Regnul Fungi ciuperci

Oriunde în lume unde viaţa este posibilă, se găsesc ciuperci. Acestea trăiesc pe animale vii sau moarte, pe plante, în aer, pe sol şi în apă, foarte multe dintre acestea fiind însă atât de mici încât nu se pot observa cu ochiul liber. Din această cauză ciupercile se împart în ciuperci superioare (bureţii) şi ciuperci inferioare (mucegaiul, drojdia de bere). Pe lângă această împărţire, ciupercile se grupează în patru clase:
- Arhimicete-ciuperci microscopice şi parazite
- Zigomicete-ciuperci de obicei saprofite
- Ascomicete- ciuperci saprofite sau parazite
- Bazidomicete-ciuperci superioare


Ciupercile sunt organisme eucariote, unicelulare sau pluricelulare, microscopice sau macroscopice. Corpul este alcătuit din celule multinucleate, numite hife, care formează un miceliu. De asemenea, ele prezintă un perete celular de natură chitinoasă, sau (rar) celuzoică, în citoplasmă existând glicogen şi picături de ulei. Ciupercile nu au clorofilă, din aceasta rezultând o nutriţie heterotrofă, fie saprofită, fie parazită.

Alcatuirea
Ciupercile se împart, după cum am mai spus, în ciuperci superioare şi ciuperci inferioare. Mânătarca (numită ‘hrib’ sau ‘pitarcă’)- Boletus edulis este o ciupercă superioară tipică. Este alcătuită dintr-un picior şi o pălărie cărnoasă. Sub această pălărie, lamele roz sau închise la culoare sunt dispuse în raze. Piciorul şi pălăria constituie un întreg, carpoforul, care este partea vizibilă a ciupercii. În afară de acesta, ciuperca desfăşoară sub pământ o reţea de filamente subţiri şi fragile-miceliul.

Miceliul joacă rolul unei rădăcini: extrage din sol şi din resturi vegetale apa şi alimentele de care ciuperca are nevoie pentru a se dezvolta. Miceliul este format din hife, nişte structuri delicate cu pereţi subţiri, care conţin protoplasmă. Hifele cresc foarte repede în lemn, sol sau în orice suprafaţă care asigură hrana ciupercilor.
Ciupercile inferioare sunt foarte diferite. Ele nu au carpofor, ci se compun numai din miceliu. Cele mai cunoscute sunt ciupercile de mucegai, care se dezvoltă pe mâncare, şi drojdia de bere, folosită la fabricarea berii sau a pâinii.

Hranire
Deoarece ciupercile nu au clorofilă în componenţa lor, ele nu îşi pot produce propria hrană. Din această cauză ele se hrănesc cu ceea ce se numeşte hrană organică, adică hrană ce a fost preparată în prealabil de o plantă sau un animal viu. Ciupercile folosesc enzime pentru a transforma hrana într-un lichid. Nutrienţii lichizi sunt apoi absorbiţi în ciupercă şi folosiţi pentru a furniza energie. Cipercile saprofite sunt cele care trăiesc pe plante şi animale moarte. Ciupercile parazite sunt cele care se hranesc folosind plante sau animale vii, ca Plasmopara viticola, care atacă via.

Reproducere
Buretele de câmp este un bun exempu pentru înţelegerea reproducerii ciupercilor superioare, sau bazidomicete. Ciupercile prezintă alternanţa de generaţii: gametofitică şi sporofitică, din care predomină faza diploidă, adică generaţia sporofitică. Carpoforul ciupercilor(piciorul şi pălăria) constituie un fel de fruct; lamelele pălăriei produc nenumărate celule microscopice, sporii, granule foarte fine, invizibile pentru ochiul liber. Aceşti spori se desprind de pălărie, cad pe sol, germinează şi produc un nou miceliu.