Oda de Mihai Eminescu

In versiunile urmatoare, se accentueaza atitudinea lirica si se contureaza tipic emisciene :voluptatea durerii, sentimentul prefacerii vietii in vis, poezia devenind o elegie de iubire.Magneficul vers, socotit cel mai inpresionat vers scris in limba romana ”Nu credeam sa- nvat a muri vrodata’’‚ apare abia in a saptea versiune a ’’Odei’’.

De la prima varianta pana la forma definitiva , poezia isi schimba tonalitatea de oda intr-una de elegie erotica, pastrand numai ’’cadrul de proportii titaniene’’ si structura metrica a odei antice ; ca forma, poezia se modifica de la 13 strofe la 5 strofe, cate are creatia definitiva (finalizata, probabil, in 1882-1883.)

In studiul ’’Eminescu si clasicismul greco-latin’’ , D.Murarasu se referea la ’’unicenia la scoala antica’’ pe care poetul o face prin traduceri si exercitii de verificatie peste care suprapune propria experienta sufleteasca, devenind asfel ’’un desavarsit asimilator al tehnicii maestrului si o data cu originalitatea spirituala a lui Eminescu triumfa in limba noastra si arta antica in una din formele cele mai pure.’’

Tema poeziei este filozofica, ilusrand atitudinea superioara a poetului privind cunoastere si mai ales autocunoasterea, prin opozitia dintre atitudinea contemplativa a trecutului si prezentului si prezentul mistuitor, construind imaginea eului poetic,’’acel eu care a aflat ca , asadar eul care si-a gasit sinele’’(Contantin Noica ).