In gradina Ghetsemani de Vasile Voiculescu

Complexitatea problematicii, spiritualizarea imaginii – marcând descprinderea de tradiţionalismul sămănătorist, ale cărei influenţe sunt depistabile în maniera abordării poeziei din primele volume („Poezii” – 1916, „Din ţara zimbrului” – 1918) şi înnoirea expresiei sunt trăsăturile esenţiale ale acestui volum. Dacă în primele două volume scenele şi motivele biblice reprezentau, mai degrabă, simple elemente decorative, în „Pârgă” acestea devin cutremurătoare alegorii ale frământărilor ce însoţesc spiritul în „marele exil interior” (Al. Sasu).

Motivul central al poeziei „În grădina Ghetsemani”, anunţat încă din titlu, este acela al rugăciunii lui Isus în grădina Ghetsemani pe Muntele Măslinilor, din „Sfânta Evanghelie după Luca” (22, 40-46). Păstrând majoritatea detaliilor din textul biblic, Voiculescu resemnifică însă substanţa motivului în funcţie de mesajul pe care îşi propune să-l transmită. Ideea poetică in-formează materia textului sacru, îmbogăţindu-i estetic finalitatea – imboldul către transcederea limitelor. Textul poetic devine astfel un spaţiu al comunicărilor esenţiale.

Lupta lui Isus cu propriu-i destin, mântuirea întregii firi prin preluarea tuturor păcatelor – crucificarea fiind suprema pătimire -, oferă poetului imaginea perfectă în care va proiecta drama condiţiei umane. Îndoiala metafizică a psalmilor arghezieni, în care se relevă un spirit ce vrea să creadă, nu se regăseşte în lirica voiculesciană. Amplificarea ezitării lui Isus în faţa „infamei băuturi”, metafora a totalităţii păcatelor, are altă motivaţie, una de ordin estetic. Cu câr ispita renunţării este mai mare, cu atât depăşirea ei este mai impresionantă.

Titlul „În grădina Ghetsemani” subliniază prin metafora „grădinii”, acest topos spiritual al ispitirii, care se cere şi el mântuit. Elementele inerente grădinii – verdeaţă, răcoare, îmbietoare linişte – implică o ademenire către o periculoasă odihnă pentru cel pornit pe calea mântuirii. În această grădină, Ghetsemani, pe muntele Măslinilor (măslinul – simbol al păcii), Isus îşi îndeamnă ucenicii: „Rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită” (Luca 22, 40). În pacea aparentă a grădinii ucenicii cad pradă somnului, adormindu-şi astfel şi spiritul care s-ar fi „trezit” numai prin rugăciune. Isus rămâne singur în „lupta cu soarta”. Este aici o sugestie a singurătăţii care însoţeşte orice autentică experienţă spirituală.

Că adevărata pace, cea spirituală – care încununează căutarea – a fost confundată, o demonstrează o altă metaforă a textului poetic, „vraiştea grădinii. Tensiunea indusă de metafora din titlu, topos decupat cu intenţii creatoare din episodul biblic, evoluează gradat către sugestia liniştii extatice din final, răscumpărarea prin sacrificiu. Grădina firii, devastată de spaimă iminentei jertfe, stă într-o mistică aşteptare a tihnei, pentru că numai jertfa impusă de „mâna nendurată” îi oferă posibilitatea împlinirii aspiraţiei către grădina originară în care stăpâneşte pacea primordială.

Preliminarii
Poezie antologică din creaţia lui Vasile Voiculescu, „În grădina Ghetsemani” apare în volumul „Pârgă” din 1921, al treilea în ordine cronologică, atestând maturitatea poetică a scriitorului şi prefigurând tematic volumul următor al „Poemelor cu îngeri”. Punctul de plecare al inspiraţiei poetice îl constituie un eveniment aparţinând mitologiei creştine, ritualizat anual în Săptămâna Patimilor (a Învierii) şi devenind, prin aceasta, foarte cunoscut. Este vorba despre rugăciunea lui Isus din grădina Ghetsemani, înaintea crucificării.

Evanghelia după Matei consemnează toate cele trei momente ale rugăciunii: depărtându-se puţin de ucenici, Isus se roagă: „Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti”. După un timp, rugăciunea se repetă într-o formulă puţin modificată, de două ori: „Părintele Meu, dacă nu este cu putinţă să treacă acest pahar, ca să nu-l beau, facă-se voia Ta”. După încheierea rugăciunilor a venit spre ucenicii săi zicându-le sentenţios: „Iată s-a apropiat ceasul şi Fiul Omului va fi dat în mâinile păcătoşilor” (Matei, 26, 36-46). Se observă că în cele trei invocaţii ale lui Dumnezeu, sensul evoluează de la încercarea de renunţare spre acceptarea a ceea ce îi era predestinat.

Într-un volum de mărturisiri, autorul recunoaşte că dintre toate lecturile sale, cea care l-a impresionat cel mai mult a fost „Biblia cu aspra ei grandoare, de dramă jumătate pământeană, jumătate divină” (V. Voiculescu, Confesiunea unui scriitor şi medic, în Gândirea, anul XIV, oct.1935). Momentul rugăciunii din grădina Ghetsemani sintetizează elocvent acest lucru. Cunoaşterea cvasiunanimă a acestui eveniment permite autorului să se limiteze în poezie doar asupra aspectului de „dramă jumătate pământeană, jumătate divină”, păstrând însă tiparul narativ impus de evenimentul biblic.