Nazca

Peisajul incremenit este traversat din cand in cand de furtuni aride care nu reusesc decat sa mai inalte cateva dune. S-a crezut ca aceste figuri ar fi fost initial niste canale de irigatii realizate de triburile de indieni. Acest fapt a trezit interesul istoricului american Paul Kosok care studia sistemele de irigatii preistorice care s-a deplsat la fata locului in 1939.

El a realizat un
"releveu metodic al figurilor" care l-a ajutat sa descopere - in ziua
echinoctiului de vara pentru emisfera sudica - ca soarele apune exact la
capatul unuia dintre traseele rectilinii.

Dupa ce astronomii au facut unele calcule, Kosok a ajuns la concluzia ca
figurile reprezentau un calendar preistoric. Au mai fost si alte
descoperiri care au sustinut aceasta ipoteza astronomica, numai ca ele au
fost primite cu scepticism.

Insa figura pasarii uriase descoperite de
istoricul american a trezit interesul si cercetatorii au parcurs pampasul
pe jos pentru a descoperi si altele asemenea ei. Cautarea a avut succes,
fiind identificate figuri de pesti, paianjeni, soparle, caine, maimuta si
diverse alte pasari.

In urma acestor decoperiri guvernul peruan a decis sa sprijine
cercetarile. In 1946 o tanara cercetatoare germana pe nume Maria Reiche a
cercetat regiunea. Figurile gasite au fascinat-o in asa fel incat si-a
petrecut urmatorii 40 de ani din viata cercetandu-le cu atentie si
pasiune.

In prefata la cartea sa "Misterele deserturilor", Maria Reiche
scrie usor dezamagita ca cercetatorii nu includ acest domeniu al
cercetarii figurilor enigmatice de la Nazca in cadrul domeniilor exacte.
Meritul Mariei este acela de-a fi perseverat in cercetarea sa si de a-si
fi transmis pasiunea si sponsorilor: aviatia militara, ministerul
educatiei peruviene, centre germane de cercetari etc. care i-au furnizat
toate echipamentele necesare.