Modernism si postmodernism 3 - Mircea Eliade

Trimis la data: 2007-06-21 Materia: Romana Nivel: Liceu Pagini: 7 Nota: / 10 Downloads: 18
Autor: Sergiu Davidescu Dimensiune: 14kb Voturi: Tipul fisierelor: doc Acorda si tu o nota acestui referat: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
vezi mai multe detalii vezi mai putine detalii
Raporteaza o eroare
Postmodernitatea este teoretizată masiv în ultimele decenii de câteva Şcoli, dintre care s-a evidenţiat Şcoala Germană, Şcoala Franceză şi Şcoala Americană. Italia a reuşit să afirme o linie teoretico-filosofică profund originală în ceea ce priveşte gânfirea de tip postmodernist, mai ales prin Gianny Vattimo. El are o teorie completă şi foarte coerentă.

În cartea sa, Gândirea slabă, Gianny Vattimo spune: „…modernitatea a fost epoca istorismului forte: însuşi conceptul de modern a căpătat o valoare normativă – explicativă… Adică a fi modern însemna a fi mai apropiaţi de sfârşitul timpuriloe, mai avansaţi către adevăr. Numai în cultul progresului are sens o valoare normativă a termenului de „modern”. Nimănui nu-i place să fie numit reacţionar; preferă să fie numit modern, pentru că ne gândim la istorie ca la un curs unitar al istoriei – explicativă o invenţie a lumii occidentale care se considera pe sine centrul, în timp ce toate celelalte culturi, cu istoriile lor, erau considerate mai primitive, mai înapoiate, necivilizate etc. Marile imperialisme o dată încheiate – a luat cuvântul cultura islamică, diversele culturi ale lumii a 3-a nu se mai simt primitive în comparaţie cu noi occidentalii – astfel încât e greu să ne mai gândim la istorie ca la un curs unitar. Aceasta, după mine, justifică discursul celor ce vorbesc de sfârşitul modernităţii. Sfârşitul modernităţii nu înseamnă că nu mai au loc evenimente, ci că evenimentul nu mai e considerat ca având loc pe o linie unitară a istoriei gândite ca progres unic…”1

Teoria lui Vattimo este foarte coerentă. În centrul teoriei lui asupra postmodernismului, teorie considerată în plan mondial importantă stă conceptul de gândire slabă. G. Vattimo numeşte gândire puternică, forte, gândirea de tip modernist, aparţinând ce deosebire culturii euro-americane de după iluminismul francez şi care administrează plenar modernitatea în special după 1900 şi până la sfârşitul celui de- al doilea război mondial.
Din acest punct de vedere de tip G. Vattimo, gândirea forte, modernă are drept caracteristica principală atitudinea fundamental critică faţă de toată moştenirea occidentală (filosofică, religioasă, artistică, economică, politică) perspectiva critică lansată şi sistematizată în ceea ce filosofii au numit „cultura critică”.

Criticismul modern atât filosofic cât şi artistic literar nu se mulţumeşte însă să demoleze valorile moştenite, ci au pretenţia de a impune un model totalizator, modelul cultural european. Prin urmare modernismul este o cultură forte în sensul că urmăreşte deţinerea controlului cultural şi se bazează pe o politică a impunerii sintezelor universale după regulile stabilite de către gândirea şi cultura europeană.
Postmodernitatea presupune depăşirea perspectivei unei gândiri autoritare. Gândirea slabă este tolerată, bazată fiind pe includerea vocilor diferite şi a culturilor diferite. Gândirea slabă înseamnă recunoaşterea diversităţii culturale cu riscul fragmentării şi cu preţul pierderii controlului unificator, totalizator asupra cursului istoriei. Sensul conceptului de „gândire slabă nu este unul negativ, ci unul de tip pozitiv. Gândirea slabă este expresia unei poziţii democratice pentru că ea doreşte o lume ca loc al tuturor, o lume integrată.

Teoria lui Vattimo bazată pe conceptul de „gândire slabă” vizualizează postmodernitatea ca pe un spaţiu cultural la care participă multiple modele interpretative atât ale realităţii cât şi ale adevărului, a istoriei. Prin urmare esenţa postmodernităţii este pluralismul, toleranţa, acceptarea dezvoltării simultane a mai multor linii culturale, viziuni asupra istoriei.
Romanul Întoarcerea din rai reprezintă o nouă etapă în evoluţia autenticităţii, înţeleasă ca un conţinut moral. Regăsim în acest roman un Eliade familiar, discursiv, meditativ, disociativ şi imaginativ, senzual şi ascetic, orgolios, uman şi dipreţuitor. Viziunea pluralistă a lui Eliade ne dă senzaţia că asistăm la o serie de jurnale intime, împletite astfel încât ele să evoce un fragment de viaţă. Personajele îşi gândesc faptele, le comentează şi le retrăiesc mintal.

Întoarcerea din rai este romanul generaţiei care s-a format în perioada de după război. Viaţa nouă care se întrezărea pentru întreaga ţară a avut repercursiuni în viaţa tineretului. Generaţia acestui timp aduce cu sine introspecţiunea şi analiza, vrea să se cunoască şi să fie cunoascută, de aici egotismul ei accentuat, nevoia de a se defini prin manifeste, de a-şi găsi sensul propriu. Mircea Eliade este un reprezentant tipic al acestei mişcări, înclinat spre meditaţie. În scrierile lui Eliade se simte tensiunea interioară care transformă datele cunoaşterii în experienţă personală, dramatizându-le, făcând din ele un mijloc de verificare a propriilor surse sufleteşti. Întoarecerea din rai este o confesiune, iar în fiecare din personajele acestui roman suntem înclinaţi să vedem un Mircea Eliade în ipostaze diferite din viaţa sa.

Pavel Anicet, personajul principal al cărţii, este un tânăr blond, cu statură atletică, frumos, puternic şi fascinant. Deosebit de înzestrat, prevestea să devină un nume răsunător în publicistica şi cultura românească. Surprinzător însă, el încetează de câţiva ani să mai scrie şi chiar să mai citească.
Acest Don Juan dorit şi râvnit iubeşte în acelaşi timp două femei – pe Ghighi şi pe Una, fără să fie în stare să se fixeze asupra uneia din ele. Dorind singurătatea, frământându-se, nu vede decât o singură soluţie: sinuciderea. Moartea senină, fără suferinţe îi poate asigura libertatea. Ea este singua beatitutdine. Sinuciderea lui Pavel exprimă tragedia propriei sale generaţii.
Pamfletar, abstinent până la 26 de ani, posesor a două licenţe, corector de noapte la un ziar, el nu doreşte să parvină, nu-l interesează nici obţinerea unei slujbe onorabile, Pavel Anicet reprezintă tipul ratatului.

Într-unul din lungile sale solilocvii, Pavel Anicet îşi spune: „Slăbiciunea noastră, a modernilor, e că în loc ca noi să gândim, gândurile ne gândesc pe noi. Noi stăm molâi, femei adipoase, lubrice, nesatisfăcute, şi gândurile ne violentează, ne schingiuesc, ne vând altora, iar noi nu protestăm, ci le lăsăm să ne stăpânească, să ne îndrepte paşii, să ne prostitueze oricărui adevăr care le satisface pe ele, nu pe noi.”2

Stiri
  • pag. 1
  • pag. 2
  • pag. 3
  • pag. 4
  • pag. 5
  • pag. 6
  • pag. 7

Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Materiale educative Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles