Iubirea in poezia lui Mihai Eminescu

Trimis la data: 2007-06-17 Materia: Romana Nivel: Liceu Pagini: 3 Nota: / 10 Downloads: 4048
Autor: Billy_boy Dimensiune: 14kb Voturi: Tipul fisierelor: doc Acorda si tu o nota acestui referat: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
vezi mai multe detalii vezi mai putine detalii
Raporteaza o eroare
Între marile teme,proprii creaţiei lui Eminescu, alături de meditaţia asupra artei,asupra vieţii sociale sau asupra existenţei în general, slăvirea iubirii si a frumuseţilor naturii ocupă un loc întru totul deosebit.Izvorâte din sensibilitatea pură, excepţională a poetului din melancolia lui structurală şi, deopotrivă, din nepotolita lui sete de viaţă, de perfecţiune, de absolut, iubirea şi dragostea de natură se îngemănează în poezia lui Eminescu, constituind o temă unitară, care-i lărgeşte şi-i întregeşte universul liric, de o grandoare şi autenticitate uimitoare şi de o permanentă şi inalterabilă actualitate estetică.

La Eminescu, iubirea şi natura nu formează ceea ce numim un capitol aparte, nu se izolează tematic, ci se constituie ca urmare a unei atitudini, a unui tonus fundamental, care luminează şi tulbură deodată, cele două sentimente, convertindu-se într-o stare sau o forţă cosmică care urmăreşte, hotărăşte şi împlineşte destinul fiinţei umane. Mai mult decât atât, împătimit de viaţă, Eminescu este prin excelenţă un poet al iubirii şi naturii, căci, mai cu seamă, cu poezia iubirii şi naturii din creaţia sa se produce acel salt uluitor în dezvoltarea liricii noastre, lărgindu-i nemăsurat orizontul şi îmbogăţind-o pe toate laturile, de la lumea simţămintelor, a ideilor şi atitudinilor până în domeniul limbii, al simbolurilor şi muzicalităţii versurilor.

Contopite indisolubil în poezia lui Eminescu, iubirea şi natura nu constituie pentru poetul nostru o temă de împrumut din romantica franceză sau germană, nici nu au semnificaţia unor sentimente zadarnice de care omul trebuie să se elibereze, nici nu răspund acelei chemări subconştiente izvorâte din obscura “vointa de a trăi” a lui Schopenhauer.Dimpotrivă, iubirea şi natura sunt pentru Eminescu, omul şi creatorul, formele fundamentale de manifestare a personalităţii sale de excepţie, sunt fenomenele care îl însufleţesc, îl entuziasmează şi-l proiectează în eternitate, sunt cadrul şi mijlocul de împlinire, de elevaţie spirituală, sunt esenţiale nevoi de viaţă şi categorii sufleteşti primordiale.

Venere şi madonă, datând din1870,-cronologic, a doua mare poemă a iubirii după Mortua est, incepe a infatisa viziunea poetului, privind femeia iubită, care este când înger, când demon..De la imaginea celei pe care o vede ca pe Madona dumnezee cu diadema de stele ,cu rîsul bland,poetul trece la imaginea femeii „fără suflet, fără foc”, a femeii „demon”, căreia, totuşi, îi imprumută până la urma „raza inocentei”,ce-i nimbează chipul şi pe care o adoră, chiar dac-ar fi demon, căci „e sîntă prin iubire”. Aflându-se, până în ultima clipă a vieţii lui creatoare într-o neostenită căutare a echilibrului lăuntric şi a împlinirii sale, Eminescu priveşte iubirea şi natura ca pe o evadare din realitatea brutală şi nu ca pe o formă de capitulare în lupta împotriva răului social, ci ca pe unicul izvor al entuziasmului său neîntrerupt în faţa frumuseţilor vieţii , menit să-i reîmprospăteze elanurile creatoare istovite de eforturi.

Dacă îndrăzneala răzvrătitului din Înger şi demon, care poartă în sufletul lui stigmatul amar al deznădejdilor, îşi află liniştea compensatorie în iubire, căreia îi cedează pentru forţa ei de viaţă, tot astfel, ochiul poetului distinge tot mai atent amănuntele naturii înconjurătoare, efectele ei de lumină sau sonorităţile dulci sau tulburătoare ale codrului.Demonul la Eminescu, întruchipează în acest poem un bărbat visător, cu un suflet apostat şi nocturn, aspirând spre iubirea femeii şi iubit de aceasta pentru frumuseţea lui, mai mult lăuntrică.

Năzuinţa poetului către o iubire statornică, ideală, îşi asociază nemijlocit măreţiile şi frumuseşile firii.Între elementele feerice ale naturii şi puritatea iubirii, între ordinea sau armonia firească a naturii şi concepţia poetului despre iubire există o legătură indisolubilă.Dar şi în acest plan al existenţei, Eminescu este dominat de timpuriu de frământări şi căutări arzătoare. În sufletul poetului se învolburează elanuri, au loc dramatice confruntări, zbateri, contradicţii, dezamăgiri profunde. În perioada iluziilor şi a visurilor din tinereţe, poetul a crezut cu ardoare în posibilitatea unei iubiri desăvârşite.Poeziile de iubire din această perioadă, antume sau postume, traduc dorul şi aspiraţia intimă a poetului în expresii şi tonalităţi lirice pline de farmec, în culori poetice vii, în lumini fără pată.

Vremea de exuberanţă, de plenitudine a sentimentului iubirii, care transfigurează lumea, vremea visului „cel chimeric” al poetului, care trăieşte încă sub semnul marilor sale aspiraţii într-o iubire ideală, durează până spre anii 1876-1877.Această perioadă îşi află ecoul mai ales prin poezii antume ca : O călătorie în zori, Făt-Frumos din tei, Floare albastră, Crăiasa din poveşti, Povestea codrului, Povestea teiului,Lacul, Dorinţa, Lasă-ţi lumea…, Călin(file din poveste), O,răîmâi,Sara pe deal etc.În aceste poezii, natura este pentru Eminescu o martoră nedespărţită şi o părtaşă a iubirii în momentele ei de pace şi de farmec.Iubirea şi natura se întreţes intim,până ajung să se determine una pe alta şi să se contopească, ca şi în inima poetului. Eminescu vede în iubire, ca şi în natură, cadrul cel mai firesc în care-şi poate afirma patosul vieţii şi aspiraţiile personalităţii sale.

Compoziţia sufletească a poetului este determinată de însuşirea lui de om al pământului nostru, al naturii autohtone, în mijlocul căreia el nu se simte niciodată străin şi singur, ci, dimpotrivă, înţeles şi ocrotit de elementele naturii în simţirea-i duioasă şi calmă şi în nevoia lui de mângâierile multiple ale iubirii şi de împlinirile ei generatoare de viaţă, de forţă creatoare, de încredere şi lumină. Balada lirică Făt-Frumos din tei este specifică, de pildă, pentru sonorităţile dulci şi nostalgice ale cornului, al cărui „glas” răsună pentru poet „fermecat şi duios”, pentru susurul izvorului, care creează o atmosferă de basm, şi pentru acele largi proiecţii argintii de lumină lunară.

Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2019 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2019 Evaluare Nationala 2019 Ultimele informatii despre evaluare nationala
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles