Mihai Eminescu - proza fantastica si filozofi

Trimis la data: 2007-06-18 Materia: Romana Nivel: Gimnaziu Pagini: 6 Nota: / 10 Downloads: 1714
Autor: Miha-laura Dimensiune: 17kb Voturi: Tipul fisierelor: doc Acorda si tu o nota acestui referat: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
vezi mai multe detalii vezi mai putine detalii
Raporteaza o eroare
Eminescu nu este doar creatorul epicii filozofico-fantastice în literatura română, arătând disponibilităţile limbii noastre de a exprima cugetări înalte în forme sensibile, ci şi ,,un deschizător de drumuri în proza lirică", un premergător pe tărâmul prozei de investigaţie şi al literaturii de anticipaţie. În plus, la nivelul întregii opere a poetului, proza se constituie ca o demonstraţie ,, complementară"de idei şi imagini care împing mai departe sensurile poeziei. Numai cu greu s-ar putea înţelege ,,structura eroului titanic şi demonic"din poezie dacă n-ar interveni ,, paginile cu motivări ample şi adânc coerente" din proză.

Proza fantastică şi filozofică eminesciană include nuvele cum ar fi: Sărmanul Dionis, Avatarii faraonului Tla, Archaeus şi Umbra mea . Aceste nuvele reprezintă partea cea mai profundă şi mai valoroasă a creaţiei eminesciene epice.
Cea mai importantă dintre caracteristicile lor o constituie împletirea epicului cu filozofia, uneori o idee filozofică fiind pretextul pentru evoluţia faptelor narate (Sărmanul Dionis). Întâmplările povestite au o anume doză de ireal, de incredibil şi de miraculos, ele încadrându-se în romantism, fiind străbătute de teme şi motive romantice: visul, geniul, ieşirea din timp, spaţiul selenar, reîncarnarea , metamorfozele, revolta luciferică, umbra, etc.
Proza fantastică eminesciană are valoare de anticipaţie: ea deschide seria scrierilor fantastice din veacul al XX-lea, până la Mircea Eliade şi Vasile Voiculescu.

În manuscrisul Archaeus, presupus dialog introductiv al unei posibile nuvele, amintirea numelui lui Kant ar putea explica izvorul unei meditaţii. Meditaţia în ultimă analiză însă este leibniziană, întrucât se deduce existenţa din posibilitatea pe care omul o cugetă, deci este condiţionată de cugetarea ei. Şi tot leibniziană este meditaţia în continuare, prin aprecierea subiectivă a timpului şi a spaţiului, nesfîrşit divizibile în mişcarea materiei.
În filozofia lui Leibniz unitatea părţilor nesfîrşit divizibile în timp şi spaţiu constă în procesul conştiinţei, în care trecutul e cuprins în prezent, la rândul lui un viitor în germene. Este ceea ce înţelegea Eminescu prin indestructibilitatea fiinţei noastre inteligibile, arheul, un factor stabil în mişcarea veşnică a formelor materiei. Ca şi pentru Leibniz, absolut realul care rămâne tot el în toate schimbările din lume, este de ordin ideal, dar, cum presupune G.Călinescu, argumentarea este shopenhaueriană: ,, Chinul îndelungat, veşnica goană după ceva necunoscut nu seamănă cu aviditatea de a afla răspunsul unei întrebări curioase?"

Nu întâmplător după această întrebare este amintit din nou numele lui Kant, al filozofului ce spusese că omul nu va renunţa niciodată la cunoaşterea necunoscutului, precum nu va înceta să respire numai de teama de a nu respira un aer impur. Căci meditaţiile din Archaeus sunt kantiene în măsura în care ele duc la concluzia că pentru o minte mare, care-şi pune problema adevărului altfel decât un gânsac, după expresia lui Eminescu, totu-i problem , teză care de la început fusese pusă pentru a fi demonstrată.
Eminescu , poet romantic în primul rând, în divertismentele sale filozofice a speculat asupra timpului şi a spaţiului mai întâi în spirit romantic, însă nu fără a cunoaşte primul izvor, care a fost filozofia leibniziană.
Fragmentul Archaeus se presupune a fi fost în intenţia poetului o introducere la nuvela Avatarii faraonului Tla, de vreme ce se aminteşte în el de o poveste a regelui Tla

După părerea lui G.Călinescu, teoria arhaeului , pe care i-o face eroului nuvelei un bătrân original, este apriorismul kantian formulat în modul schopenhauerian, cu lumea ca reprezentare, ceea ce reiese şi din teoria visului pe care o face mai departe.
Pe principiul raţiunii suficiente, enunţat de Leibniz, se construieşte întreaga teorie a arheului, ca imbold original al tuturor fenomenelor de viaţă, inclusiv omul veşnic ca prototip al fiecărui individ uman.
În schiţa filozofică Umbra mea , sub influenţa lui A.Chamisso, poetul se întreba asupra posibilităţii despărţirii trecătorului de etern, în fiinţa umană. Este o modalitate poetică a omului de a sta de vorbă cu ,,sufletul"său , cu ,,psyche"sau ,, demon"-ul său lăuntric, asupra diferitelor probleme ale omenirii, prin posibilitatea lui de a-şi lăsa umbra în loc, pentru ca el câtăva vreme să-şi petreacă fericit şi fără griji, unde nu-s oameni, în lună, iar umbra să-I însemne în ziarul ei tot ce se va petrece.

Ideea este în evidentă legătură cu teoria arheului, schiţată în celelalte fragmente în proză, aici însă ca introducere la o acţiune care reluată în construcţia ei epică, va fi acţiunea din Sărmanul Dionis. Un ,,somn"de fapt, care va substitui realitatea, după cum şi eroul lui Novalis, H.von Ofterdingen, credea că visul e mai real decât realitatea, dând vieţii sale o ţintă prin visul ,,florii albastre". Clarul de lună creează acea armonie de vis şi spectacol vizibil în viziunea poetului german, ceea ce se potriveşte şi tabloului eminescian.
Idealismul kantian nu este un iluzionism, întrucât timpul şi spaţiul, deşi forme subiective ale sensibilităţii, sunt forme universale, se raportează la lumea obiectivă, dată simţurilor noastre.

Eminescu lasă deschise, prin epica sa, cel puţin două drumuri în literatura română: drumul prozei fantastice şi cel al epicii filozofice, dând el însuşi modele în această privinţă. Sărmanul Dionis şi Avatarii faraonului Tla rămân două prototipuri de literatură, în care se întâlnesc şi se unifică reprezentările unui liric vizionar şi incertitudinile unei firi meditative, dârză în aspiraţia ei de a găsi, cu preţul unor dureroase înfrângeri, soluţii în problemele esenţiale ale existenţei.

Toată epica lui (o epică de idei)are ca punct central drama omului superior, urmăreşte raporturile acestuia cu societatea, experienţa erotică, atitudinea faţă de problemele mari ale naţiunii, dilemele interioare( dramele spiritului), dialogul cu Universul, aspiraţiile individului înzestrat cu o putere neobişnuită de percepţie. În proză, aflăm, în fapt, drama geniului.
Condiţia omului superior ar sta în neacceptarea a ceea ce e dat şi cunoscut, în dorinţa tenace de adevăr, în trăirea la modul astral. Eroii lui Eminescu o întrunesc, într-un chip însă care îi diferenţiază de tipul geniului, aşa cum îl înfăţişase Schopenhauer. Pentru autorul Lumii ca voinţă şi reprezentare, esenţa geniului trebuie să consiste în ,, perfecţia şi energia cunoaşterii intuitive", într-o dezvoltare a puterii intelectuale cu mult mai mult decât ar cere-o serviciul voinţei.

Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles