Nivelul de cunoastere - raport de autoevaluare

În condiţiile schimbării de paradigmă privind evaluarea, în sensul trecerii de la măsurarea educaţională la o reală evaluare educaţională, există şi schimbări importante ce ţine de aprecierea curentă în cadrul disciplinelor ştiinţifice şi rolul profesorului în cadrul acestui demers.

Deoarece acest rol presupune, printre altele, asocierea şi responsabilitatea elevului în demersul propriei formări, dar şi în actul evaluării, nota nu poate continua să reprezinte exclusiv o “sentinţă” la sfîrşitul sau pe parcursul procesului. Judecata evaluativă, inclusiv marcarea ei într-un sistem convenţional de semne – notele în cazul sistemului nostru educaţional, trebuie să reprezinte şi pentru cel evaluat un instrument care îi poate oferi toate informaţiile necesare luării unor decizii.

Avînd în vedere modificarea în ultimii ani a structurii şi rolul examenelor şi intenţia de a cuprinde în viitor evaluarea curentă în cadrul acestora, se pune problema, în care pe de o parte, în acest sens, devine din ce în ce mai necesară centrarea evaluării pe întreaga gamă de capacităţi şi abilităţi specifice fiecărei discipline, în scopul unei evaluări cu adevărat valide. Din acest punct de vedere se ia în consideraţie regîndirea sistemului de abilităţi şi competenţe, precum şi adecvarea tipurilor de instrumente de evaluare utilizate.

Deoarece evaluarea elevilor este în ultimul timp problema cea mai mult discutată în pedagogia modernă, vom încerca să motivăm necesitatea strigentă a elaborării unui sistem unic de criterii ce vizează acordarea notelor şcolare. Cîteva argumente în acest sens ar fi acelea că o evaluare cu adevărat validă ar permite:

-stimularea capacităţilor elevilor de autoevaluare a nivelului lor de pregătire în diferite momente ale procesului de învăţare;
-sporirea credibilităţii unei judecăţi de valoare în cadrul evaluării curente cu impact direct şi asupra examenelor;
-stimularea, pe această cale, a schimbării accentului în procesul educaţional de pe conţinuturi curriculare pe capacităţi şi competenţe.

Unitatea proiectării criteriilor de acordare a notelor constă în cel puţin două elemente esenţiale:oferă profesorului sprijinul necesar în definirea nivelurilor de performanţă aşteptate şi în planificarea programului de instruire a elevilor în vederea atingerii acestor performanţe;

creează un climat educaţional mai puţin stresant pentru elev, care, prin cunoaşterea şi înţelegerea acestor criterii, se conştientizează înţelegerea acestor criterii, acceptă în cunoştinţă de cauză aprecierea profesorului exprimată prin notă.

Introducerea sistemului de criterii în aprecierea performanţei elevilor, în funcţie de diferite competenţe sau elemente de competenţă considerate esenţiale şi stabilite ca atare prin curriculum, are în vedere obţinerea, pe termen mediu şi lung a unor efecte pe care la considerăm esenţiale din perspectiva optimizării relaţiei dintre apreciere şi notare:
 creşterea încrederii privind aprecierea performanţelor şcolare, atît în situaţia de evaluare curentă-formativă sau cumulativă, cît şi în situaţia de examen;
 consolidarea capacităţilor metacognitive ale celor evaluaţi în condiţiile modificării gradului de conştientizare a importanţei răspunsului la sarcina de lucru, ca şi a necesităţii adoptării unui demers, implicînd anumite strategii, rutine etc.;
 reducerea “erorii de măsurare” în evaluare prin aplicarea cu consecvenţă a criteriilor comune stabilite;
 creşterea substanţială a validităţii procesului de apreciere a performanţei aşteptate, în condiţiile formulelor tradiţionale de evaluare, vor fi folosite şi alte instrumente de evaluare care măsoară cu acurateţe abilităţile specificate.
Acestea nu sunt decît cele mai “vizibile” dintre efectele posibile ale proiectării şi adoptării unui asemenea model.
Proiectarea şi elaborarea criteriilor calitative ca proces de optimizare a evaluării curente (pe termen mediu) şi a examenelor (pe termen lung) se bazează pe următoarele principii:
- corelarea directă cu punctele de referinţă ale curriculumului, aplicat la nivelul realităţii educaţionale;
- raportarea consecventă şi transparentă în termeni de performanţe, realizabile de către elev, pe diferite niveluri şi perioade de timp la programa de examen cunoscută:
- flexibilizarea şi compatibilizarea procesului de apreciere a performanţelor specifice, într-un context precizat, reprezentat de sarcina de lucru în relaţie cu competenţa sau cu elementul de competenţă specificat.