
Exista si o a treia teorie privind modul in care a fost construita Marea Piramida, teorie formulata de un maistru constructor britanic - Peter Hodges. Interesat de problemele pe care le pun transportul pe orizontala si ridicarea unor greutati enorme doar cu ajutorul rolelor si al parghiilor, a inceput sa lucreze in propria sa curte cu o greutate test de 2 tone, reusind sa demonstreze ca doi oameni puteau sa o deplaseze cu usurinta folosind parghii lungi, care aveau la unul din capete un piciorus cu un anumit unghi si protejat cu o bucata de metal.
Prin introducerea acestui cap sub blocul de piatra si folosirea a doua astfel de parghii, un capat al blocului putea fi ridicat, asezandu-se sub el proptele. Procedeul se repeta la acelasi capat si deplasarea putea continua mai sus, folosindu-se proptele sau alte forme de sustinere.
Astfel, principiul lui Hodges ar fi permis catorva grupuri de oameni sa ridice blocuri de piatra pe toate cele patru laturi in acelasi timp, numarul lor micsorandu-se o data cu scurtarea laturilor si cu inaltarea intregii piramide, iar in momentul in care fiecare bloc de piatra ar fi ajuns la nivelul potrivit, el ar fi fost deplasat orizontal, pe role, pana la locul in care trebuia sa fie plasat definitiv.
In legatura cu aceasta teorie, Herodot, in Cartea a doua a "Istoriilor" sale, scrie: "Dupa asezarea pietrelor de la baza, ei ridicau pietrele ramase pana la locurile lor cu ajutorul unor masini facute din bucati scurte de lemn. Prima masina le ridica de la sol pana in partea de sus a primei trepte. Pe aceasta era o alta masina, care prelua piatra si o deplasa pana la a doua treapta, de unde o a treia masina o ducea mai sus."
O data constructia de baza terminata, piramida trebuia sa fie acoperita sau imbracata cu blocuri de calcar alb stralucitor de Tura, aduse din carierele aflate pe Dealurile Moqqatam, la est de orasul modern Cairo. Imbracamintea exterioara se realiza de la varf in jos, blocurile de calcar fiind asezate pe trepte, apoi erau taiate si slefuite in jos pentru a se realiza unghiul potrivit si aspectul etrem de stralucitor. La Giseh, acum Piramida lui Kheops mai pastreaza o parte din imbracamintea de calcar din apropierea varfului, insa restul a disparut.
Nota:Textul de mai sus reprezinta un extras din referatul "Piramida lui Kheops". Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download si descarca fisierul pe calculatorul tau. In cazul in care intampini probleme la descarcarea fisierului sau referatul nu este nici pe departe ceea ce se doreste a fi te rugam sa ne anunti aici:
raporteaza o eroare
Pentru mai multe referate vizitati referate Clopotel, referate de nota 10