Educarea calitatilor motrice prin lectia de educatie motrica

Trimis la data: 2003-11-19 Materia: Diverse Nivel: Liceu Pagini: 11 Nota: / 10 Downloads: 25
Autor: Octavian Dumitru Dimensiune: 16kb Voturi: Tipul fisierelor: doc Acorda si tu o nota acestui referat: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
vezi mai multe detalii vezi mai putine detalii
Raporteaza o eroare
"Educarea calitatilor motrice prin lectia de educatie motrica"
Calităţile motrice sunt însuşiri ale organismului care oferă individului posibilitatea executării diferitelor acte motrice, legate atât de activitatea sa zilnică, cât şi de cea sportivă.

"Educarea calitatilor motrice prin lectia de educatie motrica"
În procesul de învăţământ un loc important în cadrul preocupărilor profesorului de specialitate îl ocupă găsirea şi utilizarea în pregătire a celor mai eficiente metode şi mijloace care să asigure dezvoltarea acestor calităţi.

În activitatea de dezvoltare a acestora (este permanentă) profesorul de educaţie fizică trebuie să stabilească anumite priorităţi în educarea calităţilor.

Se recomandă ca programarea dezvoltării lor să se facă cu pondere diferită în funcţie de conţinutul lecţiilor, materialele sportive existente, condiţiile de anotimp, fondul motric al elevilor într-o anumită etapă.

Perfecţionarea calităţilor motrice reprezintă unul din principalele obiective ale procesului de pregătire a tineretului şcolar realizată concomitent cu formarea priceperilor şi deprinderilor motrice.

Definiţie:
Calităţile motrice sunt însuşiri ale organismului concretizate în capacitatea de efectuare a acţiunilor de mişcare cu anumiţi indici de viteză, forţă, rezistenţă şi îndemânare. (V,Î,R,F) Calităţile motrice au un caracter nativ al cărui nivel de manifestare iniţială depinde de fondul genetic ereditar.

Dezvoltarea lor ulterioară ca dealtfel şi formarea deprinderilor motrice, se realizează odată cu evoluţia procesului de creştere şi dezvoltare, ele fiind influenţate de specificul activităţilor desfăşurate, condiţiile de viaţă, ereditatea, mediul geografic şi climateric şi activităţile desfăşurate în mediul şcolar.
În literatura de specialitate precum şi în limbajul specialiştilor se folosesc mai mulţi termeni precum: calităţi fizice, calităţi motrice, calităţi bio-motrice, calităţi ale activităţii motrice, funcţii motrice de bază, etc

În cadrul procesului instructiv educativ, dezvoltarea calităţilor motrice trebuie să ocupe un loc prioritar deoarece:

-calităţile motrice condiţionează şi determină în mare măsură formarea şi în special consolidarea deprinderilor motrice;
- dezvoltarea calităţilor motrice favorizează creşterea capacităţii de efort a organismului;
- dezvoltarea calităţilor motrice se poate realiza şi în condiţii materiale simple;
- dezvoltarea calităţilor motrice se poate face şi în cadrul activităţii independente a elevilor.

Sistematizarea (clasificarea) calităţilor motrice:

I. Calităţi motrice de bază:
- Viteza
- Îndemânarea
- Rezistenţa
- Forţa

I.a. Calităţi motrice: - condiţionale: Viteza, Forţa, Rezistenţa
- coordinative: Îndemânarea
- intermediare: Mobilitatea şi Supleţea

II. Calităţi motrice utilitar aplicative: a) (nespecifice)
- Mersul
- Alergările
- Săriturile
- Aruncările

II. Calităţi motrice utilitar aplicative: b) (specifice)
-Echilibrul
- Târârea
- Căţărarea şi escaladarea
-Ridicarea şi transportarea de greutăţi
- Tracţiuni şi împingeri

Locul calităţilor motrice în lecţia de educaţie fizică:
Alături de deprinderile motrice, calităţile motrice sunt obiective primordiale ale conţinutului lecţiei de educaţie fizică. Indiferent de condiţii materiale (sală, aparaturi, materiale) sau atmosferice (ploaie, zăpadă, ceaţă, frig), educarea calităţilor motrice este primordială, esenţială.

Este indicat ca în lecţia de educaţie fizică, calităţile motrice să nu fie aşezate la întâmplare. Locul acţiunilor pentru dezvoltarea calităţilor motrice în lecţia de educaţie fizică trebuie stabilit în funcţie de natura efortului respectiv pentru a putea asigura un volum sau o intensitate optimă şi asigurarea revenirii organismului.
Dezvoltarea Vitezei şi Îndemânării se va plasa după veriga a III-a a lecţiei (influenţarea selectivă a aparatului locomotor), iar forţa şi rezistenţa se vor situa înaintea verigii de revenire a organismului după efort.

Privind vârsta optimă de influenţare favorabilă a dezvoltării calităţilor motrice menţionăm că viteza poate fi dezvoltată cu rezultate foarte bune la vârsta 10-12 ani dar activitatea de educare a vitezei sub diferitele ei forme poate începe la 5-6 ani. Îndemânarea se dezvoltă bine între aceeaşi limită de vârstă ca şi viteza. Forţa şi rezistenţa, calităţi motrice mai uşor perfectibile se pot educa sistematic de la 9-10 ani având o evoluţie ascendentă şi posibilitate maximă de perfecţionare.

În planificarea dezvoltării calităţi motrice trebuie să ţinem cont de:
- necesitatea acţionării continue asupra dezvoltării calităţilor motrice pe durata întregului an şcolar şi în mod prioritar în anumite perioade
- îndemânarea este calitatea motrică asupra căreia se poate acţiona în amândouă semestrele
- forţa, viteza şi rezistenţa vor fi dezvoltate prioritar în anumite etape ale anului fără a fi neglijate nici celelalte calităţi.
Iar pentru dezvoltarea mobilităţii este indicat să se lucreze pe tot parcursul lecţiei chiar şi în veriga a trei-a sub forma exerciţiilor de Streaching sau exerciţii articulare cu şi fără rezistenţă, efectuată individual şi cu partener.

Viteza

Capacitatea omului de a executa o mişcare cu rapiditate şi frecvenţă mare. Viteza este o calitate motrică foarte importantă, prezentă mai mult sau mai puţin în toate actele motrice, mai ales a celora cu caracter sportiv. Viteza mai mare sau mai mică a unui individ depinde în cea mai mare măsură de „zestrea ereditară” de care acesta dispune. Această calitate motrică poate fi totuşi dezvoltată deşi chiar dacă într-o măsură mai mică, printr-o pregătire sistematică, începând chiar de la 7-8 ani, dar o atenţie majoră dezvoltării acestei calităţi i se acordă în jurul vârstei de 11-14 ani, considerată a fi vârsta optimă de realizare a celor mai importante progrese de ordin calitativ.

Începând cu vârsta de 13 ani exerciţiile de viteză vor fi combinate din ce în ce mai mult cu exerciţiile de forţă iar de la 14 ani la acestea se vor adăuga şi exerciţii de viteză-rezistenţă. Creşterea vitezei mişcărilor se realizează în principal datorită lucrului în viteză maximă şi a exersărilor în regim de viteză-forţă elementul de progresie fiind dat de creşterea intensităţii efortului prin mărirea frecvenţei mişcărilor.

  • pag. 1
  • pag. 2
  • pag. 3
  • pag. 4
  • pag. 5
  • pag. 6
  • pag. 7
  • pag. 8
  • pag. 9
  • pag. 10

Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2019 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2019 Evaluare Nationala 2019 Ultimele informatii despre evaluare nationala
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles