Rolul elevului si al profesorului in obtinerea performantelor scolare

Socializarea si individualizarea se presupun reciproc, sunt complementare. In cadrul socializarii elevul este „obiect”, pe cand in cadrul individualizarii este subiect al educatiei. Socializarea pune accentul pe uniformizare, individualizarea pune accentul pe diferentiere.

Chintesenta educatiei rezida in reunirea acestor laturi opuse intr-o relatie de complementaritate. Punem capat acestor considerente generale cu urmatoarea definitie sintetica data educatiei in „Tratatul de pedagogie scolara al lui Ion Nicola (Edit. Aramis, 2003): „educatia este o activitate scolara complexa care se realizeaza printr-un lant nesfarsit de actiuni exercitate in mod constient, sistematic si organizat, in fiecare moment, un subiect - individual sau colectiv – actionand asupra unui obiect – individual sau colectiv – in vederea transformarii acestuia din urma intr-o personalitate activa si creatoare, corespunzatoare atat conditiilor istorico-sociale prezente si de perspectiva, cat si potentialului sau biopsihic individual”. (p.25)

In cele ce urmeaza voi incerca sa conturez unele aspecte privitoare la rolurile celor doi actori principali ai actiuni educationale, profesorul si elevul in obtinerea performantei scolare si combaterea insuccesului sau esecului scolar.

Diferite studii socio-psiho-pedagogice efectuate de specialisti din tara noastra si din alte tari in perioade de timp diferite, arata ca cea mai pregnanta realitate negativa cu care se confrunta invatamantul o constituie ramanerea in urma la invatatura, fenomen ce necesita analize complexe, specializate, sistematice si concrete atat sub aspectul genezei cat si al profunzimii, analiza care apoi sa stea la baza unor masuri concrete de diminuare a efectelor negative pe plan social-general si pe plan individual-personal, ale fenomenului discutat. Dar ce inseamna ramanerea in urma la invatatura?

Pentru o mai buna intelegere, preluam doua concepte pedagogice apartinand autorilor lucrarii „Invatarea eficienta”, Ioan Jiga si Ion Negret (1994),
a) conceptul „eficacitatea generala a instruirii (E.G.I.);
b) conceptul ineficacitatea instruirii” (I.I).

Primul concept semnifica depasirea de catre toti elevii care participa la instruire, a nivelului minimal acceptabil de performanta scolara proportional cu posibilitatile individuale de invatare in conditii de comfort pshic si cu economii de efort si de timp, performante stabilite de programele scoalre.Al doilea concept semnifica nedepasirea, nerealizarea performantelor minimal acceptabile de catre unii dintre membrii unei populatii scolare.