Istoria fizicii in epoca moderna

Trimis la data: 2008-10-05 Materia: Istorie Nivel: Liceu Pagini: 8 Nota: / 10 Downloads: 3585
Autor: Pantera Dimensiune: 94kb Voturi: Tipul fisierelor: doc Acorda si tu o nota acestui referat: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
vezi mai multe detalii vezi mai putine detalii
Raporteaza o eroare
"Istoria fizicii in epoca moderna"
Istoria se poate scrie, respectînd în totul adevărul, din puncte de vedere foarte diferite; orice punct de vedere din care istoriograful reuşeşte să scoată ceva interesant sub aspect istoric este îndreptăţit. Şi istoria unei ştiinţe admite puncte de vedere diferite. Punctul nostru de vedere îmbrăţişează apariţia şi transformările unor idei şi cunoştinţe importante pentru fizica actuală. După cum istoria politică se opreşte în faţa politicii curente, tot astfel istoria unei ştiinţe nu ne conduce pînă la probleme care încă nu pot fi considerate astăzi ca rezolvate.
"Istoria fizicii in epoca moderna"

"Istoria fizicii in epoca moderna"
INTRODUCERE

În perioada modernă în conşttiinţa tuturor a pătruns sistemul copernician, şi astfel faimoasa dispută pentru recunoaşterea lui şi-a atins punctul culminant. În momentul cînd Giordano Bruno era condamnar să fie ars pr rug (1600), această dispută a jucat un anumit rol, cel puţin în culise, căci doctrina infinităţii spaţiului şi a pluralităţii luminilor, pe care sentinţa o enumera printre ereziile sale, era o extindere consecventă a sistemului copernician.

"Istoria fizicii in epoca moderna"
Dar nici ace astă execuţie, nici excomunicarea pronunţată de Inchiziţie, în 1633, împotriva lui Galilei şi împotriva copernicicanilor, în genere, nu au avut eficienţă durabilă, în cele din urmă, la începutul secolului al XIX-lea, excomunicarea a fost anulată, cu respectarea tuturor formelor.

"Istoria fizicii in epoca moderna"
CAPITOLUL I. Măsurarea timpului

Pentru orice ştiinţă care se ocupă de procese desfăşurate în spaţiu şi în timp, măsurarea timpului constituie una dintre problemele cele mai importante.

"Istoria fizicii in epoca moderna"
Kant are în orice caz dreptate cînd prezintă timpul ca pe o formă a intuiţiei, inerentă raţiunii umane. Această intuiţie este continuă. Un continuu însă nu-şi poartă niciodată măsura între sine; prin urmare, pentru a măsura timpul, trebuie să-i stabilim un sistem de măsură. Am putea, de exemplu, să stabilim repere de timp în mod arbitrar, punînd pe cineva să bată cu mîna în masă şi numerotînd bătăile. Dacă menţionăm apoi, pe lîngă eveniment, numărul reperului de timp care coincide cu el, am stabilit astfel o succesiune temporală de evenimente printr-un şir de numere.

"Istoria fizicii in epoca moderna"
Pasul hotărîtor care a dus la crearea ceasornicului, în înţelesul pe care i-l dăm astăzi, a fost făcut în 1657 de Christian Huzgens (1629-1695), acelaşi care şi-a dat seama de natura inelului lui Saturn şi pe care îl vom mai întîlni de multe ori în cele ce urmează. El a introdus principiul reacţiei – denumirea aceasta e luată de la o invenţie din 1906 a lui E.A.Rubmer pentru producerea oscilaţiilor electrice.

Tehnica a contribuit foarte mult la îmbunătăţirea ceasornicelor. Condiţiile de precizie, pe care le satisface astăzi orice ceas utilizabil, erau inaccesibile pe vremea lui Huzgens. Singurul progres mai important a fost realizat însă abia în 1929, prin ceasornicul cu cuarţ, inventat de V.A.Marrison şi îmbunătăţit de A. Scheibe şi U. Adelsberg. La acest ceasornic, oscilatorul este o lamă de cuarţ, care execută aproximativ 100 000 de oscilaţii pe secundă şi care, datorită proprietăţilor piezoelectrice ale cuarţului, realizează reacţia pe cale electrică, cu ajutorul unei baterii. Mersul acestui ceasornic este constant în cazul optim, cu precizie de 1/1 000 secunde pe zi.

De asemenea, este o ipoteză că perioada de rotaţie a Pămîntului este adecvată pentru etalonarea ceasonicelor, cu alte cuvinte că viteza de rotaţie a Pămîntului este constantă într-o măsurare a timpului, stabilită prin alte ceasornice bune. Există două metode pentru a verifica ace astă ipoteză.

Timpul indicat în mod concordant de cea sornice cu cuarţ bune pune în evidenţă oscilaţii ale perioadei de rotaţie, de ordinul miimilor de secundă. Însă compararea cu mişcările Lunii şi planetelor interioare ne arată cu mult mai multă certitudine că, în ultimele două secole, timpul citit după rotaţia Pămîntului prezintă faţă de timpul necesar pentru a înţelege din punct de vedere fizic aceste mişcări, cînd un avans de 30 de secunde, cînd o întîrziere de aceeaşi mărime.

În conformitate cu scopul menţionat mai sus, pentru măsurarea timpului va trebui să alegem ca fiind corect timpul stabilit de „ceasornicul planetar”. În toate aceste consideraţii am făcut abstracţie de faptul că locul unde se află orice ceasornic se mişcă împreună cu Pămîntul în jurul Soarelui şi participă la rotaţia Pămîntului. Teoria relativităţii ne arată că aceasta impune, în principiu, o corecţie, dar ne permite totodată să calculăm, că, în condiţiile actualei prcizii a măsurătorilor, corecţia mai poate fi încă neglijată.


CAPITOLUL II. Mecanica

După cum se ştie, teoria echilibrului – statica – îşi are rădăcinile încă în antichitatea îndepărtată. Importanţa practică pe care pîrghia, şurubul, scripetele, planul înclinat o prezintă pentru înfăptuirea muncilor fizice grele a fost cea care le-a trezit la viaţă.
Întemeierea teoriei propriu-zice a mişcării – dinamica – i se datoreşte lui Galileo Galilei (1564 – 1642). Iar dezvoltarea ei, lui Christian Huzgens, Isaac Newton (1643 – 1727) a adus-o pînă la un anumit grad de perfecţiune, din care cauză, în onoarea lui, o numim dinamică newtoniană. Perioada în care a fost creată dinamica a durat un secol.

Acceleraţia.

Rezultatul acestei măreţe realizări a spiritului omenesc este cuprins în două principii: produsul dintre masa unui punct material şi acceleraţia lui este egal cu forţa care acţionează asupra lui (acceleraţia şi forţa sînt mărimi orientate, vectori, şi principiiul cere, între altele, ca amîndouă să aibă acelaşi sens). La aceasta se adaugă principiul acţiunii şi al reacţiunii: forţele exercitate între două mase sînt egale ca mărime şi de sens contrar.

Ce este acceleraţia a devenit limpede, în fond, însă pentru Galilei, atunci cînd a cercetat, cu mujloace matematice primitive, noţiunea de viteză variabilă. Newton, care dispunea de calculul infinitesimal, creat de el şi de Gottfried Wilhelm Leibniz (1646 – 1716), a putut să-şi uşureze acestă muncă.

Acceleraţia este variaţia vitezei raportată de unitatea de timp, derivată vitezei în raport cu timpul şi, deci, derivată a doua în raport cu timpul a razei vec toare duse dintr-un punct iniţial oarecare la punctul material. De îndată ce sîntem lămuriţi asupra măsurării locului şi a timpului, explicaţia noţiunilor de viteză şi de acceleraţie reiese de la sine. Primlul principiu dă, aşadar, o ecuaţie diferenţială de ordinul doi pentru locul unde se află punctul în funcţie de timp; din

integrarea ei obţinem traiectoria şi viteza cu care este parcursă. Dacă nu acţionează nici o forţă, acceleraţia este nulă, mişcarea se produce rectiliniu şi cu viteza constantă, aşa cum prevede principiul inerţiei.

Une dintre cele mai importante cunoştinţe dobîndite de chimie, care se constituie ca ştiinţă în secolul al XVIII-lea, este că, şi în reacţiile chimice, masa totală a substabţelor care participă la reacţie rămîne constantă; Anotoine-Laurent Lavoisier este cel care şi-a cîştigat merite în acest domeniu. Mai tîrziu, în 1895 – 1906, Hans Landolt (1831 – 1910) a confirmat-o prin cîntăriri extrem de precise. Astăzi însă considerăm constanţa masei doar o aproximaţie, pe deplin suficientă pentru mecanică, pentru chimie şi pentru multe alte domenii ale fizicii.
Noţiunea de forţă era efectiv bine fundată experimental şi, după cum se credea, în jurul ei nu mai era nici un mister.

Dar secolele al XVIIţlea şi al XVIII-lea nu au fost nicidecum atît de consecvente. Însuşi faptul că semnificaţia noţiunii de forţă nu era pe deplin stabilită a provocat numeroase confuzii. Dat fiind că orice aplicare conştientă a unei forţe de către om este precedată de un act voliţional, se căuta, dincolo de noţiunea fizică a forţei, ceva mai profund, metafizic, o tendinţă inerentă corpurilor, de exemplu, în cazul gravităţii, tendinţa lor de a se uni cu ceea ce este de aceeaşi natură cu ele. Pentru noi, astăzi, acest punct de vedere este greu de înţeles.

Unii voiau să adopte în acest scop impulsul produs de o forţă într-un timp anumit, pe cînd ceilalţi preferau ceea ce se numeşte astăzi ener gie cinetică şi se chema înainte adesea forţă vie. Newton nu a fost în stare să ia aici o atitudine clară. Deşi d Alembert (1717 – 1783) a calificat drept dispută verbală nesfîrşită controver să care s-a dezlînţuit în ace astă chestiune, noţiunea de forţă şi-a mai păstrat pentru mulţi o nuanţă mistică, pînă în 1874, cînd Gustav Robert Kirchhoff (1824 -1887) a rostit în prima frază a prelegerilor de mecanică (Vorlesungen uber Mechanik) cuvîntul izbăvitor:

„Mecanica este ştiinţa mişcării; menirea ei este de a descrie complet şi în modul cel mai simplu mişcările ce se produc în natură”. În intervalul de timp între Galilei şi Newton mai avem şi o altă linie de dezvoltare importantă. Evangelista Torricelli (1608 – 1647) a inventat barometul cu mercur în 1644, pornind de la un experiment al lui ...

Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2019 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2019 Evaluare Nationala 2019 Ultimele informatii despre evaluare nationala
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles