Primul Razboi Mondial

Primul rǎzboi mondial

Numit pe vremea sa „marele razboi”, primul rǎzboi mondial a produs distrugeri imense şi a cerut un sacrificiu uman de neînchipuit. La încheierea sa, imperii întregi se aflau în ruine, iar condiţiile de pace impuse au dus la conflicte istorice viitoare.

Cauzele primului rǎzboi mondial trebuie cǎutate î secolul al XIX – lea, când din statele mici ce aparţinuserǎ înainte unor ţǎri, s-au format state noi. Cele mai insemnate din noile state naţionale, ca Germania şi Italia, încercau sǎ-şi întǎreascǎ poziţile cu toate mijloacele posibile, faţǎ de Rusia, Franţa, Marea Britanie, Imperiul Austro-Ungar, din Centrul Europei şi Imperiul Otoman – în decǎdere. Ţǎri mici ca Belgia nu au fǎcut faţǎ şi s-au declarat neutre.

Rivalii şi duşmani:
Pânǎ în 1914, marile puteri s-au concentrat în douǎ alianţe opuse. Pe o parte a baricadei se aflau Puterile Centrale, în frunte cu Germania şi imperiul Austro-Ungar. La început şi Italia se afla de aceastǎ parte , dar cu trecerea timpului legǎturile s-au rǎcit, însǎ s-au îtǎrit relaţiile de apropiere cu Bulgaria şi cu Turcia. De partea cealaltǎ se aflau Franţa şi Rusia, Marea Britanie nefiind angajatǎ în totalitate în acest conflikt, fiind simpatizantul lor.
Punctele tari si slabe ale organizǎrii sociale, politice şi militare ale ţǎrilor aliate au avut un rol esenţial în desfǎşurarea conflictelor ulterioare. Germania devenise cea mai mare putere militara a Europei. Tendinţa ei de a sparge supremaţia navalǎ a Marii Britanii a produs tensiuni mari între cele douǎ ţǎri. Imperiul Austro-Ungar era caracterizat de nemulţumirea şi de agitaţia naţionalitǎţilor, ţinute cu greu într-un stat unitar.
Marea Britanie, industrializatǎ cu mult înaintea celorlalte state, domina un imperiu de colonii. Forţa sa de apǎrare nu se baza numai pe armata sa profesionistǎ de 386.000 de militari, ci în primul rând pe excelenta sa marinǎ militarǎ. Rusia în schimb era cu mult depǎşitǎ de celelalte ţǎri în privinţa industriei şi a tehnicii militare, dar în caz de rǎzboi ea putea mobiliza milioane de oameni, Franţa suferea încǎ datoritǎ îmfrângerii şi despǎgubirilor impuse în urma rǎzboiului franco-prusac din 1870 – 1871.
Însǎ rǎzboiul a izbucnit însǎ din Europa de Est, în Balcani. Acest teritoriu aparţinea iniţial Imperiului Otoman, dar retragerea turcilor a cauzat un vid de putere, pentru acapararea cǎruia concurau Italia şi Imperiul Austr-o – Ungar. În 1908 Imperiul Austro-Ungar ocupa Bosnia Herţegovina. Aceastǎ mǎsurǎ i-a iritat în mod profund atât pe sârbii localnici, cât şi Regatul Sârb învecinat. Aliatul tradiţional al Serbiei, Rusia, a protestat, dar nu era pregǎtit pentru acordarea unui ajutor militar. Situaţia din regiune era supertensionatǎ, când în 28 iunie 1914 studentul naţionalist sârb Gavrilo Princip l-a asasinat pe moştenitorul tronului austriac Franz Ferdinand şi pe soţia acestuia.

Izbucnirea rǎzboiului
În urma asasinatului evenimentele se precipitǎ. Monarhia înverşunatǎ acuzǎ pentru asasinat Regatul Sârb, pe care îl atacǎ în 28 iulie. Peste douǎ zile Rusia mobilizeazǎ în ajutorul sârbilor o armatǎ de circa 1,2 milioane de militari. Germania someazǎ Rusia sa-şi retraga trupele în 24 de ora, în caz contrar îi declarǎ rǎzboi. Rusia refuzǎ ultimatumul şi Germania se ţine de promisiune. Franţa primeşte şi ea declaraţia de rǎzboi a Germaniei în data de 3 august, ea fiind aliata Rusiei.
Conform planului Schlieffen, Franţa trebuia invadatǎ înainte ca Rusia sǎ fie gata de rǎzboi, altfel Germania trebuia sǎ lupte pe douǎ fronturi, atât pe est cât si pe vest.
Linia fortificatǎ de pe graniţa Francezǎ se putea ocoli prin Belgia. Dar cum ea se declarase neutrǎ şi nu permitea trecerea trupelor germane pe teritoriul sǎu, în 4 august este invadatǎ de Germania. Deoarece Marea Britanie garanta neutralitatea Belgiei, ea declarǎ rǎzboi în aceeaşi zi Germaniei. Nu trecuserǎ nici cinci sǎptǎmâni de la asasinat şi toatǎ Europa se afla în Rǎzboi. În noiembrie întrǎ în rǎzboi şi Turcia de partea Puterilor Centrale.

Rǎzboiul de tranşee
Armata germanǎ cu un efectiv de 1,5 milioane de oameni, pǎrea de nestǎvilit. I-a înfrânt pe francezi pe toatǎ lungimea frontului de vest, în 31 august la Mons fǎrâmiţeazǎ corpul expedoţionar britanic, cu un efectiv de doar 70.000 mii de oameni, în septembrie însǎ, în lupta de la Marne sunt opriţi de cǎtre francezi. Fiecare dintre pǎrţile beligerante se stabileşte pe poziţiile cucerite şi construieşte câte o reţea de tranşee, care sunt separate între ele doar de o fâşie îngustǎ de pǎmânt, „pǎmântul nimǎnui”. Tranşeele se întind pe o lungime de 700 km în nordul Franţei, de la Canalul Mânecii pânǎ în Elveţia.
Pânǎ la urmǎ rǎzboiul din tranşee de pe frontul de vest, a durat patru ani. Luptele durau luni întregi, în cazul unor „mari breşe” combatanţii mureau cu zecile de mii într-o singurǎ zi. Rezultatul a fost cucerirea unei fâşi de câţiva metri de pǎmânt. Pânǎ la sfârşitul rǎzboiului, pe acest front, nici una dintre pǎrţi nu a reuşit o înaintare de mai mult de 65 de km.
Prin atacarea fortǎreţei Verdun, de o importanţǎ strategicǎ deosebitǎ, în februarie 1916, germanii vroiau sǎ dea Franţei „lovitura de graţie”. Au murit mii de soldaţi din ambele tabere, dar Verdunul va rǎmâne în mâna francezilor. În lupta depusǎ pe râul Somme, în cursul atacului britanic, încǎ în prima zi au murit 60 de mii de oameni. Marile pierderi aproape cǎ au lǎsat fǎrǎ combatanţi armata voluntara englezǎ

Frontul de Est
În acest timp se duceau lupte grele şi pe frontul de est. În lupta cu ruşii, armata austro-ungarǎ a sucombat şi germanii au trebuit sǎ transfere aici o armatǎ mai mare decât cea planificatǎ iniţial. Al doilea front, de care se temeau atât de mult la începutul rǎzboiului, a devenit o realitate. Dar în 1914 cu victoriile de la Tannenberg şi de la lacurile Mazur, apoi invadarea Poloniei, aflatǎ sub suveranitatea Rusiei, au dobândit pe neaşteptate mari victorii asupra Rusiei. În acelaşi an Bulgaria intrǎ în rǎzboi de partea Germaniei şi armata formatǎ din trupe bulgǎreşti şi germane ocupǎ cu rapiditate Serbia. Trupele austriece nu au avut prea mult succes pe frontul balcanic şi cel de est, dar faţǎ de Italia, care în 1915 a trecut de partea Antantei, au repurtat o serie de succese. În 1916 şi România a intrat în rǎzboi de partea Antantei, dar germanii, intr-o campanie scurtǎ şi executatǎ impecabil, au invadat o mare parte a ţǎrii obţinând o sursǎ importantǎ de ţiţei.

Rǎzboiul cuprinde lumea
La data de 22 august 1915 Japonia declarǎ rǎzboi Germaniei şi îşi îndreaptǎ atacul împotriva coloniei germane Tsingtao. Aceasta e cuceritǎ dupǎ 11 sǎptǎmâni, în urma unei ofensive alǎturi de trupe britanice. Navele militare germane sunt urmǎrite prin oceanul Indian, prin sudul Atlanticului şi lupte navale grele se înregistreazǎ lângǎ insulele Maldive şi pe lângǎ portul cilian Coronel. Coloniile germane din sud vestul Africii au fost atacate de forţe sud-africane, iar cele din estul Africii de forţe Britanice.
Niciodatǎ nu existase un asemenea rǎzboi în istoria mondialǎ. Pe tot parcursul lui s-au introdus tehnici noi şi invenţii ucigǎtoare tot mai eficiente. Germanii au folosit pentru prima oarǎ artileria grea. Loviturile tunului denumit „Berta cea grasǎ” se auzeau şi peste canalul Mânecii. Cele mai mari pierderi au fost cauzate de mitralierele şi de gazele de luptǎ. Gazul de luptǎ, sufocant şi orbitor fǎcea victime şi din rândurile lansatorilor, odatǎ cu schimbarea direcţiei vântului. Vehicolul de rǎzboi britanic – tancul – a fost introdus în luptǎ pentru prima oarǎ în ofensiva britanicǎ de pe râul Somme. Atunci a fost consideratǎ „maşina învingǎtoare” a rǎzboiului. Ulterior s-a dovedit cǎ introducerea lui a fost prematurǎ, deoarece au fost prea puţine exemplare pentru un ...