• Administratie
• Agronomie
• Astronomie
• Automatica

• Biologie
• Chimie
• Contabilitate
• Drept

• Economie
• Engleza
• Filozofie
• Finante-Banci

• Fizica
• Franceza
• Geografie
• Informatica

• Istorie
• Jurnalism
• Management
• Marketing

• Matematica
• Mecanica
• Medicina
• Psihologie

• Publicitate-PR
• Religie
• Romana
• Stiinte Politice

Vezi toate materiile

Home : Referate Filozofie : Problema icoanelor in scoli

Problema icoanelor in scoli

În funcţie de proiectul politic al modernităţii, Europa Unită îşi construieşte în prezent relaţia cu religia sub forma a ceea ce istoricul René Rémond numea o secularizare amiabilă. Altfel spus, religia nu mai legitimează politicul, iar statul îşi asumă o neutralitate principială faţă de credinţele religioase. Pe acest fond, dar şi din cauza violenţei fundamentalismelor religioase, locul religiei într-o societate europeană secularizată, în cadrul căreia Şcoala este o instituţie esenţială, este rechestionat.

Din această perspectivă, evacuarea simbolurilor religioase din şcoli şi, prin extensie, limitarea sau scoaterea religiei din mediul educaţional reprezintă de câţiva ani încoace teme de dezbatere în Europa.

Problema abordată în lucrarea de faţă ţine de retragerea simbolurilor religioase din instituţiile de învăţământ public din România, idee larg dezbătută în societatea românească contemporană. Pentru a înţelege semnificaţia acestor dezbateri privind prezenţa icoanelor în şcolile publice, este nevoie de prezentarea câtorva aspecte privitoare la istoria recentă a României. După o lungă perioadă comunistă, când regimul ateist a ajuns aproape să anuleze influenţa religiei în ţara noastră, anii ’90 au fost cei ai renaşterii puterii bisericii, care au favorizat prezenţa unor manifestări religioase în toate evenimentele publice.

Religia a devenit o prezenţa constantă în viaţa tuturor, fie că ne-am dorit sau nu asta. În plus, a fost încadrată în sistemul educaţional, religia ortodoxă fiind materie cvasi-obligatorie în şcoală şi permiţând afişarea simbolurilor sale religioase. Un profesor român a pus problema prezenţei icoanelor în şcoli argumentând că simbolurile religioase ar afecta libertatea elevilor în alegerea propriei credinţe. Iniţiativa profesorului de a dezbate public această problemă a stârnit reacţii diverse, mai mult emoţionale decât raţionale. În urma evaluării diverselor poziţii cu privire la eliminarea sau la păstrarea icoanelor în şcoli, îmi propun să susţin opinia conform căreia aceste simboluri nu ar trebui impuse în sălile de clasă.

În primul rând, unul dintre argumente invocă legislaţia României în vigoare: România este un stat laic şi trebuie să-şi manifeste neutralitatea faţă de cult. Plecând de aici putem trage următoarea concluzie: ateii, liber-cugetătorii şi cei de culte diferite sunt discriminaţi, întrucât icoanele ortodoxe agăţate pe pereţii claselor satisfac preferinţele doar unui grup de indivizi, neţinând cont de egalitatea preferinţelor tuturor indivizilor din clasă; de exemplu cei de altă confesiune pot să se simtă excluşi sau să adopte o anumită atitudine faţă de ortodoxie. Prezenţa unor simboluri religioase specifice, e.g. ortodoxe, în mod oficial, privilegiază şi constrânge în acelaşi timp.

De altfel, din moment ce creştinismul nu este menţionat ca religie de stat, iar România este o ţară democratică, toţi cetăţenii, indiferent de vârstă, ar trebui să aibă posibilitatea de a alege sau nu credinţa de orice fel. Remus Cernea, preşedintele organizaţiei nonguvernamentale a declarat că prezenţa acestor simboluri religioase „ afectează copiii care provin din alte religii, uneori contrare, precum şi copiii din familii atee, care au dreptul să fie educaţi într-un mediu neutru”. Acest lucru este susţinut şi de Articolul 29 din Constituţia României: „Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.”

Împingerea copiilor spre ortodoxie prin afişarea icoanelor duce la manipulare. O primă obiecţie care poate adusă este accea că icoanele nu au fost introduse în şcoli prin lege, ci reprezintă normalitatea spirituală caracteristică poporului român de după Revoluţie, însă aceasta poate avea un răspuns în faptul că Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a propus elaborarea şi implementarea unei norme interne prin care să reglementeze prezenţa simbolurilor religioase în instituţiile de învăţământ public. Printre principiile acesteia se numără şi acela al respectării caracterului laic al statului şi autonomiei cultelor.

Aceste concepte au fost dezbătute larg şi din privinţa Uniunii Europene. Structurile europene nu favorizează laicizarea agresivă a societăţii, dar nici politicile oficiale ce privilegiază ostentativ tradiţiile religioase majoritare. Uniunea nu impune în nici un caz o legislaţie şi nici „soluţii” europene în materie de predare a religiei şi a prezenţei acesteia in şcoli.

Ceea ce contează în Europa este conceptul de non-discriminare, în special faţa de grupuri religioase minoritare. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este un text fundamental în acest sens. În baza articolului 9.2 „Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”. Declaraţia interzice aşadar un sistem care sa impună obligaţia de a adera la o religie de stat.

De asemenea se mai poate obiecta faptul că problema icoanelor este una a majorităţii, fără a menţiona mai întâi că ţine de drepturile minorităţii. În aceeaşi măsura, acordul majorităţii nu poate reprezenta o condiţie suficientă pentru a deveni o normă morală, respectată de toţi cei implicaţi. O situaţie paralelă a fost cea din Franţa, iar laicitatea statului s-a impus răsunător: „Exercitarea oricărui cult trebuie respectată ..sa fie vorba oare despre cultul celor mai mulţi?..O opinie ce-aparţine celor mai numeroşi nu are dreptul să domine.

Nimic altceva nu trebuie să domine decât dreptatea, nu este dominant decât dreptul fiecăruia, tot restul trebuie să li se supună”. Este adevărat că trăim într-o ţară în care 85% din populaţie se declară ortodoxă, însă tot la fel de adevărat este că statul modern este un stat laic în care trebuie respectat dreptul tuturor la afirmarea credinţelor religioase. Impunerea unei religii oficiale lezează drepturile celorlalţi, chiar dacă vorbim doar de o minoritate de „numai 15%”.