Monopolul

În structura oricarei economii de piata, dupa cum s-a putut constata,
pe lânga concurenta, apare si monopolul, fie ca o replica la
concurenta, fie ca o forma modificata a acesteia. În întelesul
obisnuit - luat ca o replica la concurenta - o întreprindere are
situatia de monopol atunci când ea este unicul producator al unui
produs omogen din ramura, în prezenta unui numar mare de cumparatori.

Consecinta fundamentala este urmatoarea: pretul nu mai este stabilit,
în mod exogen, prin jocul liber al fortelor pietei, ca în cazul
concurentei perfecte, ci este fixat, împreuna cu volumul productiei,
de însasi firma producatoare. Prin urmare, o firma pusa în situatia de
a fi monopolista trebuie sa fie singura care ofera produse pe piata
fara alti producatori concurenti (nationali sau straini), iar produsul
sa nu fie substituibil.

CLASIFICAREA MONOPOLURILOR

Aparitia monopolurilor are la baza mai multe cauze. Totodata, ele
îmbraca mai multe forme si au diferite roluri si functii într-o
economie nationala. De aceea apare necesitatea ca înca de la început
sa se faca o clasificare a acestora, luând ca criterii principale
formele monopolurilor si cauzele care le dau nastere si care
contribuie la dezvoltatea lor. Punerea în evidenta a principalelor
cauze ale aparitiei si mentinerii monopolurilor într-o economie de
piata poate consitui de altfel si o prima explicatie a aparitiei
acestora, domeniilor în care ele se dezvolta, precum si formele pe
care le îmbraca.

În economiile de piata monopolurile îmbraca diferite forme, printre
care mentionam:

a. Întelegerile secrete între marile firme. Concentrarea productiei
si capitalului prin acumulari si prin cumparari si fuziuni de
întreprinderi si firme pe linie orizontala si pe linie verticala
are ca rezultat reducerea numarului de firme concurente. Între
acestea se realizeaza cu mai multa usurinta întelegeri secrete
pentru împartirea pietelor, stabilirea cotelor de productie si a
marimii pretului de vânzare a produselor pe piata.

b. Monopolul natural. Economia de scara realizata în anumite domenii
contribuie la scaderea costurilor de productie într-o masura atât
de mare încât alte firme cu un volum mai redus de activitate nu ar
putea ajunge la o atare performanta. În acelasi timp, în anumite
domenii nici tehnologic si nici economic nu ar fi posibila
existenta mai multor întreprinderi concurente deoarece ar însemna
cheltuile prea mari de investitii. Sunt exemplele clasice privind
retelele de distributie a electricitatii, gazelor si apei,
retelele de termoficare, sistemele de irigatii, reteaua de cai
ferate.

Dublarea sau triplarea acestor retele numai din dorinta de
a exista întreprinderi concurente ar fi irational din punct de
vedere economic, întrucât pe de o parte, ar necesita o dublare sau
triplare a volumului de investitii, iar pe de alta parte, între
aceste întreprinderi s-ar putea realiza întelegeri secrete, pentru
fixarea preturilor si, în fond, problema restaurarii concurentei
tot nu s-ar rezolva.

c. Monopolul legal. Exista anumite produse sau sectoare de interes
strategic (apararea nationala) si de interes public care trebuie
sa intre sub incidenta controlului public. În aceasta privinta pot
fi mentionate cele apartinând sectorului sanatatii sau celor care
trebuie supuse controlului public, cum sunt, de exemplu,
fabricarea si distributia unor medicamente sau substante
farmaceutice (morfina) productia si comercializarea tutunului si
alcoolui, precum si productia si utilizarea uranului, a izotopilor
radioactivi, productia banilor, timbrelor etc.

d. Monopolul tehnologic. Generat în special de proprietatea asupra
patentului de inventie si a dreptului de autor, ceea ce confera
inventatorului sau autorului controlul exclusiv asupra noului
produs sau asupra noii tehnologii întreaga perioada prevazuta de
lege (15-17 ani pentru patente)