Introducere in Windows

Trimis la data: 0000-00-00 Materia: Informatica Nivel: Gimnaziu Pagini: 5 Nota: / 10 Downloads: 12755
Autor: Sorina Petre Dimensiune: 12kb Voturi: Tipul fisierelor: doc Acorda si tu o nota acestui referat: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
vezi mai multe detalii vezi mai putine detalii
Raporteaza o eroare
Prin lansarea sistemelor Windows, firma Microsoft a schimbat pentru totdeauna lumea calculatoarelor personale compatibile IBM-PC. Microsoft a pus la îndemâna milioanelor de utilizatori ai acestor calculatoare o interfaţă grafică prietenoasă, uşor de folosit. Deşi la început a fost privit mai mult ca un element distractiv, ca o joacă şi nu ca un instrument de lucru pentru utilizatorii mai serioşi, sistemul Windows a devenit standardul pentru compatibilitatea soft şi hard. O dată cu lansarea sistemului Windows 95, firma Microsoft a schimbat lumea calculatoarelor, modificând esenţial aspectul şi modul de lucru.

Introducere în Windows 95


Introducere
Prin lansarea sistemelor Windows, firma Microsoft a schimbat pentru totdeauna lumea calculatoarelor personale compatibile IBM-PC. Microsoft a pus la îndemâna milioanelor de utilizatori ai acestor calculatoare o interfaţă grafică prietenoasă, uşor de folosit. Deşi la început a fost privit mai mult ca un element distractiv, ca o joacă şi nu ca un instrument de lucru pentru utilizatorii mai serioşi, sistemul Windows a devenit standardul pentru compatibilitatea soft şi hard. O dată cu lansarea sistemului Windows 95, firma Microsoft a schimbat lumea calculatoarelor, modificând esenţial aspectul şi modul de lucru.
Firma Microsoft a dedicat ani de zile cercetărilor intense pentru a face ca sistemul de operare – Windows 95 – să fie mai uşor de învăţat şi de folosit decât sistemele de operare precedente. Utilizatorii acestui sistem şi a versiunilor superioare lui (Windows 98, Windows Millenium, Windows NT, familia Windows 2000 şi noul Windows „Whistler”) pot lansa programe, pot crea documente şi, în general, pot deveni productivi mult mai uşor decât în cazul precedentelor versiuni Windows.
Totuşi, în ciuda uşurinţei sale de utilizare şi a interfeţei grafice pe care o oferă, sistemul de operare Windows 95 nu este în întregime intuitiv. De fapt, chiar şi utilizatorii experimentaţi au constatat că modificările efectuate de firma Microsoft necesită o perioadă de învăţare şi de acomodare. Dar, după această perioadă de învăţare şi tranziţie, lucrul este mult mai productiv cu noile sisteme de operare Windows decât era cu versiunile vechi – Windows 3.0 şi Windows 3.1.

Descriere Windows
MS-Windows este un mediu de operare şi programare care oferă utilizatorilor o interfaţă grafică prietenoasă, bazată pe ferestre ecran şi mijloace de interacţiune moderne: meniuri, butoane simultane pe ecran, cursoare grafice, „cutii” de dialog şi altele. Aceasta explică marea popularitate de care se bucură, mai ales după apariţia ultimelor sale versiuni.
Windows are multe caracteristici suplimentare faţă de mediul DOS standard: interfaţa grafică cu utilizatorii, execuţia (cvasi)simultană a programelor, virtualizarea resurselor fizice ale calculatorului în scopul partajării lor de mai multe programe, posibilităţi de schimb de date între aplicaţii şi altele. Astfel, un program DOS are acces exclusiv la memoria internă, întregul ecran al consolei şi echipamentele de intrare/ieşire. În Windows, toate resursele fizice ale calculatorului sunt partajate între programele executate simultan. Un program Windows are acces numai la o zonă a ecranului fizic, care constituie „fereastra” sa de lucru. Aceasta este folosită nu numai pentru afişare ci şi pentru orice operaţie de interacţiune cu utilizatorul. Ferestrele programelor executate simultan se pot suprapune pe suprafaţa ecranului, pot fi redimensionate şi deplasate pe ecran. De asemenea, atunci când vizualizarea conţinutul lor sau interacţiunea cu utilizatorul nu este necesară, pot fi transformate temporar în „iconiţe” – mici simboluri grafice – pentru a elibera spaţiul ecranului.
Funcţiile apelate de programe pentru afişarea în ferestre sunt independente de dispozitive: aceleaşi funcţii pot fi folosite pentru afişarea de texte sau elemente grafice la o imprimantă sau la un display de înaltă rezoluţie.
De asemenea, Windows asigură o interacţiune standardizată, prin intermediul tastaturii şi al dispozitivului mouse. Interacţiunea este dirijată prin obiecte grafice afişate în fereastra aplicaţiei: meniuri, butoane, liste de opţiuni, „controale” de editare şi altele. Utilizatorii se familiarizează repede cu aceste mijloace de interacţiune deoarece sunt simple şi intuitive. Totodată, ele se regăsesc în toate aplicaţiile Windows, fiind programate prin apelul unor funcţii din bibliotecile Windows. În acest fel, Windows permite crearea de interfeţe standardizate cu utilizatorii.
Windows este un mediu de operare multitasking (bazat pe „cooperarea” dintre aplicaţii). El asigură execuţia şi vizualizarea simultană a mai multor programe care sunt „aplicaţii Windows”, adică programe care nu adresează direct resursele fizice ale calculatorului ci prin intermediul funcţiilor din bibliotecile Windows, dând astfel posibilitate sistemului să gestioneze aceste resurse şi să asigure partajarea lor de mai multe programe.

Cerinţele Windows 95
Ca Windows 95 să poată fi rulat, este nevoie de un sistem care să îndeplinească următoarele condiţii:
un procesor 80386 (cel puţin);
un mouse compatibil Microsoft sau orice tip de mouse care să aibă drivere lui;
o unitate de dischetă sau un CD-ROM;
4M de memorie RAM (cel puţin – preferabil 8M sau mai mult);
afişaj video grafic VGA (recomandat SuperVGA);
417K de memorie convenţională liberă;
un spaţiu liber pe hard-disk cuprins între 25M şi 40M (în funcţie de calea de modernizare şi opţiunile de instalarea) partiţionat cu sistemul de fişiere FAT;
un spaţiu suplimentar de stocare pe hard-disk, până la 14M,pentru fişierul memoriei virtuale (swap file) al sistemului Windows 95(în funcţie de cantitatea de memorie RAM instalată în claculator).
Windows 95 era livrat în două versiuni. Prima era un produs destinat doar modernizării, ceea ce însemna că pentru instalarea lui trebuia să existe o versiune precedentă MS-DOS sau Windows. Cealaltă versiune făcea instalarea completă a sistemului Windows 95. ea nu avea nevoie de o versiune Windows anterioară şi era proiectată pentru calculatoarele noi ale acelei vremi.

Ce aduce nou Windows 95
Windows 95 a schimbat modul în care se utilizează calculatoarele personale. Acest sistem de operare al firmei Microsoft este mai mult decât o interfaţă mai bună – având în vedere interfaţa Windows 3.1 – sau decât o modalitate mai uşoară pentru lucrul cu calculatorul. Windows 95 încorporează caracteristici mai numeroase, performanţe mai bune şi o compatibilitate mai mare decât orice alt sistem de operare anterior.
Windows 95 îmbunătăţeşte sistemele Windows 3.11 şi Windows for Workgroups. Atât Windows 3.11 cât şi Windows for Workgroups, deşi erau mult mai uşor de utilizat decât sistemul de operare DOS, aveau nevoie de îmbunătăţiri serioase, atât pentru utilizatorii începători, cât şi pentru cei experimentaţi.
Sistemul de operare Windows 95 a fost proiectat pentru a uşura munca utilizatorilor începători sau puţin experimentaţi. În acelaşi timp însă, Windows 95 conţine numeroase extensii şi caracteristici deosebit de valoroase pentru utilizatorii experimentaţi şi cei profesionişti.

Compatibilitate cu programele Windows 3.1 şi DOS
Deoarece în anul 1995 mai mult de 60 de milioane de oameni foloseau Windows 3.1, firma Microsoft a trebuit să asigure un înalt grad de compatibilitate a sistemului Windows 95, astfel încât aplicaţiile şi datele din versiunile Windows precedente să poată fi utilizate în continuare. Windows 95 manipulează de asemenea programele DOS în condiţii mai bune decât Windows 3.1. Programele DOS pot fi executate acum într-o fereastră care include o bară cu instrumente de lucru pentru caracteristicile cele mai des întâlnite.
O companie cu mii sau zeci de utilizatori Windows s-ar putea să nu vrea sau să nu poată să-i înveţe pe toţi să folosească Windows 95, de aceea s-a mers pe folosirea în continuare a atât de familiarelor aplicaţii File Manager şi Program Manager. Acestea permit utilizatorilor să lucreze cu ceva familiar lor, permiţând în acelaşi timp „exploatarea” trăsăturilor sistemului Windows 95: este personalizabil, oferă numeroase noi caracteristici şi asigură performanţe sporite. În timp, utilizatorii pot fi uşor învăţaţi să treacă de la File Manager şi program Manager la My Computer sau Explorer.
În epoca noastră, epoca informaţiei, utilizarea eficientă a datelor este ceea ce îi diferenţiază pe „învinşi” de „învingători”, pe cei ce reuşesc de cei care nu reuşesc. De aceea, firma Microsoft a asigurat compatibilitatea fişierelor create în Windows 95 cu fişierele create în vechile versiuni de DOS sau Windows.
Sistemul de operare Windows 95 este capabil să manipuleze nume de fişiere de până la 255 caractere lungime. Numele lungi de fişiere pot include şi caractere spaţiu („ ”). De exemplu, în loc de numele de fişier BUDGET96.doc puteţi folosi acum numele RON’S VACATION BUDGET FOR 1996.doc. Când mutaţi un fişier cu un astfel de nume lung într-un sistem de operare care utilizează vechiul mod de numire a fişierelor (nume de 8 caractere şi extensii de 3 caractere), el vede doar o versiune prescurtată a numelui întreg.

Drivere compatibile
Driverele de dispozitive acţionează ca ...

Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2019 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2019 Evaluare Nationala 2019 Ultimele informatii despre evaluare nationala
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles