Lectia solidaritatii jurnalistice

"Lectia solidaritatii jurnalistice"

O dată cu inventarea tiparului, au apărut jurnaliştii de cursă lungă, care au transformat pasiunea în meserie, spre folosul oamenilor. Lor le datorăm fres¬cele pe care istoricii le numesc „izvoare”.
Cronicile jurnaliştilor alcătuiesc radiografia vremurilor pe care le trăiesc. Scrierile lor devin documente. De aceea, ei trebuie să aibă harul de a vedea de la o oarecare înălţime evenimentele la care sunt martori.

"Lectia solidaritatii jurnalistice"
Penuria mijloacelor de informare în masă a dus, în ultimele decenii, la dezvoltarea unei adevărate industrii media. Parte a economiei de piaţă, această industrie presupune un plan concurenţial. Beneficiarul concurenţei profesionale este consumatorul de media, omul modern, dependent de informaţie. Concurenţa, însă, nu trebuie să lase loc adversităţilor şi orgoliilor.

"Lectia solidaritatii jurnalistice"
Jurnaliştii alcătuiesc o breaslă care funcţionează pe principiul solidarităţii. Solidaritatea aduce mai multe beneficii jurnalistului, decât izolarea, trufia sau ranchiuna.

"Lectia solidaritatii jurnalistice"
Jurnalistul nu trebuie să uite că nu este mai presus de lege (legile date de stat şi codul deontologic). Prin aceasta dă dovadă de respect faţă de membrii societăţii şi îşi păstrează nealterată credibilitatea.
Datorită spiritului său iscoditor şi curiozi¬tăţii ce şi-o manifestă în numele datoriei de a informa publicul, jurnalistul este expus, uneori, la diverse pericole care îi pot afecta sănătatea, integritatea corporală sau viaţa.

Căci el e un soldat în linia întâi... Dar poate fi expus şi la presiuni (fizice sau psihice) din partea unor persoane sau grupuri de persoane care au interesul să nu li se dezvăluie activitatea mai mult sau mai puţin legală. Şi în astfel de cazuri solidaritatea de breaslă e decisivă. Dar, pentru asta, el trebuie să-şi păstreze verticalitatea şi incoruptibilitatea.

Jurnalistul trebuie să trateze orice caz fără prejudecăţi şi idei preconcepute, să adune date şi probe relevante, să nu formuleze sentinţe gratuite. Sentinţele sunt apanajul justiţiei şi un prerogativ al comunităţii.

Pregătirea unui jurnalist, deprinderea tehnicilor specifice meseriei, se realizează în solitar şi ţine de capacitatea individuală de a asimila cunoştinţe şi de a le pune în practică. Însă el îşi desfăşoară activitatea în solidar, în mijlocul unui colectiv redacţional şi este coleg de breaslă cu toţi ceilalţi jurnalişti, care merită respectul cuvenit.

Oricât de bine pregătit ar fi, oricât de credibil şi talentat ar fi, vocea unui jurnalist ar striga în pustie şi va cădea pradă ignoranţei celorlalţi, dacă nu îi va avea de partea sa pe confraţi. Campaniile de presă izbutite se realizează doar în solidar. Forţa şi puterea presei e dată de suma jurnaliştilor care aderă la o idee şi o promovează pe mai multe canale media.

În solitar, un bun jurnalist ştie că trebuie să aibă, în primul rând, o mare pasiune pentru această meserie. O pasiune sinceră şi dezinteresată, căci jurnalismul e un drog dulce-amar de care devii dependent. Jurnalismul nu e un accident, ci o meserie predestinată, pentru cei ce au cu adevărat o chemare lăuntrică.