Izvoarele dreptului

Trimis la data: 2003-06-24 Materia: Drept Nivel: Facultate Pagini: 14 Nota: / 10 Downloads: 7576
Autor: Mihai Paraschiv Dimensiune: 15kb Voturi: Tipul fisierelor: doc Acorda si tu o nota acestui referat: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
vezi mai multe detalii vezi mai putine detalii
Raporteaza o eroare
Dreptul în egală măsura tehnica şi artă (a binelui şi a echităţii – “jus est ars boni et aequi”), principiu de direcţie, de coeziune socială ce dă societăţii caracterul de definit şi coerenţă, ansamblul regulilor asigurate şi garantate de către stat şi care au ca scop organizarea şi disciplinarea comportamentului uman în principalele relaţii din societate, într-un climat specific manifestării coexistenţei libertăţilor, apărării drepturilor esenţiale ale omului şi statornicirii spiritului de dreptate are nevoie pentru a i se crea posibilitatea de a fi cunoscut şi receptat, în esenţa şi conţinutul său, de modalităţi speciale de exprimare, aceste forme de exprimare purtând denumirea de izvoare ale dreptului (sau surse ale dreptului).

Definire şi clasificare a izvoarelor dreptului


Dreptul în egală măsura tehnica şi artă (a binelui şi a echităţii – “jus est ars boni et aequi”), principiu de direcţie, de coeziune socială ce dă societăţii caracterul de definit şi coerenţă, ansamblul regulilor asigurate şi garantate de către stat şi care au ca scop organizarea şi disciplinarea comportamentului uman în principalele relaţii din societate, într-un climat specific manifestării coexistenţei libertăţilor, apărării drepturilor esenţiale ale omului şi statornicirii spiritului de dreptate are nevoie pentru a i se crea posibilitatea de a fi cunoscut şi receptat, în esenţa şi conţinutul său, de modalităţi speciale de exprimare, aceste forme de exprimare purtând denumirea de izvoare ale dreptului (sau surse ale dreptului).
Analiza termenului “izvor de drept” i-a evidenţiat două sensuri: izvor de drept în sens material şi izvor de drept în sens formal.
Trebuie făcută o distincţie între sensul juridic al noţiunii de izvor de drept şi semnificaţia sa istorică. În înţelesul pe care-l conferă istoria şi arheologia juridică noţiunii de izvor, acest concept semnifică un anumit document care atestă o formă suprapusă de drept (izvoare – relicve sau vestigii de civilizaţie juridică).
Teoria juridică clasică a izvoarelor dreptului deosebeşte izvoarele scrise (actul normativ) de cele nescrise (obiceiul), pe cele oficiale (lege sau jurisprudenţă) de cele neoficiale (obiceiul şi doctrina), izvoarele directe (actul normativ şi contractul normativ) de cele indirecte sau mediate (obiceiul sau normele elaborate de organizaţii nestatale – ele trebuind sa fie validate de o autoritate statală pentru a devenii izvoare de drept).
Izvoarele dreptului se mai clasifică de asemenea in izvoare potenţiale (ce exprimă posibilitatea de a elabora, modifica sau abroga norme juridice) şi în izvoare actuale (eficiente, determinate, operând pe relaţii sociale concrete constând în toate actele normative în vigoare), dar şi în izvoare de constituire şi de calificare.

















Izvoarele formale ale dreptului


Din punct de vedere juridic, prezintă un interes deosebit, izvoarele formale ale dreptului, care au in vedere o multitudine de aspecte şi modalităţi prin care semnificaţia normei de drept este regulă de conduită socială şi se impune ca model de urmat în relaţiile interumane. Ca urmare prin izvor formal juridic înţelegem exteriorizarea unei reguli de conduită printr-o anumită formulare de limbaj juridic, corespunzătoare unei receptări optime de către destinatarii săi.
Izvoarele formale ale dreptului reprezintă una din necesităţile de fapt cele mai de seamă, care asigură ordinea juridică, corespunzând unei nevoi profunde, nevoia de securitate a societăţii.
Studiul izvoarelor formale ale dreptului dezvăluie existenţa unei diversităţi de asemenea izvoare, această diversitate fiind motivată de multitudinea şi varietatea relaţiilor sociale care reclamă reglementare juridică.
În evoluţia îndelungată a societăţii toate tipurile de drept de până acum au cunoscut o pluralitate de izvoare. Ponderea unuia sau altuia dintre izvoarele formale de drept în cuprinsul unui sistem de drept se modifică în raport de gradul dezvoltării sale, fiind influenţat de complexitatea relaţiilor pe care le reglementează (de pildă în cazul dreptului feudal principala formă de exprimare e obiceiul, pe când în cadrul dreptului contemporan ponderea a căpătat-o actul normativ).
Izvoarele formale ale dreptului consacrate de evoluţia sa până în prezent sunt următoarele: obicei juridic, doctrina, practica judecătorească şi precedentul judiciar, contractul normativ şi actul normativ.

Obiceiul juridic (cutuma)
Obiceiul juridic este cel mai vechi izvor de drept. Alcătuit din reguli de conduită aplicată vreme îndelungată in temeiul convingerii privind necesitatea lor, aduse la îndeplinire prin puterea autorităţii publice neformalizate a întregii comunităţi, obiceiul juridic rămâne izvorul de drept cu cea mai îndelungată viaţă.
Cutuma, obiceiul juridic, sau, cum s-a numit în trecutul nostru, obiceiul pământului, se naşte prin repetarea aplicării unei aceleiaşi idei juridice într-un număr de cazuri individuale succesive, prin crearea de precedente.
Cutuma presupune aşadar pe de o parte un uz, o practică a justiţiabililor, veche şi incontestabilă dar pe de altă parte ea reprezintă şi idea că norma pe care o implică nu poate fi serios contrazisă de cei interesaţi, că prin urmare în recunoştinţa lor stă în mod normal recunoaşterea unui adevărat drept care se poate revendica ca atare, sub sancţiunea juridică.
Mecanismul trecerii unui obicei juridic din sistemul general al normelor sociale în sistemul izvoarelor dreptului etatic este marcat de două momente importante: fie că statul, prin organele sale legislative, sancţionează un obicei şi-l încorporează într-o normă oficială, fie că obiceiul este invocat de părţi ca normă de conduită în faţa unei instanţe de judecată şi aceasta îl validează ca regulă juridică.
Inconvenientele cutumei stau in mobilitatea ei, mai ales în forma sa iniţială, ea putându-se schimba, din acest aspect creându-se şi nesiguranţa aplicării ei; are însă în acest stadiu avantajul plasticităţii, întrucât regula de drept se adaptează la început întocmai necesităţilor sociale. Cutuma odată fixată îşi pierde flexibilitatea putând devenii un impediment real şi câteodată fatal pentru dezvoltarea societăţii.
În concluzie, în perspectiva cronologică, analiza evoluţiei juridice a societăţii aşează cutuma pe nivelul arhaic de manifestare a sistemului dreptului. Primele norme juridice ne făcând decât să garanteze cu ajutorul puterii publice respectarea unor obiceiuri, care până în acel moment fusese respectate din convingerea ce izvora din chiar acceptarea necesităţii existenţei lor, acest fapt datorându-se, in parte, caracterului omogen al intereselor indivizilor în epoca primitivă. Abia când societatea s-a diferenţiat şi interesele au devenit divergente a fost nevoie de autoritatea statului care a formalizat dreptul, conferind normativitate normelor sociale.
Sincretismul normelor sociale din perioada comunităţilor arhaice explică de ce legile apărute atunci erau încercări nesistematizate, inspirate mai ales de precepte morale si religioase, dar mai ales precepte penale, prescripţii superstiţioase, sfaturi practice – dovadă că dreptul nu se delimitase, nu-şi constituise încă un ansamblu de forme care să-l reprezinte.

Doctrina
Doctrinele juridice cuprind ansambluri ale analizelor, investigaţiilor, interpretărilor sistematice, metodice pe care specialiştii în drept le dau fenomenului juridic şi care alcătuiesc ştiinţele juridice, al căror rol este indiscutabil atât în privinţa explicării ştiinţifice a actului normativ, cât şi în opera de legiferare, în procesul de creare a dreptului, cât şi în activitatea practică de aplicare a dreptului.
Doctrina (ştiinţa dreptului) îşi are originea în operele jurisconsulţilor romani. Jurisconsultul constatând realităţile juridice, le generalizează şi sistematizează, creând principii, ajungând astfel să explice pe baze ştiinţifice dreptul.
În istoria dreptului, doctrina a avut un rol creator nemijlocit. În dreptul roman se vorbea despre existenţa la Roma a unui foarte dezvoltat “jus publice respondendi”, aşa numitele “responsa predentium” alcătuit din consultaţiile pe care le dădeau jurisconsulţii (prudentes) asupra cazurilor speciale care le erau supuse. Aceştia au desfăşurat o activitate complexă şi bogată privind aplicarea şi interpretarea dreptului, adăugându-şi o contribuţie substanţială în dezvoltarea şi chiar crearea dreptului, prin adaptarea reglementărilor juridice la relaţiile vieţii sociale.
Începând cu Augustus, împăraţii romani, servindu-se de jurisconsulţi în vederea realizării politicii lor, le-au acordat celor mai competenţi dintre ei dreptul de a da avize în soluţionarea unei cauze, de care judecătorii erau datori a ţine seama, întrucât judecătorii nu erau magistraţi de profesie ci simplii cetăţeni, aleşi justiţiabili pentru a le tranşa conflictele. Treptat aceste avize au început să fie luate în considerare în soluţionarea altor cauze similare.
Între jurisconsulţii de mare renume sunt cunoscuţi în secolul al III-lea d.Hr., Papinian, Paul, Ulpian, ale căror opere alături de cele ale lui Modestin şi Gaius au căpătat putere de lege pe baza unei hotărâri date în 426 de împăraţii Teodosius al II-lea şi Valentinian al II-lea.
Legea citaţiilor a apărut ca urmare a creşterii numărului autorilor ale căror scrieri ...

Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles