Institutii oculte antice si medievale

Trimis la data: 2009-09-13 Materia: Istorie Nivel: Liceu Pagini: 4 Nota: / 10 Downloads: 19
Autor: Florina Dimensiune: 15kb Voturi: Tipul fisierelor: doc Acorda si tu o nota acestui referat: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
vezi mai multe detalii vezi mai putine detalii
Raporteaza o eroare
Areoiti. Societate secretă de origine tahitiană. Membrii ei erau preoti, dar si mireni, împărtiti în 7 grade, fiecare dintre ele tatuat pe corp. În timpul procedurii de initiere, neofitii erau supusi mai multor probe, fiind considerati personaje tabu - mediatori între Dumnezeu si semenii lor. Cu ocazia solstitiului de iarnă se organizau ceremoniale specifice la care participau toti membrii societătii.

Arvali. Preoti romani, membrii ai unui colegiu care practicau cultul lui Ceres,colegiu care, potrivit legendei, a fost fondat de Romulus. Acesta a fost primul grup de preoti care se numeau între ei cu apelativul frate, pentru a desemna pe toti cei ce practicau această religie si a căror îndatorire consta în a participa la ritualuri de sacrificiu pentru a spori rodnicia pământului.

Colegiul arvalilor era organizat după ritualuri precise, fiind condus de un Maestru,asistat de un Pro-Maestru, care vegheau la respectarea regulilor stabilite. După luna plină din mai, arvalii organizau mari sărbători în onoarea lui Ceres.

Avengerii. Societate secretă constituită în Sicilia, în anul 1186, pentru a răzbuna relele publice.
Beati Paoli. A apărut în Sicilia si s-a răspândit nu numai în această insulă mediteraneană, dar si în Calabria (provincie din sudul Italiei). Se pare că fondatorul ei, un anume Paul s-a autointitulat Sfântul Paul. Membrii săi au fost oameni obisnuiti ai tinuturilor respective.

  • pag. 1
  • pag. 2
  • pag. 3
  • pag. 4

Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2019 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2019 Evaluare Nationala 2019 Ultimele informatii despre evaluare nationala
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles