Relatia dintre incipit si final in Moara cu noroc de Ioan Slavici

„Moara cu noroc” se încadrează în curentul literar realismul, prin zugrăvirea veridică a lumii satelor transilvănene şi prin faptul că personajele sunt rezultatul mediului lor de viaţă.

Tema nuvelei o constituie patima banului şi consecinţele existenţiale nefaste ale acesteia. în relaţie cu tema se află şi conflictul care îmbracă două aspecte: exterior (între Ghiţă şi Lică, Pintea şi Lică, Ghiţă şi Ana) şi interior (născut în sufletul lui Ghiţă, sfâşiat între patima banului şi fondul său iniţial cinstit).

Instanţele comunicării narative (autorul, naratorul, personajele şi cititorul) sunt distincte; naratorul (altul decât personajul, vi¬ziunea „din spate”) este omniscient şi omnipotent, iar relatarea se face la persoana a IlI-a.

Incipitul îl constituie un precept etic, cuvintele atribuite Bătrânei reprezentând concepţia despre viaţă a moralistului Slavici: „Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit”.

Privit în semnificaţiile lui profunde, preambulul gnomic al nuvelei relevă înţelepciunea populară care vine din veac. în termenii acesteia, „sărăcia sa” ar putea semnifica destinul care i-a fost hărăzit fiecărui om („data” sau datul). Numai acceptarea lui aduce ordine şi armonie în viaţa interioară („liniştea colibei sale”), condiţie suficientă a fericirii.