Drept international public

Trimis la data: 2009-03-21 Materia: Drept Nivel: Facultate Pagini: 18 Nota: / 10 Downloads: 29
Autor: George Dimensiune: 387kb Voturi: Tipul fisierelor: pdf Acorda si tu o nota acestui referat: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
vezi mai multe detalii vezi mai putine detalii
Disciplina Drept international public este prevazuta in programa analitica a Facultatii de Drept si administratie publica Bucuresti din cadrul Universitatii "Spiru-Haret" ca disciplina obligatorie. Cursul are aceeasi structura pentru formele de învatamant de zi, ID si cu frecventa redusa.
Raporteaza o eroare

Disciplina Drept international public îsi propune să asigure studentilor cunoasterea principiilor fundamentale, a normelor si institutiilor juridice de drept international public, analiza principalelor instrumente juridice internationale, în contextul evolutiei reglementărilor si al cerintelor colaborării internationale în epoca contemporană, precum si dezvoltarea gândirii juridice si întelegerea specificului institutiilor de drept international în raport de institutiile juridice studiate în cadrul celorlalte discipline ale dreptului.

Structura cursului, stabilită pe baza bibliografiei obligatorii, este următoarea: Capitolul I – Notiunea si trăsăturile caracteristice ale dreptului international public Capitolul II – Geneza si evolutia dreptului international public Capitolul III – Izvoarele si codificarea dreptului international public Capitolul IV – Subiectele dreptului international public Capitolul V – Populatia în dreptul international public Capitolul VI – Protectia internatională a drepturilor omului Capitolul VII – Teritoriul în dreptul international public Sinteza cursului pentru Semestrul I este următoarea: Capitolul I – Notiunea si trăsăturile caracteristice ale dreptului international public 1.

Obiectul de reglementare al dreptului international public Obiectul dreptului international îl formează relatiile internationale, în cadrul cărora relatiile dintre state reprezintă domeniul cel mai cuprinzător. Relatiile internationale nu formează, însă, în totalitatea lor obiectul de reglementare al dreptului international, relatiile internationale fiind deosebit de variate: politice, economice, juridice, culturale etc. Dreptul international are drept obiect de reglementare numai acele relatii juridice internationale în care statul actionează ca purtător de suveranitate.

2. Fundamentul juridic al dreptului international public Fundamentul juridic al dreptului international public îl constituie acordul de vointă al statelor suverane care compun societatea internatională. Forta obligatorie a dreptului international se întemeiază pe acordul ce se realizează între state. În sistemul international nu sunt autorităti publice cu atributii legislative, administrative sau judecătoresti suprastatale, normele fiind adoptate de către statele suverane, în conditii de deplină egalitate în drepturi si pe baza liberului lor consimtământ.

3. Dreptul international si morala Între morală si dreptul international există legături de influentare si interconditionare reciprocă. O mare parte a principiilor si normelor de drept international îsi au originea în normele morale, dreptul international fiind în esenta sa bazat pe regulile moralei. Dreptul international influentează regulile moralei în raporturile interstatale, contribuind la dezvoltarea acestora în raport de cerintele vietii internationale bazată pe drept.

4. Dreptul international si politica externă a statelor Dreptul international constituie un mijloc de orientare si de influentare a politicii externe a statelor în directia unor obiective si valori stabilite de acestea prin principiile si normele de drept international. Politica externă a statelor trebuie să fie formulată si realizată în deplină concordantă cu principiile si normele de drept international, de care nu poate face abstractie în fiecare pozitie pe care o adoptă fată de o problemă a vietii interntionale.

Politica externă a statelor contribuie la dezvoltarea dreptului international, la modificarea sau completarea acestuia, în raport de nevoile reale ale raporturilor interstatale, ale evolutiei societătii umane. 5. Dreptul international public si dreptul international privat Dreptul international privat reglementează raporturi juridice de drept intern de natură civilă, comercială, de muncă, de procedură civilă si alte raporturi de drept privat cu un element străin.

Prin normele sale el rezolvă, în general, conflictele dintre legile interne ale diferitelor state cu privire la o anumită institutie juridică. Elementul de extraneitate al normelor sale nu conferă dreptului international public privat un caracter de drept international, în obiectul său de preocupare neintrând relatiile interstatale.

Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
 
Linkuri utile
Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2012 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2012 Rezultate Bacalaureat 2012 Aici se vor afisa rezultatele examenului de Bacalaureat 2012
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.