Politica de securitate nationala a Romaniei

Politica de securitate naţională se referă atât la prezent cât şi la viitor, pentru că defineşte interesele vitale ale naţiunii şi stabileşte liniile de acţiune pentru a face faţă ameninţărilor prezente şi viitoare şi a gestiona evoluţiile favorabile. Ea cuprinde o gamă largă de subiecte pe care le abordează, în încercarea de a defini atât ameninţările interne cât şi externe. În ultimă instanţă, politica de securitate naţională caută să reunească şi să coordoneze contribuţiile tuturor celor responsabili în materie de securitate naţională, în funcţie de interesele şi ameninţările considerate ca cele mai importante.

Există situaţii în care politica de securitate naţională, ca document unic şi structurat, se poate baza pe politicile de apărare sau carta albă care se concentrează doar pe apărarea naţională, precum şi situaţii în care aceste documente nu se dau publicităţii sau care nu se elaborează.

Definirea securităţii naţionale a intrat în preocupările factorilor decizionali ai statelor din spaţiul euroatlantic în perioada „războiului rece”. Prin noua abordare, securitatea naţională a devenit un concept menit să definească, să apere şi să promoveze valorile, interesele şi necesităţile de securitate ale naţiunilor, comunităţilor sociale, statelor naţionale şi cetăţenilor acestora.

În ultimul deceniu, datorită schimbărilor profunde produse în plan regional, zonal şi internaţional şi a actorilor care grevează în aceste spaţii, majoritatea statelor naţionale, democratice şi-au reconsiderat doctrinele, politicile, strategiile şi legislaţiile în materia securităţii.

Securitatea naţională este un proces socio-politic complex întreţinut prin demersuri de natură politică, economică, socială, informaţională, juridică, ecologică, socială, militară, care are drept finalitate starea de securitate fundamentată pe ordinea de drept. Aceasta defineşte lipsa primejdiilor pentru naţiune, comunităţi sociale, statul naţional şi cetăţenii acestuia, fiind exprimată prin următorii indicatori: dezvoltare economică durabilă şi prosperitate pentru cetăţeni; prevenirea şi contracararea agresiunilor socio-politice; exercitarea neîngrădită a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti; legalitate, echilibru şi stabilitate socio-politică; libertate de decizie şi de acţiune a statului naţional.

În domeniul politicii de securitate este necesară explicarea unor sensuri şi semnificaţii privind unii termeni uzitaţi în domeniu, astfel:
a) Securitatea constituie o formă specială de politică sau, altfel spus, o specie a genului mai general al politicii. Politica de securitate poate fi a statului naţional, a unei organizaţii internaţionale de securitate, alianţe politico-militare sau asocieri de state democratice şi suverane.

b) Fundamentarea politicii de securitate a unui actor al mediului de securitate impune, ca premisă, investigarea principalelor repere geopolitice şi geostrategice ale acestuia. Pe acest temei, sunt analizate riscurile şi ameninţările la adresa propriei securităţii, modalităţile şi posibilităţile de acţiune pentru asigurarea acesteia şi rolul organizaţiilor/instituţiilor de securitate în luarea deciziilor.

c) Politica de securitate constituie parte componentă a actului de guvernare a unei entităţi socio-politice (centre de putere, state-puteri, alianţe politico-militare, asociaţii de state suverane-democratice, organizaţii de securitate etc.). Aceasta are implicaţii profunde asupra organizărilor sociale, respectiv a naţiunilor, scopul său fiind identificarea şi orientarea căilor şi mijloacelor de asigurare a trebuinţelor vitale pentru existenţă, afirmare, protecţie/apărare şi reproducere în condiţii de securitate.