Dan, capitan de plai

Dan, căpitan de plai (1874) e mai reuşit fiindcă scriitorul combină mai liber istoria cu fabula; eroii, Dan şi Ursan, se plasează la graniţă dintre realitate şi mit.

Poemul este alcătuit din şapte părţi, precedate de un motor, un fragment dintr-un ,,cîntic poporal”:,,Frunză verde de mălai,/Cine merge sus în rai?/Merge Dan şoiman de plai/C-a ucis el mult duşmani,/ Un viziu şi patru hani” şi urmăreşte reliefarea luptea dîrze a celor doi războinico, Dan şi Ursan, împotriva năvălitorilor tătari, pe care reuşesc săi oprească şi săi ţină în lor pînă la sosirea orheienilor.

Compoziţia şi subiectul.
Dan, căpitan de plai este împărţit în şapte capitole – tablouri (numerotate de autor cu cifre latine), fiecare cuprinzînd relatarea uneia din întîmplările care contribuie la conturarea subiectului. În expoziţia (I,II) sunt prezentaţi eroii – Dan, care trăieşte ,,pe-un munte păduratic”, află, ascultînd ce vorbesc ,,doi vechi stejari”, că-i ,,sabie în ţară”, c-au năvălit tătarii şi ,,ţara-i în foc”. Vulturii şi ulii (simbolizind pe tătari) îi confirmă spusele stejarilor. El hotărăşte să plece deîndată împotriva cotropitorilor (intriga), zicîndu-şi:,,O, Doamne sfinte, mai dă-mi zile de trai/Pîn ce-oi strivi toţi lupii, toţi şerpii de pe plai”.

Capitolele III – IV (subiectul propriu-zis) prezintă întîlnirea lui Dan cu Ursan, ca şi descrierea luptei celor doi viteji cu oastea tătărească, luptă care constituie totodată şi punctul culminant al poemului. Cei doi sunt înzestraţi de autor cu puteri (supranaturale) ca ale eroilor din basme: ei reuşesc să-şi taie drum prin ,,neagra tătărime”, pînă ce se întîlnesc faţă în faţă şi îşi încrucişează armele, fericiţi de victorie. În cael moment însă, Ursan este rănit, iar Dan îţi apără cu străşnicie tovarăşul de armeş încercînd să-l scoată de pe cîmpul de luptă, este el însuşi lovit de o altă săgeată tătărească.

Apariţia fulgerătoare a Fulgăi (stăpînind ca o amazonă cei mai focoşi cai şi
galopînd sălbatic pri spaţii pustii), care reuşeşte să scoată trupul tatălui ei din încăierare, sosirea arcaşilor moldoveni, ,,ce vin c-o falcă-n ceruri aprinşi ca nişte zmei"” ca şi luarea lui Dan prizonier, constituie deznodămîntul acţiunii.

În final, poemul mai conţine un episod emoţionant, acela al aducerii lui Dan în faţa hanului Ghirai (capitolul VII). Demn, eroul nu-şi leapădă credinţa străbună, dar îşi exprimă ultima dorinţă: de-a mai putea săruta odată pămîntul Moldovei. Este magistral episodul reîntoarcerii lui Dan, grav rănit, în cortul hanului, episod încheiat cu moartea eroului.

Poemul se remarcă într-o deăvîrşită construcţie epică, evidentă din felul în care este condusă acţiunea, cum sunt înlănţuite diferite episoade. Acţiunea se desfăţoară într-o gradaţie continuă şi logică, din momentul în care Dan află de năvălirea tătarilor şi pînă la stingerea lui, în cortul hanului Ghirai.
Naraţiunea faptelor se împleteşte strîns cu dialoguri concise, dar care dau dinadism, cu portretele eroilor, cu descrieri plastice (cum este tabloul zguduitor al arderii satelor în flăcări).

Scenele de mase, priveliştele de ansamblu, sunt zugrăvite cu aceeaşi măiestrie, în culori şi linii viguroase; eroii dau dovadă de o exemplară bărbăţie în faţa duşmanului, ei căpătînd proporţii legendare; portretele lor sunt ilustrative pentru curajul, spiritul de sacrificii şi patriotismul românilor.
Personajul principal al poemului este Dan. El este o întrupare simbolică a patriotismului şi a eroismului anonim popular.