Doina

Demonstratia ca o opera studiata este doina

Folclorul românesc, ca expresie artistica a constiintei colective a
românilor, este cel mai mare tezaur de obiceiuri, credinte, legende si
sentimente pastrate din negura timpurilor pâna astazi. Literatura
populara poate fi ritualizata (colinde, oratii de nunta, descântece)
si neritualizata (doine, cântece, basme, balade, snoave, legende).

Creatia populara lirica în versuri care, însotita de melodie, exprima
gama cea mai larga de sentimente (de dor, de jale, de dragoste, de
înstrainare) se numeste doina.

Poezia "Mai badita, floare dulce" a fost inclusa de Lucian Blaga în
"Antologie de poezie populara". Observam ca poezia nu are autor
cunoscut, fiind o creatie anonima, opera unui om genial din popor la
care au contribuit însa toti cei care au transmis-o mai departe prin
viu grai (caracter oral si colectiv). Opera culeasa si publicata de L.
Blaga este una dintre variantele acestei creatii, lucru care se
explica prin faptul ca a circulat pe cale orala mult timp, fiind
însotita de acompaniament muzical (caracter sincretic). Specific
operelor populare este si faptul ca titlul "Mai badita, floare dulce"
a fost dat dupa primul vers al creatiei care, de asemenea, nu este
împartita în strofe.

Alte marturii care demonstreaza ca aceasta este o opera populara sunt:
folosirea ritmului trohaic, a rimei împerecheate si a monorimei, a
versurilor scurte (8 silabe), a unor mijloace de expresie artistica
caracteristice (diminutive, epitete, limbaj simplu, enumeratii si
repetitii).

"Mai badita, floare dulce" este un monolog liric al unei fete
îndragostite care se adreseaza direct iubitului. Prezenta eului liric
este marcata prin folosirea verbelor la persoana I singular ("as
gasi", "as smulge", "as duce", "as rasadi"). Pronumele personal la
persoana a II-a în acuzativ, ca si substantivul în vocativ "badita",
se refera la cel catre care se îndreapta sentimentul de iubire al
eului liric. Specific populara este folosirea interjectiei de adresare
"mai" care, împreuna cu epitetul "floare dulce", sugereaza apropierea
sufleteasca, dragostea.

Poezia contine o enumeratie extinsa a operatiilor prin care grâul
devina faina si apoi colaci. Aceasta este facuta prin folosirea
verbelor la modul conditional-optativ, timpul prezent, si exprima
dorinta de a avea cât mai aproape fiinta iubita, dorinta care
întâmpina piedici (actiunea exprimata de conditional-optativ nu este
una reala).

Creatorul popular anonim a reusit sa exprime foarte plastic
sentimentul de dragoste mistuitoare prin aceasta succesiune de
operatii specifice universului rural care constituie o alegorie.
Elementel care dezvaluie prezenta alegoriei sunt epitetele "cu drag"
si "cu drag" care sugereaza grija deosebita si importanta acestui
adevarat ritual al dragostei.

Specificul popular, culoarea etnografica sunt date si de folosirea
regionalismelor: "îmblati", "jele", "stog". Folosirea conjunctiei "si"
la începutul celor mai multe versuri are rol de intensificare a
sentimentelor, prezentate progresiv pâna la sfârsit, unde epitetul
"inimii mele" si cuvântul "jele" dau adevarata masura a dragostei
însotite de tristete care ar dori sa se împlineasca prin casatorie
(simbolul inelului). Aceasta opera lirica din care razbat delicatetea,
puritatea si gingasia sufleteasca a fetei exprima un puternic
sentiment de dragoste si dor. Astfel, prin intensitatea sentimentului
exprimat direct, "Mai badita, floare dulce" este o doina populara de
dragoste.

Fiind doina, "Mai badita, floare dulce" este expresia poetica a
starilor sufletesti ale celui singuratic; sentimentele exprimate sunt
strict personale si comunica ceva despre lumea interioara a eului
liric. Aceasta doina este o poezie descriptiva, al carei cadru
nelipsit este natura, în care omul se integreaza armonios.

Powered by [1]http://www.referat.ro/

cel mai complet site cu referate

References

1. http://www.referat.ro/