Gandirea

Gandirea - Prin interpretarea gândirii ca aflându-se într-o continuă desfăşurare, dezvoltare şi schimbare, practic într-o continuă naştere, se depăşeşte şi contradicţia dintre dat şi dobândit. Convertirea şi finalizarea procesului în produs şi transformarea produsului în premisă a unui nou proces, constituie calea dinamicii şi evoluţiei gândirii.

Gândirea încheie un ciclu al cunoaşterii şi deschide un altul, circuitul interacţiunii cognitive dintre individ şi lume, fiind practic infinit.

Inconsecvenţa terminologică şi insuficienţa delimitărilor conceptuale par a fi mai prezente în studiul gândirii decât în cel al altor mecanisme psihice.

Termenul de gândire se foloseşte încă din anii 20,30 şi chiar mult după aceea, fiind preferat de psihologi pentru denumirea proceselor superioare de cunoaştere.

Concomitent cu termenul de gândire începe să fie din ce în ce mai folosit termenul de inteligenţă, uneori alături de cel de gândire, alteori în locul lui.

Pierre Oleron, nemulţumit de faptul că termenul de gândire are unele conotaţii subiective îl înlocuieşte cu cel de ,,activităţi intelectuale,, din perspectiva psihologiei comportamentului.

Psihologia cognitivă evită şi ea ,de regulă, termenul de gândire, înlocuindu-l cu alţi termeni cum ar fi: ,,caracterizare”, ,,reprezentare mintală a categoriilor”,
,,organizarea cunoaşterii”, ,,sistem expert”.

Paul Popescu- Neveanu(1990),reactivând noţiunea de intelect, introduce gândirea în ea pe care o consideră ca fiind trăsătura distinctivă, cea mai importantă a psihicului uman, definitorie pentru om ca subiect al cunoaşterii logice, raţionale.

Nimeni nu poate nega relaţia de interdependenţă dintre gândire şi inteligenţă, dar nici nu trebuie să se ajungă la identificarea lor. Inteligenţa se foloseşte de gândire, dar nu se reduce la ea; gândirea se intersectează cu inteligenţa dar nu se confundă cu ea, chiar dacă în determinarea nivelului de inteligenţă ne servim de unele informaţii din psihologia gândirii(forma, tipuri, niveluri de gândire), distincţia dintre ele trebuie păstrată.

Psihologia şi psihanaliza arată că gândirea serveşte pentru înţelegerea ralului de care ea este puternic legată, fiind chiar susţinută de dorinţa de a acţiona asupra realului

Gândirea este o parte a inteligenţei ,una din formele ei, care o ajută să se adapteze la real ,inteligenţa presupune mai mult decât atât, ea fiind, după Claparede, capacitatea de a rezolva problemele noi întâlnite.

Interpretarea gândirii ca mecanism de procesare a informaţiilor aduce o nouă perspectivă teoretică de abordare a gândirii şi deschide posibilitatea modelării ei pe calculator.