Floarea albastra de Mihai Eminescu - comentariu

Floarea albastra de Mihai Eminescu - Eminescu este omul deplin al culturii româneşti şi un „uomo universale”, cunoscînd în adîncime astronomie, filozofie, matematică, fizică, sociologie.Floarea albastra de Mihai Eminescu

Floarea albastra de Mihai Eminescu - Eminescu s-a stins din viaţă la o vîrstă foarte fragedă, dar în decursul acelor cîţiva ani trăiţi a reuşit să aducă la lumina zilei opere de înalt preţ şi valoare, cum ar fi: romanul „Geniul pustiu”, nuvela filozofică „Sărmanul Dionis”, povestea „Făt-Frumos din lacrimă” ş.a.

Floarea albastra de Mihai Eminescu - De-a lungul vieţii , Eminescu a scris poezii filozofice precum „Luceafărul”, „Scrisoarea I”, poezii de inspiraţie folclorică sau mitologică „Revedere”, poezii ce au ca temă natura-„Sara pe deal”, „Lacul”, sau iubirea- „Floarea albastră”.

Publicată în revista „Convorbiri literare”, poezia „Floarea albastră” constituie primul mare semn al operei viitoare. Poezia aparţine genului liric,ca specie literară este idilă, fiind ilustrată prin imagini artistice şi figuri de stil, tablouri din natură şi puternice trăiri interioare, cu predilecţie sentimente de dragoste.

„Floarea albastră” are la bază tema iubirii şi a naturii, aspiraţia poetului spre iubirea ideală, spre perfecţiune, care nu se poate împlini. Ideea centrală exprimă tristeţea şi nefericirea omului de geniu pentru imposibilitatea împlinirii cuplului erotic.

Titlul poeziei este alcătuit din două sintagme „floarea”,reprezentînd efemeritatea, delicateţea, fiinţa care păstrează dorinţele şi „albastru”, simbolizînd infinitul, depărtările mării şi ale cerului. Eminescu reprezintă în titlu femeia ideală.

În structura poeziei se dinsting două părţi structurate pe două planuri şi anume:ideea cunoaşterii absolute ( cuprinsă în primele trei strofe) şi aceea a cunoaşterii terestre (strofele 5-13). Cele două ipostaze sunt despărţite de reflecţiile poetului din strofa a IV-a.

Poezia este alcătuită sub formă de monolog întrerupt de dialog. Versificaţia este trohaică, rima îmbrăţişată, măsura de 7-8 silabe.
În „Floarea albastră”, Eminescu evocă amintirea unei poveşti ce a eşuat din cauza confuziei bărbatului asupra căilor omului de a fi fericit.

Expresivitatea se realizează prin figuri de stil şi imagini artistice. În această poezie se deosebesc figuri de stil precum metafore:”cîmpii asire”, „întunecata mare”, „piramidele-nvechite”;metafore personificatoare: „izvoare plîng”; epitete : „bolta cea senină”, „trestia cea lină”, „foi de mure”;aliteraţii: „senina – lina”; asonanţe „ căldura-gura”; comparaţii: „ca un stîlp eu stam”, „roşie ca mărul”.