Planeta Pluto
Cu o densitate aproximativ de doua ori cât a apei, Pluto pare a fi formată din material pietros mai mult decât pe celelalte planete ale sistemului solar. Aceasta poate fi rezultatul unor combinaţii chimice de temperatură rece şi densitate scăzută care au avut loc în timpul formării planetei. Anumiţi astronomi au sugerat că Pluto ar putea să fi un fost satelit al lui Neptun, purtat –lovit pe o orbită separată, în timpul primelor zile ale sistemului solar. Charon ar putea fi, deci, o acumulare a unor materiale uşoare rezultate din coliziune.
Oamenii de ştiinţa cred că odată cu îndepărtarea planetei Pluto de Soare, atmosfera ar putea ingheţa şi deveni solidă, şi ulterior cădea pe suprafaţa planetei. NASA plănuieşte să trimită o sondă , Pluton Express, sa studiez atmosfera înainte de îngheţare. Poate va fi lansată in secolul XX I
In cea mai mare perioadă, Pluto este cea mai îndepărtată planetă de Soare. În traseul său orbitar de 249 de ani, timp de 20 de ani este mai aproape de Soare decât Neptun. Orbita planetei se intersectează cu cea a planetei Neptun, şi din 1979 până în 1999, a intersectat orbita planetei Neptun şi a devenit din nou cea mai îndepărtată din sistemul nostru solar şi va ramâne aşa pentru incă 228 de ani.
Probabil vă întrebaţi dacă Pluto şi Neptun se vor ciocni vreodată. Ei bine, acest lucru nu se va întâmpla deoarece au orbite diferite. Pluto intersectează planul determinat de celelalte planete de două ori, odata fiind « deasupra » şi apoi « sub » acest plan, unde orbitează majoritatea planetelor, inclusiv Neptun. Astfel, Pluto şi Neptun sunt la mai mult de un miliard de kilometri departare.
Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.
Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!



