Imnul lui Stefan cel Mare - Vasile Alecsandri

Imnul este o operă lirică în versuri închinată unei personalităţi, unei idei măreţe, făcându-se apel la invocaţie ca figură de stil, dar şi la hiperbolă şi antiteză.

După cum am spus şi mai sus, în acest imn este evocată imaginea domnitorului român, Ştefan cel Mare din trei perspective: trecut, prezent şi viitor.Poezia debutează cu o invocaţie a domnitorului fapt specific imnului: „Dormi, erou al românilor, / O, Ştefan, erou sfânt!” Aici autorul prezintă recunoştinţa a tot ce mişcă pentru faptele eroice ale domnitorului. Sugestivă este în acest sens, personificarea „Carpaţii te păzesc”.

Strofa a doua ne prezintă vitejia lui Ştefan din perspectiva trecutului modul în care a luptat cu duşmanii poporului pentru neatârnare, ca în cea de-a treia strofă, evocarea să se întrepte spre viitor: „În veci tu nu apui”.

Metaforele „soare-învingător” şi „umbră-eroică” sugerează statutul pe care-l dobândeşte domnitorul în ochii autorului. El este ridicat la rangul de sfânt, fiind comparat cu un astru, soarele, cel care este simbolul luminii şi al puterii.

Aceeaşi idee apare şi în finalul poeziei, în care ne întoarcem privirea spre prezent: „Toţi în genunchi, o! Ştefane, / Depunem jurământ”. De aici reiese deznodământul, dar şi credinţa în domnitorul român, visul său devenind visul întrigii naţiunii: libertatea.

Ştefan cel Mare se evidenţiază ca o personalitate puternică, ce a reuşit prin patriotism, curaj şi dăruire de sine să unifice sufletele românilor. El este mai mult decât un conducător, este salvatorul românilor.Având elemente clare ale stilului retoric, „Imnul lui Ştefan cel Mare” este o laudă, un elogiu adus marelui domnitor român care şi-a pus amprentele asupra destinului unui popor.