• Administratie
• Agronomie
• Astronomie
• Automatica

• Biologie
• Chimie
• Contabilitate
• Drept

• Economie
• Engleza
• Filozofie
• Finante-Banci

• Fizica
• Franceza
• Geografie
• Informatica

• Istorie
• Jurnalism
• Management
• Marketing

• Matematica
• Mecanica
• Medicina
• Psihologie

• Publicitate-PR
• Religie
• Romana
• Stiinte Politice

Vezi toate materiile

Home : Referate Istorie : Disparitia Cehoslovaciei 1939 si impactul asupra evolutiei relatiilor internationale din Europa Centrala

Disparitia Cehoslovaciei 1939 si impactul asupra evolutiei relatiilor internationale din Europa Centrala

Anul 1937 aduce o perioadă de răgaz în escaladarea violenţei care caracterizează de doi ani politica statetelor totalitare. Convins însă că insolenţa şi intimidarea îi vor permite să-şi realizeze scopurile şi că nu are de ce se teme de democraţiile „decadente” şi erodate de spiritul pacifist, pe 5 noiembrie Hitler îşi anunţă colaboratorii cei mai apropiaţi că a venit momentul ca Reichul să anexeze comunităţile germane din Europa Centrală şi Orientală şi fixează etapele constituirii „Germaniei Mari”.

Doctrinele lui Hitler scoteau în evidenţă planul nazist de constituire a unui nou imperiu (Reich) german, al treilea din istorie. Potrivit afirmaţiilor Fűhrerului, cel de-al Treilea Reich urma să conducă lumea şi să dureze o mie de ani. Împlinirea acestui destin presupunea ca poporul german să dispună de Lebensraum (spaţiu în care să-şi ducă existenţa). Încă de la începutul anilor ’20 Fűhrerul declarase că acestă Germanie extinsă urma să includă şi ţara sa natală, Austria. Acesta a gândit constituira „Germaniei Mari” în două etape. Prima etapă: Anschluss, cea de a doua etapă: regiunea sudetă, parte componentă a Cehoslovaciei.

Anul 1938 constituie o cotitură decisivă în relaţiile internationale din Europa. După Anschluss-ul din luna martie (anexarea Austriei de către Germania), Hitler se întoarce spre Cehoslovacia. Acest stat multinaţional creat în 1919 după prăbuşirea Imperiului Habsburgic, cuprinde populaţii cehe la Vest şi slovace la Est. Revendicările germane se întemeiază pe existenţa teritoriului Sudeţilor, populat de 3 milioane de locuitori, de cultură „germană” şi care, din 1919, în ciuda slavizării ţării, rămân ataşaţi originii lor etnice şi lingvistice. Acestă regiune industrială, care controlează trecătorile spre Austria şi Germania, apare drept vitală pentru Cehoslovacia.

Caracterul etnic eterogen al populaţiei sale reprezintă totuşi un grav factor de slăbiciune. Şi într-adevăr, dacă partea Occidentală a Cehoslovaciei, Boemia, cea mai bogată şi cea mai populată, aparţine incontestabil Europei Occidentale prin structurile sale economice şi sociale, Estul ţării, Slovacia, mai puţin dezvoltată din punct de vedere economic, aparţine mai mult de tările eminamente agrare ele Europei de Est. Acestor diferenţe în dezvoltarea economică li se adaugă diferenţe lingvistice şi religioase care explică puternicul curent autonomist care apare in Slovacia şi care ameninţă unitatea ţării .

Anexarea Sudeţilor nu este decât un pretext pentru Hitler. Scopul său final rămâne cucerirea întregii Cehoslovaciei, şi aceasta din mai multe motive. Această ţară constituie pe de o parte cea mai eficientă dintre alianţele Franţei. Este dotată cu o economie modernă şi cu o importantă capacitate militară. Bogatele sale regiuni agricole, materiile sale prime abundente, industria sa prelucrătoare dinamică, pot fi utile autarhiei germane.

În martie 1938, Hitler i-a convins pe pe germanii sudeţi să pornească o campanie de autodeterminare în regiunea din Cehoslovacia locuită de ei. Cum acordarea acestui drept i-ar fi lăsat descoperiţi pe cehi într-o zonă critică pentru apărarea naţională, câştigul de cauză al germanilor sudeţi ar fi sporit vulnerabilitatea Cehoslovaciei în cazul unui atac nazist. Hitler se aştepta ca cehii să refuze, ceea ce i-ar fi oferit pretextul unei invazii .

Atracţia exercitată de Germania nazistă duce la constituirea unui Partid German al sudeţilor, strâns legat de Partidul Naţional Socialist Muncitoresc German (PNSMG) şi al căriu şef, Konrad Henlein, cere autonomia teritoriilor locuite de aceştia. La realizarea planurilor sale de distrugere a Cehoslovaciei, Germania hitleristă a folosit partidul sudetogerman. Acţionând conform instrucţiunilor secrete date de Hitler, Konrad Henlein şi-a manifestat deschis, împreună cu numeroşii lui conaţionali, aderenţa la nazism. „Autonomia” revendicată de Henlein pentru minoritatea germană depăşea şi cele mai mari concesii pe care guvernul cehoslovac era dispus să le facă: acceptarea pretenţiilor sudetogermane ar fi însemnat nimicirea republicii .

După ce mult timp guvernul ceh a refuzat orice negociere, la sfatul unui mediator englez, lordul Runciman, sfârşeşte prin a accepta o discuţie cu Henlein, în scopul de a acorda sudeţilor autonomia pe care o cer. În timp ce guvernul ceh încerca să soluţioneze diferendul cu germanii sudeţi, Hitler şi-a repliat forţele în vederea atacului. Cehii încheiaseră două tratate de apărare, care le făgăduiau protecţie. Unul obliga Franţa să intervină în cazul unei agresiuni din exterior. Celălalt cerea sovieticilor să acorde sprijin defensiv Cehoslovaciei ori de câte ori o făceau şi francezii.

Liderii britanici se temeau că aceste acorduri vor dezlănţui un război pe întregul continent, război pe care nu era deloc pregătită să-l susţină. Primul ministru al Angliei, Neville Chamberlain este convins că revendicările sudeţilor sunt legitime şi că se poate ajunge la o înţelegere cu Hitler. Hotărât să salveze pacea cu orice preţ, Chamberlain îşi însuşeşte „soluţia” germanilor. La insistenţele Angliei, Franţa reprezentată de Daladier, s-a lăsat convinsă să nesocotească prevederile tratatului şi să nu acorde ajutor Cehoslovaciei. Fără sprijinul francez, cehii nu puteau spera nici la cel sovietic. În faţa presiunii franco-engleze, preşedintele cehoslovac Bénès, trebuie să-şi dea acordul la dezmembrarea propriei ţări. La începutul lui septembrie 1938, guvernul ceh a recunoscut autonomia locuitorilor de etnie germană din Sudet .

II. ACORDUL DE LA MÜNCHEN ŞI CONSECINŢELE SALE
La 29 septembrie 1938, reprenzentanţii Germaniei (Hitler), Marii Britanii (Chamberlain), Italiei (Mussolini) şi Franţei (Daladier) – Cehoslovacia şi U.R.S.S. nefiid invitate să ia parte, s-au întâlnit la Műnchen, în Germania, pentru a discuta despre conflictul din regiunea sudetă. Şeful celui de al III-lea Reich duce aici o bătălie care era câştigată dinainte. În negocierile de la Műnchen, cei patru lideri au convenit rapid asupra unei soluţii simple. Ei i-au oferit lui Hitler tot ce-şi dorea. Fűhrerul a acceptat în dar zona Sudeţilor, cu fortificaţiile ei.

La Paris şi la Londra, este iluzia păcii. La întoarcerea în capitalele lor, Daladier şi Chamberlain au parte de o primire entuziastă, în timp ce Léon Blum denunţă „laşa cedare”. În Franţa, această ruptură împiedică constituirea unui consens împotriva Germaniei. De fapt, Muűchenul provoacă o repliere a sovieticilor, nemulţumiţi de a fi fost lăsaţi deoparte. Franţa s-a discreditat în ochii aliaţilor săi răsăriteni. Hitler este de atlfel foarte conştient de pierderea de prestigiu a Franţei şi de divergenţele ce o opun unei Anglii gata să accepte faptul împlinit şi a cărei alianţă el încă mai speră să o obţină.

Pentru moment, opiniile occidentale se divizează în „műncheneze” şi „antiműncheneze” . Opoziţia faţă de Műnchen este totuşi mai omogenă la Londra (în principal o grupare a conservatorilor condusă de Churchill, Eden, Duff, Cooper), decât la Paris unde ea regrupează o minoritate de extremă dreaptă (Henri de Kerilis), unii dintre socialişti şi totalitatea comuniştilor.

U.R.S.S. este nemulţumită că a fost înlăturată de la tratativele pentru rezolvarea conflictului şi îi bănuieşte pe occidentali că au dirijat spre Est ambiţiile hitleriste. Franţa este discreditată în mod special în ochii aliaţilor săi din Europa Centrală, aflaţi acum la bunul plac al dictaturilor. Încercuită, dezmembrată, Cehoslovacia, care constituie pivotul sistemului francez de apărare, este ameninţată cu o dispariţie imediată. Hitler este încurajat în politica sa de agresiune, ca şi conducătorii fascişti .