Periscop
Periscop - Una dintre aceste componente optice o reprezintă oglinzile. În raport cu forma suprafeţelor reflectate, oglinzile pot fi oglinzi plane sau oglinzi sferice, acestea din urmă fiind concave sau convexe. Ori de câte ori o suprafaţă plană se caracterizează printr-un coeficient de reflexie mare, aceasta poate fi considerată, din punct de vedere optic, o oglindă plană.Periscop
Periscop - Oglinzile plane pot fi obţinute astfel:
1. prin depunerea unui strat reflectant pe una dintre cele două feţe ale unui suport transparent, cu suprafeţele plan-paralele şi de grosime convenabilă;
2. prin şlefuirea cât mai fină a suprafeţei plane a unui suport netransparent cu feţele plan-paralele;
3. prin folosirea suprafeţei plane de separare dintre două medii transparente cu indici de refracţie diferiţi, care poate reflecta o mare parte din lumina incidentă.
Când suprafaţa plană reflectă numai o parte din lumina incidentă, cealaltă parte fiind transmisă, oglinda obţinută se numeşte oglindă semitransparentă sau divizor de faşcicul.
2. Continut
2.1. Legea reflexiei
Numim reflexie fenomenul care apare la suprafata de separatie a doua medii optice care consta in intoarcerea luminii in mediul optic din care provine.
Legile reflexiei:
1. Raza incidenta, normala la suprafata de separatie in punctul de incidenta si raza reflectata se gasesc in acelasi plan de incidenta.
2. Unghiul de incidenta este egal cu unghiul de reflexie
Imaginile obiectelor luminoase, formate de oglinzile plane, sunt imagini virtuale, asemănătoare cu obiectul şi situate la distanţă egală, în spatele oglinzii. De reţinut este faptul că imaginea unui obiect orientat dreapta va fi orientat stânga.
Imaginea virtuală dată de o oglindă plană
2.2. Materiale folosite pentru crearea stratului reflectant
Pentru mărirea coeficientului de reflexie a unei oglinzi, suprafaţa reflectantă a acesteia se acoperă cu un strat metalic subţire. Există diferite metode folosite pentru depunerea stratului metalic, coeficienţii de reflexie corespunzători depinzând de lungimea de undă şi de natura materialului folosit.
De regulă depunerile se fac în vid, fie prin evaporare, fie prin pulverizare catodică. Caracteristicile stratului metalic subţire, depus pe suprafaţa oglinzii depind puternic de calitatea vidului la care se face depunerea şi de rata de evaporare a materialului depus. Prin îmbunatăţirea tehnologiei vidului şi calitatea oglinzilor a crescut foarte mult. Factorii care afectează reflectanţa straturilor depuse sunt:
• presiunea din camera de evaporare;
• rata de evaporare;
• grosimea stratului depus;
• temperatura suportului;
• unghiul de incidenţă sub care cad vaporii pe suprafaţa care se acoperă;
• puritatea materialului depus;
• îmbătrânirea în contact cu aerul atmosferic.
Dacă depunerile se fac într-un vid mai bun de 10-6 torri, factorul cel mai important pentru obţinerea unor straturi subţiri cu reflectanţă mare şi în domeniul ultraviolet al spectrului este evaporarea rapidă. Straturile opace cu grosimea de 600-700 Å trebuie obţinute în una sau două secunde.
Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.
Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!