Pastelul

Trimis la data: 2006-03-04 Materia: Romana Nivel: Liceu Pagini: 3 Nota: / 10 Downloads: 15
Autor: Anca-bianca Dimensiune: 13kb Voturi: Tipul fisierelor: doc Acorda si tu o nota acestui referat: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
vezi mai multe detalii vezi mai putine detalii
Raporteaza o eroare
Scriitorul Vasile Alecsandri, creaţie a “paşoptismului cultural”, a fost un artist, care, făcând din literatură o profesie în sens ideal, a returnat cu dărnicie şi recunoştinţă acesteia tot ce sufletul lui de român a simţit, tot ce talentul lui a produs. Vocaţia sa artistică a recunoscut-o însuşi Eminescu, scriind în “Timpul”: “Talentul l-a avut şi încă într-o măsură foarte mare”.

După înfăptuirea Marii Uniri, la care Alecsandri participase cu entuziasmul, cu bucuria, cu toată voinţa lui de artist, prilej cu care scrie simbolica poezie “Hora Unirii”, dezamăgit de viaţa politică, se retrage la Mirceşti, în mijlocul naturii, al ţăranilor.

Această atitudine protestatară a poetului are ca rezultat crearea unui nou ciclu de poezii, “Pasteluri”, prin care îşi manifestă dispreţul faţă de lumea oraşelor, unde “omul se pierde şi se simte încolţit de tristul egoism ce domneşte în atmosferă… Prefer de o mie de ori simplitatea patriarhală a ţăranilor noştri şi acea pacinică mulţumire ce pătrunde sufletul în mijlocul câmpiilor noastre, unde tot încă suflă câte o boare de poezie”.

După cum mărturiseşte poetul, pastelurile vor înfăţişa câmpiile şi luncile Moldovei. Omul are un însemnat loc în tablourile de natură. Ţăranii din “Pasteluri” cântă, fac glume, muncesc cu drag şi cu plăcere, mână boii la plug sau la car, ar niciodată nu se întâlnesc gemete, ţăranii nu se plâng de asprimea vieţii. Prezintă decorul odihnitor al “muncii sfinte de la ţară”, în care ţăranul se simte în deplină armonie cu natura, simţindu-se mereu fericit.

Muncile câmpului sunt ilustrate printr-o bogată paletă de preocupări specifice ţăranilor, de la arat, semănat până la seceriş şi culegerea roadelor. Oamenii sunt veseli, lipsiţi de griji, muncesc cu bucurie şi nădejde în răsplata muncii lor.

Anotimpurile constituie un adevărat calendar al spaţiului rural şi al muncilor câmpeneşti, ele zugrăvind natura în cuprinsul unui an, iar în chip simbolic, cuprinsul unei vieţi omeneşti. Anotimpurile vin şi pleacă: toamna rugineşte lunca, aduce nori şi vânturi fioroase; iarna acoperă cu troiene câmpurile, scoate lupii la pradă în nopţile cu viforniţă, primăvara se anunţă prin întoarcerea cocorilor şi a rândunelelor, iar vara rodesc holdele, răsplătind munca ţăranilor.

Forţele naturii: vântul, ploaia, viscolul se integrează marelui mecanism al naturii, sunt benefice pentru viaţa oamenilor, care nu se simt niciodată deprimaţi sau trişti din cauza acestora. Ploaia şi ninsorile prevestesc o recoltă bogată, gerul pictează flori pe geamuri, zăpada scârţâie sub picioare şi omul se bucură de mirajul naturii.
PRIMĂVARA:

Primăvara pastelurilor lui Alecsandri este anotimpul exaltării poetului îndrăgostit de soare, de lumină, anotimpul dătător de viaţă, al reînvierii şi este anunţată de “… cocostârcul tainic în lume călător / Al primăverii dulce iubit prevestitor”. Tabloul pictat de poet este lin de mişcare: “Copilaşii veseli, cu pieptul dezgolit, / Aleargă, sar în cale-i şi-i zic “Bine-ai venit!” / În aer ciocârlia, pe casă rândunele, / Pe crengile pădurii un roi de păsărele…”.

Poetul însuşi întâmpină primăvara cu entuziasm, cu exclamaţii de bucurie, de optimism, iar personificările umanizează natura: “Ah! Iată primăvara cu sânu-i de verdeaţă / În lume-i veselie, amor, speranţă, viaţă / Şi cerul şi pământul preschimbă sărutări / Prin raze aurite şi vesele cântări” (Oaspeţii primăverii).
Noaptea de primăvară este liniştită, răcoroasă, plină de mister, după care se revarsă zorile şi apare soarele “Sorbind roua dimineţii de pe câmpul înverzit”.

Dezlănţuirile naturii în anotimpul primăvara prevestesc ploaia benefică pentru ogor, ca semn de belşug şi fericire: “Văzduhul bubuieşte!…/ la răsărit urare! Urare la apus! / Un cârd de vulturi ageri, rotindu-se pe sus, / Se-nălţă ca s-asculte mult vesela fanfară / Ce buciumă prin nouri, frumoasa primăvară.” (Tunetul).

  • pag. 1
  • pag. 2
  • pag. 3

Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Filmele zilei
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10 Bacalaureat 2019 Vezi subiectele examenului de Bacalaureat din 2019 Evaluare Nationala 2019 Ultimele informatii despre evaluare nationala
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Am inteles