Preclasicismul muzical

Preclasicismul muzical

Denumirea universala a acestei perioade, cuprinsa intre inceputul
secolului al XVII-lea si mijlocul celui de-al XVIII-lea, este de
Baroc. Dar, pentru ca din punct de vedere muzical acesta este perioada
care pregateste era clasicismului, barocul mai este cunoscut si sub
numele de preclasicism. In ceea ce priveste conceptiile componistice,
teoriile muzicale si estetice, se considera ca preclasicismul
debuteaza odata cu sfarsitul erei Palestriniene si se termina in
momentul mortii marelui Johann Sebastian Bach. Ca intelesuri, cuvantul
baroc este unul controversat, insemnand fie bizar sau ciudat, fie
denumind o perla sau o scoica de mari dimensiuni, care are o
ornamentatie bogata dar asimetrica, diferita de tiparul clasic. Arta
baroca este somptuoasa, maiestoasa si bogat ornamentata. Ea a fost
considerata ca apartinand, in general, marii aristocratii care,
mergand pe drumul laicizarii, a umanismului, dorea sa exprime prin
arta rangul social dar si mediul opulent in care traia. Este epoca in
care frumosul nu mai poate fi supus unor norme. Arta este superioara
naturii pentru ca o recreaza, iar pentru "a produce placere", partile
unei opere trebuie asamblate astfel incat sa fie consonante. In
consecinta, arta devine figurativ-simbolica, manerista. Din acest
motiv, in muzica patrund onomatopeele melodico-timbrale si elementele
de preprogramatism, melodramele si misterul. Ca modalitate de
exprimare, barocul are o predilectie pentru muzica instrumentala, iar
ornamentele melodico-ritmice sunt prezente ca elemete de virtuozitate
tehnica, dar si cu rol ritmic. Alaturi de opera, oratoriul, canatata,
misa si recviemul au un aparat vocal-coral-orchestral foarte mare,
pentru a exprima maretia si grandoarea, etaland arii, recitative si
coruri de mare virtuozitate tehnica. Genurile instrumentale specifice
sunt sonata a tre, suita si piesele de constructie polifonica sau
omofona: ricercar, passacaglia, toccata, fuga, concerto grosso. Apare
clavecinul bine temperat piano-forte, de fapt pianul din zilele
noastre, special construit pentru a sevi noul concept
armonico-polifonic. Totodata, materialul sonor se organizeaza in
sisteme temperate care au la baza gamele de mod minor si major, iar
ritmul devine masurat, luanad ca unitate de referinta patrimea si
diviziunile ei binare.

In ceea ce priveste periodizarea barocului, exista o teorie care
precizeaza trei faze distincte. Prima dintre acestea incepe in
Renastere si se distinge prin reliefarea unei singure linii melodice,
care face posibila aparitia operei si a unor genuri vocal-simfonice,
precum oratoriul si cantata. Toate lucrarile simfonice au un libret,
ceea ce indica primele forme de muzica programatica (cu program).
Reprezentantii prinicpali ai acestei perioade sunt Heinrich Scultz,
Georg Philipp Teleman si Georg Friederich Handel. In faza a doua are
loc dezvoltarea operei, a operei-balet, a baletului de curte, dar si a
muzicii instrumentale. Aritizani principali ai acestui gen de muzica
sunt Jean-Baptiste Lully, Francois Couprin, Jean Philipe Rameau, Henry
Purcell, Johann Kuhnau, Antonio Vivaldi, Domenico Scarlatti si
Arcangelo Corelli. Totusi, formele muzicale nu au inca un numar fix de
parti, iar denumirile genurilor sunt uneori confuze. A treia faza este
una de sinteza, reprezentantii sai de seama find Handel si Johann
Sebastian Bach. Tratatele lui Rameau (Tratat de armonie - 1722) si lui
J.J.Fux (Grandus ad Parnassum), dar si lucrarile de demonstratie
practica care ii apartin lui J.S. Bach (Clavecinul bine temperat)
fixeaza conceptul de tonalitate prin cele doua modele de gama (major
si minor), prin polifonia bazata pe functionalitate armonica, prin
orchestratia tratata ca un instrument colectiv de sine statator si
prin aparitia unor genuri si forme muzicale mai clare ca organizare si
denumire.

Powered by [1]http://www.referat.ro/

cel mai complet site cu referate

References

1. http://www.referat.ro/