Despre infractiuni si pedepse
Cesare Beccaria şi-a scris opera principală în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în condiţiile dezvoltării iluminismulu italian.
În cartea sa, Cesare Beccaria ar vrea ca legile să-şi găsească originea în raţiune. Scopul prim al legilor este de a asigura ,,cea mai mare fericire răspândită la cei mai mulţi" (la massima felicità nel maggior numero).
Acela care, în finalul cuvântului Către cititor, se autodefineşte ca ,,un paşnic iubitor al adevărului", nu considera raţiunea de stat ca fiind superioară intereselor individuale ale persoanei umane. Pentru Beccaria, statul este totalitatea indivizilor şi binele statului trebuie să coincidă cu binele cetăţenilor care îl alcătuiesc. Aceste concluzii se desprind cu claritate din citatul următor şi care sintetizează scopul lucrării: ,,Moartea este oare o pedeapsă cu adevărat utilă şi necesară pentru siguranţa şi buna ordine a societăţii.
Tortura, chinurile sunt oare juste, şi ating ele scopul pe care şi-l propun legile? Care este cel mai bun mijloc de prevenire a
infracţiunilor? Aceleaşi pedepse unt oare deopotrivă utile în toate timpurile? Ce influenţă au ele asupra moravurilor? Aceste probleme merită să fie dezlegate cu acea precizie geometrică, căreia nu-i pot rezista ceaţa sofismelor, elocvenţa seducătoare şi îndoiala sfioasă.
Universitatea ,,Spiru Haret"
Facultatea de Drept - Bucureşti
Dobre Adrian, anul al II-lea , zi , grupa 203
Despre infracţiuni şi pedepse
de Cesare Beccaria
(1738-1794)
Cartea lui Cesare Beccaria care afirma ridicarea omului împotriva violenţei
şi sistemului inchizitorial, care deschidea căile către o lume nouă, a rămas
până astăzi o lucrare vie, atrăgătoare, pătrunsă de o caldă umanitate,
orientată de o meditaţie generoasă şi nobilă, cu virulenţă de pamflet în
demascarea tarelor trecutului.
Cesare Beccaria şi-a scris opera principală în a doua jumătate a secolului
al XVIII-lea, în condiţiile dezvoltării iluminismului italian.
În cartea sa, Cesare Beccaria ar vrea ca legile să-şi găsească originea în
raţiune. Scopul prim al legilor este de a asigura ,,cea mai mare fericire
răspândită la cei mai mulţi" (la massima felicità nel maggior numero).
Acela care, în finalul cuvântului Către cititor, se autodefineşte ca ,,un
paşnic iubitor al adevărului", nu considera raţiunea de stat ca fiind
superioară intereselor individuale ale persoanei umane. Pentru Beccaria,
statul este totalitatea indivizilor şi binele statului trebuie să coincidă cu
binele cetăţenilor care îl alcătuiesc. Aceste concluzii se desprind cu
claritate din citatul următor şi care sintetizează scopul lucrării: ,,Moartea este
oare o pedeapsă cu adevărat utilă şi necesară pentru siguranţa şi buna
ordine a societăţii? Tortura, chinurile sunt oare juste, şi ating ele scopul pe
care şi-l propun legile? Care este cel mai bun mijloc de prevenire a
infracţiunilor? Aceleaşi pedepse unt oare deopotrivă utile în toate
timpurile? Ce influenţă au ele asupra moravurilor? Aceste probleme merită să
fie dezlegate cu acea precizie geometrică, căreia nu-i pot rezista ceaţa
sofismelor, elocvenţa seducătoare şi îndoiala sfioasă. Dacă n-aş avea alt
merit decât acela de a fi cel dintâi care a prezentat Italiei, cu o claritate mai
mare şi mai convingătoare, ceea ce alte naţiuni au îndrăznit să scrie şi încep
să practice, mă voi considera fericit; dar dacă, susţinând drepturile oamenilor
şi ale adevărului de neînvins, aş contribui la smulgerea din spasme şi din
chinurile morţii a vreunei victime nenorocite a tiraniei sau a ignoranţei,
deopotrivă de fatale, binecuvântările şi lacrimile unui singur nevinovat,
fremătând de bucurie m-ar mângâia de dispreţul oamenilor".
În acest act de acuzare a legislaţiei existente pe atunci care este cartea lui
Beccaria, se demască cruzimea legilor, inumanitatea procedurilor, arbitrarul
judecătorilor. După Beccaria, determinarea delictelor şi a pedepselor
trebuie să fie codificate cu o precizie geometrică. Stabilirea gravităţii unui
delict trebuie făcută după importanţa prejudiciului social cauzat. Beccaria se
ridică violent împotriva acelora care confundă ideea de justiţie cu asprimea
şi cu sălbăticia, împotriva sistemului închizitorial şi torturii, cea mai inumană
rămăşiţă a barbariei. După cum el se ridică şi împotriva pedepsei cu moartea
de care se serveau adesea şi în mod arbitrar stăpânitorii timpului pentru
oprimarea libertăţilor individuale, argumentând că ideea închisorii pe viaţă,
deci pedeapsa perpetuă este mai greu de acceptat şi de îndurat decât ideea
morţii, pedeapsă într-adevăr capitală, dar instantanee. Dar acest capitol, cel
mai important de altfel al lucrării lui Beccaria, îi oferă posibilitate autorului de
a construi un extraordinar raţionament, imaginându-se pe el însuşi în locul
infractorului.
În paragraful despre Furturi, Beccaria va arăta clar ce consideră el a fi
izvorul nedreptăţii sociale. El scrie: ,,Furtul nu este, de obicei, decât
infracţiunea mizeriei şi a disperării, infracţiunea săvârşită de acea parte
nenorocită a omenirii căreia dreptul de proprietate nu i-a lăsat decât simpla
existenţă".
Lucrarea lui Beccaria anticipează cuceririle dreptului modern, aplicând idei
umanitare şi raţionale, relevând importanţa prevenirii delictelor, cerând un
mai mare respect pentru drepturile acuzatului, abolirea torturii şi a
pedepsei cu moartea şi arătând că esenţială în aplicarea pedepsei trebuie să
fie estimarea vătămării provocată de delincvent societăţii şi nu atât
individului lezat.
Beccaria creează, distrugând; el loveşte în temeliile dreptului material şi
procesual penal feudal, surpându-le şi, atacând, fixează totodată principiile
unui drept nou, aşezat pe alte baze.
Dreptul penal feudal, aşa cum îl aflăm în cea de-a doua jumătate a secolului
al XVIII-lea, atunci când Beccaria îşi elaborează lucrarea, este produsul unei
lungi evoluţii istorice. Sistemul incriminărilor şi pedepselor sale, ca şi
sistemul procesual corespunzător, fuseseră făurite şi se dezvoltaseră treptat,
în mare măsură necodificat, sub influenţa obiceiurilor, a dreptului roman şi a
celui canonic, a unor acte legislative izolate şi, în sfârşit, ca rod al
comentariilor unor jurişti din secolele anterioare.
În perioada în care a avut loc dezvoltarea feudalismului, în care seniorii
realizau în întregime toate funcţiile puterii de stat pe teritoriul domeniului lor,
fiecare mare latifundiar dispunea de un aparat propriu de înfăptuire a justiţiei
şi a administraţiei; în această perioadă, de maximă dezvoltare a relaţiilor
feudale, în care nu existau legături economice dezvoltate între diversele
regiuni ale ţării, iar coeziunea dintre diferitele ducate, comitate, baronate etc.,
era foarte slabă, ca şi puterea regală, izvorul principal al dreptului, inclusiv
cel penal, era cutuma, obiceiul.
Pe lângă instanţele laice, existau separat instanţele ecleziastce, cu o largă
competenţă jurisdicţională; ele cercetau un mare număr de cauze, nu numai
civile, dar şi penale, privind atât pe clerici cât şi pe laici.
În secolul al XVI-lea începe în Europa occidentală descompunerea
feudalismului. În această perioadă apare, ca izvor principal al dreptului penal,
legea. În perioadele anterioare au fost adoptate puţine legi cu caracter penal.
Excepţie face numai Italia, ale cărei oraşe, bucurându-se de o situaţie
geografică favorabilă, cunoscuseră, încă din secolele anterioare, o mare
dezvoltare a comerţului şi a meseriilor, se eliberaseră de dominaţia seniorilor
feudali şi deveniseră oraşe-state, cu o formă de guvernământ republicană;
în aceste oraşe, centre economice, au fost elaborate importante legi cu
dispoziţii penale.
Beccaria şi-a scris opera în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în
condiţiile dezvoltării iluminismului şi a filosofiei materialiste. Pleiada de
gânditori iluminişti ai acestei epoci era purtătoarea unor idei şi teorii avansate,
care reflectau interesele forţelor de clasă noi, ce apăreau atunci pe arena
politică. Aceste idei şi teorii îşi aveau izvorul în noile condiţii ale vieţii
materiale a societăţii şi oglindeau cerinţele nou apărute ale vieţii sociale.
Pentru Beccaria, ca şi pentru majoritatea filosofilor din secolele XVII-XVIII,
originea dreptului de a pedepsi rezidă în contractul social. Teoria
contractului social care, aplicată dreptului penal, se bazează pe ideea că
societatea exercită dreptul de a pedepsi, în virtutea unei delegaţii ce i-a fost
dată de membrii ei, se înfăţişează sub trei forme. Într-o primă formă, dreptul
de a pedepsi ar fi dreptul de apărare, care aparţine indivizilor şi pe care
aceştia l-ar fi cedat în momentul intrării lor în societate; într-o a doua formă,
dreptul de a pedepsi ar consta în dreptul natural al indivizilor de a aplica o
pedeapsă agresorilor şi pe care ei, consimţind să trăiască în societate l-ar fi
transmis acesteia; în fine, într-o ultimă formă, indivizii, intrând în societate,
nu numai că ar fi cedat societăţii dreptul lor natural de apărare şi de aplicare a
pedepselor, dar chiar i-ar fi acordt dreptul de a-i pedepsi, în cazul în care ar
încălca legile asociaţiei stabilie prin pactul social.
Hobbes, Locke, Rousseau dăduseră înaintea lui Beccaria originea dreptului
societăţii de a pedepsi din contractul social.
Beccaria, de asemenea, vede originea societăţii în înţelegerea
liber-consimţită a indivizilor, care, ,,sătui de a trăi într-o continuă stare de
război ...
Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.
Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Uite vietatea..nu mai e vietatea! Foame mare prietenas :))
Micutul pare incantat ca masina merge din mainile lui. `Pune mana pe volan!`, se aude indemnul tatalui in timp ce mama isi invata fiul sa claxoneze.
Pentru un rucsac lasat in statia de autobuz s-a mobilizat toata politia, s-a inchis circulatia, au venit genistii. Oare ce pateau baietii daca ii prindea politia?
Tu cum ai reactiona daca ti-ai prinde prietenul cu o blonda in pat?