Giuseppe Verdi

Giuseppe Verdi (1813-1901)

Mare compozitor italian,unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai
teatrului liric din sec.XIX.A debutat la Scala din Milano cu opera
"Oberto"(1839).Verdi a simpatizat cu ideile revolutiei din 1848,al
carei suflu eroic,patriotic si libertar strabate întreaga sa
opera.Calatoriile în orasele Italiei si în metropolele europene au
contribuit la cunoasterea vietii contemporane,care si-a gasit un
puternic ecou în creatia sa.Ea cuprinde aproape 30 de opere,muzica
vocal-simfonica,celebrul "Recviem"(1874),muzica de camera ("Cvartetul
în mi minor",1873).Contributia sa la patrimoniul operei italiene în
sec.XIX este fundamentala si a avut un mare rol artistic si
social-politic.

În prima perioada de creatie,Verdi a scris opere cu aluzii la situatia
Italiei din acea vreme: "Nabucco"(1812), "Lombarzii"(1843), "Batalia
de la Legnano"(1849),ele transformându-l,prin avântul lor
revolutionar,într-un portdrapel al Risorgimentoului,un simbol al
miscarii de eliberare.

Din cea de-a doua perioada se remarca "Rigoletto"(1851),
"Trubadurul"(1851), "Traviata"(1853), "Bal mascat"(1859), "Forta
destinului"(1862), "Don Carlos"(1867), "Aida"(1871),care aduc pe

scena expresia muzicala a pasiunii amoroase,a situatiilor patetice de
inspiratie romantica.Dupa o pauza,în amurgul vietii,Verdi a creat
capodoperele sale "Othello"(1887) si "Falstaff"(1893),admirabile prin
umanismul viziunii lor.Stilul sau se caracterizeaza prin tehnica
belcanto-ului,potentata de o legatura organica cu adevarul
scenic-dramatic,prin care anticipeaza verismul.Prifunzimea liniei
vocale este dublata de o tratare orchestrala sugestiva,deosebit de
bogata,în special ultimele lucrari.Conceptia sa componistica se
remarca prin preocuparea pentru concizie,prin arta de a repartiza
ariile,ansamblurile si corurile,care simbolizeaza elementul popular,si
în elaborarea carora Verdi s-a dovedit un mare maestru.

Spre sfârsitul vietii,în creatia sa se contureaza tendinta de
suprimare a recitativului sec în favoarea unei formulari cât mai
melodice si mai calde,de atenuare a decupajului scenelor,de mentinere
a tensiunii dramatice si a discursului muzical continuu.Tot în aceasta
perioada se manifesta si înclinarea spre abandonarea bel canto-ului
clasic în avantajul unei anumite dezinvolturi fata de tehnica

vocala,subordonarea acesteia unei expresii mai vehemente si mai
dramatice.Concomitent cu desfasurarea bogatiei mijloacelor armonice,a
unor sonoritati mai alese si a unor formule melodice noi,apare
interesul pentru o mai larga si multilaterala tratare
orchestrala,subordonata însa,spre deosebire de Wagner(pe care,de
altfel,l-a admirat)cântecului si vocii.

Creatia lui,calauzita permanent de o intuitie geniala a specificului
si exigentelor teatrului liric,este întruchiparea desavârsita a
stilului italian,bazat pe expresivitatea vocii omenesti,pe zugravirea
veridica si nuantata a sentimentelor.

Bibliografie: Dictionar Enciclopedic Român

PENTRU COLEGII MEI DIN CLASA A 7 A C:

COPIATI-L LINISTITI CA NU AM ATASAT NICI UN VIRUS DE EL

HA HA HA HA HA HA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!