George Cosbuc - creatia poetica

Poezia lui Coşbuc este de aspect monografic : Satul, înconjurat de munţi, este surprins în viaţa lui obişnuită, cu pitorescul lui etnografic. Dincolo de sat, e pârâul, lunca ,câmpul, cu holdă, vuiet de codru şi dumbravă. Satele, reprezentabile, sunt ale satului transilvănean, ale locurilor de baştină ale scriitorului, specialitatea sub aspect uman, este a întregului nostru popor.

Sunt, în poezia coşbuciană, momente din viaţa satului. Optica e ţărănească, elementele, resorturile intime ale gestului, vorbei sau simţirii rustice. Imaginea satului se comunică astfel prin oameni, prin modul lor de existenţă, cu bucurii şi necazuri, cu aspiraţiile lor de împlinire. Satul lui G. Coşbuc este o entitate socială şi naţională cu pitoresc geografic şi etnografic, cu datini şi credinţe, cîntec de dor, dar şi de răzvrătire socială şi de luptă pentru libertatea şi demnitatea naţionalăi.

1.) Poezia iubirii şi a naturii. Cele mai multe dintre poeziile lui G. Coşbuc sunt erotice. Lirismul poetului este însă obiectiv, în sensul că poezia exprimă sentimentele flăcăului sau ale fetei, în criza erotică a vîrstei, a nelinştilor tulburătoare şi a dorurilor de împlinire. Vibraţia lirică a poetului se comunică prin ceea ce poezia evocă sfială, candoare, şagă, incertitudini, patimă sau vrajbă.

Decorul este rustic, iar idila rezultă din manifestarea elementară, spontană, a instinctului erotic. De un spectaculos folcloric, ea se desfăşoară reanic când la o poveste de dragoste, pe care o recunoaşte flăcăul sau fata, idila devine baladă. Criza puberală este ilustrată în poezia La oglindă. Fata e singură în casă, căci „ mama-i dusă-n sat ”. În faţa oglinzii, desprinsă din cui, îşi priveşte chipul şi este surpinsă, naiv-nedumerită , pentru că se vede frumoasă. Şi-a pus năframă, floare la ureche şi-i place cum arată.

"Mă gândeam eu că-s frumoasă!
Dar cum nu! Şi mama-mi coasă
Şorţ cu flori,minune mare --
Nu-s eu fară ca oricare,
Mama poate fi făloasă
Că mă are."

E inocenţă şi graţie copilărească în ceea ce-şi spune şi gândeşte fata. Ştie multe, dar „nu cum stau cei dragi de vorbă / Gură-n gură ”. Şi, cochetând în faţa oglinzii, îşi închipuie cum o va îmbrăţişa flăcăul.

"Braţul drept dacă-l întinde
Roată peste brâu te prinde
Şi te-ntreabă: Dragă strângu-l?
Şi tu-l cerţi ,dar el ,nătângul ,
Ca răspuns te mai cuprinde
Şi cu stângul."

De aceea ca să se convingă că nu mai este ceea ce a fost, îşi pune salbă, brâu, de toate, ca să vadă cum i-ar sta nevastă. Acestea sunt gâdurile intime ale fetei. Poetul sugerează starea ei sufletească, curiozitatea juvenită, încântarea, teama de a nu fi descoperită, graba inocentă de a face ordine, când îşi dă seama că mama se întorsese şi e în ogradă.

Fata de la oglindă, în altă iposteză feminină e Rea de plată. Ea vine de la moară. Punându-şi sacul jos în ulcioară, nu-l poate ridica. Ca să i-l ducă acasă, flăcăul cere plată trei sărutări. Dar fata se tocmeşte:"Că-s scump,că ea nu poate/Că prea sunt multe trei"
Cu două se-nvoieşte: plăteşte unul , pe celălalt promite să-l dea pe înserat, deşi flăcăul ştie că-i va duce sacul pe-un singur sărutat.

Pînă să iubească cu adevărat, imulsul erotic este mai mult şagă; şiretenia fetei ,instinctivă, cheamă şi refuză, nedumerind naivitatea flăcăului:"Nu te-ai priceput!/Am fost rea şi n-aş fi vrut/Să te las,ca altă fată/
Să mă strângi tu sărutată./Dar m-ai întrebat vreodată?/Mă-nvingea să te sărut /Eu pe tine ! Pe-ntrecut
Chip cătam cu viclenie,/Să te fac să-ntrebi,şi mie/Mi-a fost luni întregi mânie/Că tu nu te-ai priceput!"