Prezinta constructia discursului narativ prin referire la conceptele operationale

Finalul poate fi pus în “Moara cu noroc” în legatura cu incipitul, el are o valoare moralizatoare, nuvela încheindu-se în mod simetric tot cu vorbele bătrânei: “Simţeam eu că nu are să iasă bine; dar aşa le-a fost dată” (soarta ), demonstrând faptul că oamenii sunt sancţionaţi pentru încălcarea principiilor etice, prin destin.

Iar acţiunea nu face altceva decât să demonstreze adevărul acestor cuvinte, întreaga operă desfăşurându-se între aceste două norme etice. Căci lumea operei lui Slavici nu este a satului tradiţional, mai mult sau mai puţin idealizat, aşa cum apare în creaţiile unor autori precum Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Ion Agârbiceanu sau Gala Galaction.

Suntem în Ardeal, unde viaţa economică era mai vie, unde influenţa oraşului se simţea mai puternic şi în consecinţă şi felul de a fi al oamenilor începea să se schimbe. Nu pământul le este preocuparea de capetenie, pentru că puţini trăiesc din munca pământului, ci banul. Ei sunt mai cu seamă meşteşugari, preoţi, precupeţi sau negustori şi mai rar plugari, iar “Moara cu noroc” va prezenta chiar povestea celor care nu au ştiut să controleze raportul lor cu banul.

Tema o constituie consecinţele nefaste pe care lacomia pentru bani o are asupra individului, hotărându-i destinul pe măsura abaterilor de la principiile etice fundamentale ale sufletului omenesc. În “Moara cu noroc” Ghiţă este văzut într-o continuă dezumanizare, căzând în patima pentru bani, luând parte din ce în ce mai mult la afacerile necurate ale Samadâului, îndepartandu-se de soţie şi de copii, dorindu-şi chiar să nu mai fi avut familie pentru a se putea implica mai mult în castigul banilor pe căi necurate, minte, jură strâmb şi îşi aruncă soţia în braţele lui Lică, iar de aici până la a ucide nu este decât un pas, pe care îl şi face, omorând-o pe Ana. Se încalcâ astfel principiul fundamental al lui Confucius: omenia.

„Sancţionarea drastică a protagoniştilor e pe măsura faptelor săvârşite, lor lipsindu-le stăpânirea de sine, simţul măsurii şi cumpătul” (Pompiliu Marcea). Destinul tuturor celor care încalca normele etice în roman este aspru: Ana, căzând în braţele lui Lică, va fi omorâtă de propriul soţ, iar Lică, personaj malefic central, având “meritul” de a fi contaminat proprietarii Morii cu noroc, se sinucide izbindu-şi capul de trunchiul unui copac.