprinde dintr-un fragment narativ. După ce a tras semnalul de alarmă, Goe intră în sfârşit, în compartiment, în braţele lui mam’mare care se preface că doarme, în timp ce personalul trenului oprit brusc, încearcă să descopere cine a tras semnalul. Laşitatea, lipsa de răspundere pentru propriile fapte completează portretul personajului. Şi acestea sunt învăţate tot din familie.