Popa Tanda

Nuvela este o specie a genului epic, in proza, de intindere medie, mai mare decat schita , dar mai mica decat romanul, cu un singur fir epic liniar, format din mai multe episoade, cu un numar restrans de personaje, in centrul nuvelei, aflandu-se un personaj bine conturat al carui carecter se dezvaluie treptat cu fiecare episod; cadrul e larg si variat, actiunea petrecandu-se in mai multe locuri pe o perioada mai lunga de timp, conflictul exterior se impleteste cu cel interior, iar naratorul e obiectiv si omniscient.

Opera literara „Popa Tanda” de Ioan Slavici este o nuvela pentru ca corespunde definitiei. Ea apartine genului epic pentru ca predomina ca mod de expunere naratiunea, se povestesc intamplarile prin care trece parintele Trandafir, de la tinerete pana la batranete, iar descrierea este prezenta in imaginea vizuala a satului Saraceni, atat la inceput, cat si la sfarsitul nuvelei; dialogul are rolul de a dinamiza actiunea si se desfasoara intre preot si tarani. Fiind opera epica, exista actiune, personaje si narator care isi exprima indirect sentimentele, ideile si conceptia despre viata.

Opera este scrisa in proza. Si aceasta opera este de intindere medie, mai mare decat schita, dar mai mica decat romanul. Firul epic e liniar, format din mai multe episoade. Nuvela e impartita in trei capitole in care se prezinta intamplarile gradat, respectandu-se momentele subiectului. Expozitiunea prezinta tineretea parintelui Trandafir in satul sau natal, Butucani si mutarea la Saraceni in urma conflictului cu butucanenii si cu protopopul.

Intriga o reprezinta hotararea parintelui de a transforma pe saraceneni in oameni harnici si gospodari. Desfasurarea actiunii povesteste pe larg anii lungi in care parintele incearca schimbarea oamnenilor si a satului. Nereusind prin predici, sfaturi, batjocura si ocara, perintele intelege ca doar exemplul propriu ii poate urni pe sateni la munca. Punctul culminant il reprezinta momentul acceptarii ideilor parintelui, incat satenii il urmeaza, se gospodaresc si imaginea satului se schimba. Deznodamantul surprinde imaginea de nerecunoscut a satului si multumirea parintelui ca, la batranete, si-a implinit visul.

Numarul de personaje e restrans, in centru sta figura luminoasa a parintelui Trandafir, el reprezinta tipul preotului plin de har al carui caracter se dezvaluie in fiecare episod. Aspru si lipsit de tact in tinerete, e mutat la Saraceni unde devine hotarat si perseverent, pentru a determina pe tarani sa munceasca.

Neavand rezultate prin predici, sfaturi si batjocura, intelege ca doar exemplul propriu va da roade. Parintele descopera bucuria muncii, devenind un om harnic si gospodar, ingrijindu-si casa, gradina si ogorul. Ajutat de oameni devotati, va prospera, iar taranii il vor imita incat de-a lungul anilor vor deveni harnici si gospodari.

La batranete paintele traieste fericit si respectat, simtind ca are o viata implinita. Personajul colectiv, reprezentat mai ales de saraceneni, e prezentat in antiteza cu parintele, dar se va transforma, urmand exemplul viu al preotului. Personajele secundare sunt vecinul Marcu Florii Cucului si preoteasa; personaje episodice, protopopul si episcopul, iar figurante sunt copiii si unii sateni.