Principiul suprematiei dreptului comunitar

Trimis la data: 2010-04-03 Materia: Drept Nivel: Facultate Pagini: 3 Nota: / 10 Downloads: 836
Autor: Horia Dimensiune: 9kb Voturi: Tipul fisierelor: doc Acorda si tu o nota acestui referat: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
vezi mai multe detalii vezi mai putine detalii
Raporteaza o eroare
Referat despre Principiul suprematiei dreptului comunitar
Integrarea arată momentul în care statele se decid să pună în comun o parte din competenţele lor şi să cedeze unor instituţii independente sarcina de a administra interesele reunite. Un alt scop urmărit prin integrare este acele de a creşte la maxim puterea şi interesele colective. Acest proces presupune un transfer de puteri de la state la Comunitate, o recunoaştere a unui interes general comunitar. Dreptul comunitar constituie o ordine juridică, deoarece este un ansamblu de norme juridice înzestrat cu propriile izvoare, cu organe necesare pentru adoptarea şi aplicarea normelor, iar respectarea sa este asigurată printr-un aparat jurisdicţional autonom.

Referat despre Principiul suprematiei dreptului comunitar
Dreptul comunitar stabileşte raporturile dintre Comunitate şi statele membre. Există două teorii cu privire la integrarea dreptului internaţional în ordinea juridică naţională : monismul şi dualismul. Teoria monistă susţine existenţa unei ordini juridice unice, alcătuite din dreptul internaţional şi dreptul naţional.

Dreptul internaţional se integrează în dreptul intern, beneficiind de supremaţie vis-a-vis de normele naţionale. În ceea ce priveşte teoria dualistă, cele două ordini juridice sunt distincte. Instanţele de judecată nu aplică decât dreptul naţional. Marea Britanie este un stat dualist ; a adoptat o lege specială pentru a asigura aplicabilitatea dreptului comunitar pe teritoriul său.

În tratate nu se specifică nimic despre consecinţele unui conflict între o normă comunitară şi una naţională. Curtea de Justiţie a dat câştig de cauză în numeroase cazuri legii comunitare, subliniind prioritatea dreptului comunitar asupra normelor interne contrare. Acest fapt s-a bazat pe următoarele raţionamente :
- Autonomia dreptului comunitar: având un izvor autonom, o consecinţă a Tratatului, dreptului nu i se poate opune o normă internă;

- Transferul de atribuţii de la state la Comunitate: noţiunea de comunitate nu poate fi atacată de un act intern;

- Necesitatea unei aplicări uniforme a dreptului comunitar: normele comunitare trebuie să aibă aceeaşi semnificaţie, forţă şi conţinut pretutindeni.

În cadrul Curţii Europene de Justiţie, supremaţia dreptului comunitar trebuie să fie generală şi absolută, regăsindu-se asupra ansamblului dreptului naţional, inclusiv şi asupra regulilor constituţionale. Curtea a arătat că normele interne ale unui stat, chiar şi cele de ordin constituţional, nu pot justifica neîndeplinirea de către state a obligaţiilor comunitare.

Aceasta a susţinut că prin contrast cu tratatele internaţionale obişnuite, Tratatul CE a creat propriul său sistem juridic, care a devenit parte integrantă a sistemelor juridice ale statelor membre şi pe care tribunalele lor sunt obligate să-l aplice. Curtea a decis: “Prin crearea unei Comunităţi de durată nelimitată, având propriile sale instituţii, propria sa personalitate, propria sa capacitate juridică şi propria sa capacitate de reprezentare pe plan internaţional şi, cu deosebire, puteri reale provenind dintr-o limitare de suveranitate ori dintr-un transfer de puteri de la state la Comunitate, statele membre şi-au limitat drepturile lor suverane, deşi în domenii limitate, şi astfel au creat un sistem de legi care obligă atât pe naţionalii lor, cât şi pe ele însele…Prioritatea dreptului comunitar este confirmată prin art. 189 [249], care precizează că un regulament va fi obligatoriu şi direct aplicabil în toate statele membre.”

Nici o regulă internă nu poate fi invocată în faţa tribunalelor naţionale împotriva dreptului creat prin tratate ca o sursă autonomă şi originală, fără să nu se piardă caracterul comunitar al acestuia, ceea ce înseamnă că în binomul drept comunitar-drept naţional primul termen este esenţial, un eventual conflict între regulile comunitare şi regulile naţionale urmând să fie rezolvat prin aplicarea principiului supremaţiei dreptului comunitar.

Tratatul CE are o prioritate superioară celei care aparţine legilor chiar ulterioare intrării sale în vigoare, el instituie o ordine juridică proprie, integrată celei aparţinând statelor membre, fiind direct aplicabilă resortisanţilor acestor state şi impunându-se organelor naţionale de jurisdicţie. Atât principiul priorităţii, cât şi cel al efectului direct au devenit parte a dreptului comunitar prin jurisprudenţa Curţii de Justiţie.

Principiul supremaţiei dreptului comunitar a fost aplicat în cazuri mult discutate în literatura de specialitate; între acestea se enumeră şi cazul Costa c. ENEL. Acesta a inclus un conflict pretins dintre un şir de prevederi ale Tratatului şi un statut italian ce a naţionalizat o companie electrică, reclamantul căreia, signor Costa era un acţionar al său. În acest caz legislaţia italiană nu a respectat termenii de implementare a prevederilor comunitare. Fiind acţionat în faţa Tribunalului din Milano pentru refuzul de a achita nota de plata, signor Costa a argumentat în baza lex posteriori că compania a acţionat în contradicţie cu dreptul comunitar, motivând prin faptul că Actul italian ce a naţionalizat compania de electricitate a fost adoptat mai târziu decât Actul italian de ratificare prin care s-a încorporat norma comunitară.

Respectiv, Actul de ratificare avea prioritate. Curtea italiană a adresat aceste întrebări cu referinţă la priorităţi atât Curţii, cât şi Curţii sale constituţionale. De această dată principiul supremaţiei a fost afirmat clar de către Curte.

În ceea ce priveşte reacţia statelor membre ale Uniunii Europene vis-a-vis de problema supremaţiei dreptului comunitar, trebuie subliniat faptul că aceasta nu a fost complet pozitivă. În unele state instanţele judecătoreşti au tins la întreprinderea tuturor măsurilor necesare pentru conformare cu jurisprudenţa comunitară.

Instanţele judiciare ale altor state membre, unele dintre ele jucând roluri de lideri în dezvoltarea Comunităţii şi Uniunii Europene, au avut o atitudine negativă. Un astfel de exemplu este Franţa, unde pentru o perioadă de decenii instanţele administrative au refuzat să accepte primatul dreptului comunitar. După cum se ştie, cunoscut sistemul judiciar francez este divizat în instanţe administrative şi instanţe ordinare.

Nota explicativa
Referatele si lucrarile oferite de Referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Referat.ro te invata cum sa faci o lucrare de nota 10!
Linkuri utile
Programeaza-te online la salonul favorit Descarca gratuit aplicatiile pentru iOS si Android Filmulete haioase Filme, poante si cele mai tari faze Jocuri Cele mai tari jocuri de pe net Referate scoala Resurse, lucrari, referate materiale pentru lucrari de nota 10
Toate imaginile, textele sau alte materiale prezentate pe site sunt proprietatea referat.ro fiind interzisa reproducerea integrala sau partiala a continutului acestui site pe alte siteuri sau in orice alta forma fara acordul scris al referat.ro. Va rugam sa consultati Termenii si conditiile de utilizare a site-ului. Informati-va despre Politica de confidentialitate. Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la adresa webmaster@referat.ro.
Confidentialitatea ta este importanta pentru noi

Referat.ro utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politica de confidentialitate pentru a integra cele mai recente modificari privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmarind instructiunile din Politica de Cookie.


Politica de Cookie
Am inteles